Patriarhul României a subliniat faptul că toată perioada după Învierea Domnului ne arată că Hristos Domnul este izvorul vieţii şi al sănătăţii: „Perioada care urmează sărbătorii Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne arată că în Iisus Hristos se află izvorul vieţii şi al sănătăţii, izvorul milostivirii şi al iertării păcatelor, izvorul ridicării omului din moartea păcatului şi al pregustării vieţii veşnice încă din lumea aceasta ca arvună prin întâlnirea şi împărtăşirea cu El. De aceea, în Evanghelia duminicii a doua după Paşti, numită şi Duminica Tomii, Hristos Domnul vindecă pe ucenicul Său Toma de îndoială spunându-i: Nu fi necredincios, ci credincios!. Apoi în Evanghelia Duminicii Mironosiţelor vindecă pe femeile mironosiţe de teamă zicându-le:Bucuraţi-vă, nu vă temeţi!. Iar în Evanghelia acestei duminici, numită Duminica Slăbănogului, vedem că Iisus vindecă pe un om de paralizie, la scăldătoarea Vitezda. Apoi vom vedea cum în Evanghelia Duminicii Samarinencii Hristos Domnul vindecă pe o femeie de iubirea ei nestatornică, iar în Evanghelia duminicii a şasea după Paşti sau Duminica Orbului, vindecă pe un om de orbire fizică sau trupească”.
Păcatul este o boală a sufletului
De asemenea, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a arătat că vindecările săvârşite de Hristos ne arată puterea Lui divină, dar a explicat şi legătura dintre păcat şi boală. „Aceste vindecări săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos ne arată puterea Lui dumnezeiască, dar şi multa Lui iubire milostivă faţă de oameni, dorinţa Lui de a-i ridica din păcat şi din boală, de a-i vindeca sufleteşte şi trupeşte, pentru că păcatul este o boală a sufletului care adesea atrage după sine şi boli ale trupului, deşi aceasta nu este o regulă strictă. Adică sunt oameni bolnavi care suferă nu ca urmare a păcatelor proprii, ci ca urmare a unei pedagogii divine, după cum a spus Mântuitorul Iisus Hristos despre orbul din naştere care nu a păcătuit nici el, nici părinţii lui, ci s-a născut orb, pentru ca să se arate în el lucrarea lui Dumnezeu”, a spus Preafericirea Sa.
Hristos înviază din morţi ca să ne învieze şi pe noi din moarte
Patriarhul României a arătat că Mântuitorul Iisus Hristos este duhovnicul şi doctorul sufletelor noastre ce doreşte să salveze pe cel păcătos. „În Evanghelia de astăzi se vede totuşi o legătură între păcat şi boală, pe care Mântuitorul Iisus Hristos o aminteşte celui vindecat de boală în mod foarte discret, ca duhovnic şi doctor de suflete, întrucât El doreşte să salveze, să ridice, să recupereze pe cel păcătos, fără să-l umilească. El nu îl ceartă pe cel bolnav, ci îl sfătuieşte după ce l-a vindecat, zicând: Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti pentru ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău. Totuşi, Hristos Domnul nu îi dă acest sfat în auzul tuturor, ci în taină, doar faţă în faţă cu păcătosul pe care l-a vindecat, păstrând astfel o legătură de confidenţialitate între doctorul-duhovnic şi pacientul-penitent. Vedem aici modelul convorbirii dintre doctorul de suflete, care este duhovnicul, şi penitentul sau omul care se pocăieşte pentru păcatele lui, dorind să se vindece de păcat şi de boală. Această putere vindecătoare, milostivă şi smerită a Mântuitorului Iisus Hristos este scoasă în evidenţă de către Biserică în perioada dintre Sărbătoarea Învierii Domnului, adică a ridicării Sale din morţi, şi Sărbătoarea Înălţării Sale la cer, pentru a ne arăta că Hristos înviază din morţi ca să ne învieze şi pe noi din moarte, din moartea sufletească a păcatului şi din moartea fizică a trupului, ca apoi să ne înalţe la ceruri întru slavă şi în iubirea Preasfintei Treimi. Aşadar, toată perioada aceasta liturgică este o pedagogie de însănătoşire a sufletului şi de înălţare a lui în lumina şi bucuria Învierii lui Hristos”, a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
Voieşti să te faci sănătos?
