Vă dorim un gând bun și o zi binecuvântată!
11 mai 2017: Duminica a 5-a dupa Paști (a Samarinencii)
Textul Evangheliei din Ioan IV, 5-42
Cuvântul Evangheliei care se citește în această duminică ne poveșteste cum Iisus aflându-se în Samaria, a poposit la fântana lui Iacov, unde a întâlnit o femeie care venise să scoată apă. Iisus i-a cerut femeii apă de băut, iar aceasta a fost foarte surprinsă că un bărbat iudeu i se adresează, ba mai mult, că îi cere ei apă. Încă mai mare a fost mirarea femeii când a auzit pe Mântuitorul spunându-i cine este El și mai ales când a auzit aceste cuvinte: „Oricine va bea din apa aceasta va înseta iarași; Dar cel care va bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu va mai înseta în veac, că apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viață veșnică.”
Pentru a întelege mai bine cele petrecute în acea zi în Samaria, trebuie să ne aducem aminte că samarinenii, deși înrudiți cu neamul iudeilor, nu împărtașeau aceleași idei religioase cu ei. Astfel, samarinenii nu acceptau Biblia iudeilor în întregime ci numai primele capitole, și mai credeau că se cuvine ca să se închine pe Muntele Gerizim, în timp ce iudeii se rugau la Ierusalim. Cu alte cuvinte, samarinenii se considerau conservatori, iar pe iudei îi priveau ca reformatori. Iudeii deținând însă supremația în cadrul societății din acele locuri și din acea vreme, îi tratau pe samarineni cu mare dispreț, nu le vorbeau și nu ar fi băut niciodată din apa lor, pe care o considerau întinata. Dar iată că Mântuitorul nostru se oprește și vorbește cu această femeie și îi spune cuvinte profetice, pe care ea nu le înțelege imediat, pentru că nu știe despre ce însetare îi vorbește El.
Mântuitorul Hristos îi vorbea despre setea sufletească. Aceasta este unul dintre cele mai puternice simboluri biblice. Asa cum deshidratarea corpului determină faptură noastră să caute din răsputeri apa care să-i domoleasca setea, golul creat de uscăciunea sufletească ne face să căutam înțelesurile mai adânci ale vieții noastre. Psalmistul exprima acestea cât se poarte de frumos: „În ce chip dorește cerbul izvoarele apelor, asa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni și mă voi arata feței lui Dumnezeu?”(Ps. 41.1-2).
Despre această sete și despre această apă îi vorbește Iisus și femeii din citirea de astăzi.
Apa vieții cu adevarat de la Iisus ne vine. Spre deosebire de apa din fântâna lui Iacov (apa Vechiului Testament), ea are calități nemaiauzite și nemaiîntalnite până la Hristos. Ea ne elibereaza pe noi de întuneric, de păcat, de spaimă și șovaială; ea eliberează energiile latente dinlăuntrul nostru, ne dă tărie și putere, ne aduce bucurie nesfârșită, înțelegere și dragoste de oameni. Iisus Hristos ne îndeamnă să ne apropiem de El și să bem din apa vieții. Din păcate, mulți se apropie de malul apei, îi văd sclipirea undelor, își văd chiar și reflecția chipului lor în apă, dar nu se opresc să bea, ci merg mai departe către cine știe ce alte lucruri amăgitoare. Asemenea femeii din Samaria, să ne învrednicim și noi să ne apropiem de Mântuitorul lumii și să primim de la El apa vieții, ca niciodată sufletul nostru să nu mai tânjească după plăceri deșarte, ci să fim izbaviți, după cum a promis Dumnezeu prin gura proorocului Isaia: „Domnul te va călăuzi necontenit și în pustiu va sătura sufletul tau. El va da tărie oaselor tale și vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată.”