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat faptul că Mântuitorul Hristos vede răbdarea slăbănogului care a petrecut treizeci şi opt de ani de suferinţă fără răzvrătire, treizeci şi opt de ani de răbdare fără cârtire, treizeci şi opt de ani de tăcere întru smerenie şi îl vindecă. „Evanghelia de astăzi ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos merge la scăldătoarea Vitezda cu un scop precis şi anume pentru a vindeca un om bolnav care suferea de treizeci şi opt de ani şi aştepta milostivirea şi ajutorul lui Dumnezeu. Nu ni se spune în Evanghelie pentru care păcat al său suferea acest bolnav atât de mult. Iar la suferinţa acestui bolnav se mai adaugă şi singurătatea sa, întrucât nimeni dintre cei prezenţi acolo nu-l ajuta. Slăbănogul sau paralizatul de la scăldătoarea Vitezda, care în limba ebraică a Vechiului Testament înseamnă casa milei sau casa îndurării, mărturiseşte el însuşi singurătatea sa trăită ca totală neajutorare din partea celor din jur. Când Iisus îl întreabă: Voieşti să te faci sănătos?, el răspunde: Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa, până când vin eu altul se coboară înaintea mea, adică până ce ajunge el târându-se spre apă. Treizeci şi opt de ani de suferinţă cauzată de boală, la care se adaugă o cruntă singurătate cauzată de neajutorarea celor din jur. Omul acesta nu era singur într-o pustie, ci era singur într-o mulţime de oameni! Slăbănogul de la Vitezda nu trăia departe de oameni, nici nu era izolat în casă, ci el se afla printre mulţi bolnavi însoţiţi de prieteni sau de membri ai familiei lor, care fiind sănătoşi îi ajutau, dar fiecare dintre aceştia se ocupa doar de bolnavul pe care îl îngrijea, iar îndată ce se vindeca bolnavul acesta, nu se mai interesa şi de vreun alt bolnav. Treizeci şi opt de ani de suferinţă fără răzvrătire, treizeci şi opt de ani de răbdare fără cârtire, treizeci şi opt de ani de tăcere întru smerenie, treizeci şi opt de ani de singurătate cauzată de neputinţă şi neajutorare au brăzdat viaţa chinuită de boală a acestui om paralizat. El aştepta mereu cu speranţă tulburarea apei de către înger ca fiind o nouă şansă de vindecare, dacă cineva l-ar ajuta să intre în apă. Într-o mulţime de oameni, el aştepta mereu un singur om mai milostiv sau mai omenos care să-l ajute să intre în scăldătoare spre a se vindeca. Erau mulţi oameni în jurul său, dar dispăruse cu desăvârşire omenia din ei. Deşi aceştia oameni din jur erau mulţi, totuşi pentru slăbănog ei păreau a fi împreună un pustiu spiritual, pentru că egoismul şi indiferenţa au făcut pustii sufletele lor”, a spus Patriarhul României. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat în cuvântul să că Hristos Domnul cunoştea îndelunga suferinţă a slăbănogului, dar şi multa lui pocăinţă pentru păcate, multa lui răbdare fără răzvrătire, fapt pentru care l-a vindecat: „Spre acest om paralizat de 38 de ani şi neajutat de nimeni a venit Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu care S-a făcut om pentru mântuirea oamenilor. Se pare că acest bolnav care suferea de treizeci şi opt de ani de suferinţă era mai în vârstă decât Mântuitorul Iisus Hristos. Deci, el suferea de boală încă înainte de naşterea Lui Hristos ca om şi înainte de venirea Lui în lume. Întrucât acest bolnav aştepta întru răbdare desăvârşită şi întru speranţă neîntreruptă momentul în care ar putea fi vindecat şi el, Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, a venit ca să-l ajute. Iisus cunoştea bine îndelunga suferinţă a slăbănogului, dar şi multa lui pocăinţă pentru păcate, multa lui răbdare fără răzvrătire şi multa lui speranţă fără întrerupere. Când slăbănogul i-a spus lui Iisus: Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare, el a exprimat, de fapt, mai mult o cerere, decât o explicaţie. El simţea că a venit lângă el omul care îl poate ajuta să intre în scăldătoare după tulburarea apei de către înger. Însă, îndată bolnavul va constata că omul de lângă el nu venise ca să-l ajute să intre în scăldătoare, ci chiar să-l vindece imediat şi discret, prin cuvânt, zicându-i: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Plin de credinţă, verificată prin suferinţă, paralizatul de la scăldătoarea Vitezda s-a ridicat, a luat aşternutul pe care stătea şi a început să umble. Între timp însă, Cel care i-a spus: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă, nu a mai rămas acolo unde a săvârşit vindecarea slăbănogului, ci S-a dus în altă parte, şi anume la templu”.
Tot timpul trebuie să săvârşim binele
Patriarhul României a evidenţiat faptul că prin vindecarea slăbănogului în zi de sâmbătă, Hristos Domnul ne arată că trebuie să săvârşim binele oricând: “Vindecând pe acest slăbănog sâmbăta, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că tot timpul trebuie să săvârşim binele, atât în zi de lucru, cât şi în zi de sărbătoare. Să arătăm oricând iubire milostivă şi ajutorare celor suferinzi, bolnavi şi singuri. De ce? Pentru că în orice timp când arătăm milostivire şi bunătate faţă de cei care au nevoie de ajutorul nostru, noi preamărim pe Dumnezeu Cel milostiv şi Bun. Iubirea milostivă şi smerită a oamenilor faţă de semenii lor aflaţi în dificultate este semnul că iubirea milostivă a lui Dumnezeu pentru oameni lucrează prin oameni care îi ajută pe alţii”.
Biserica este noua Vitezda
Scăldătoarea Vitezda este prefigurarea mântuirii prin lucrarea Bisericii, a mai spus Patriarhul României: “Sfinții Părinți ai Bisericii spun că îngerul care tulbura apa și făcea ca primul om care se arunca în scăldătoare să fie vindecat era o prefigurare a Tainei Botezului cu deosebirea însă că în Vechiul Testament harul era dat în arvună, nu în plinătate. Pe când în Biserica lui Hristos, harul iertării şi al vindecării de păcate și boli este dăruit în deplinătate. Atunci se vindeca numai primul om care intra în scăldătoare, acum se vindecă toți care se botează în scăldătoarea sau în apa Botezului. Cei ce botează se vindecă de boala păcatului strămoşesc şi de toate păcatele şi bolile sufleteşti şi trupeşti, dacă au credinţă puternică. Biserica este noua Vitezda, spaţiul vindecării, sau locul ridicării prin harul mântuitor şi vindecător al Sfintelor Taine”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Răbdarea slăbănogului – suferinţă chinuitoare transformată în pocăinţă vindecătoare
Evanghelia de azi ne arată că este o legătură între păcat şi boală, dar şi o legătură între suferinţă şi pocăinţă, a subliniat Preafericirea Sa: „Îndelunga suferinţă a omului paralizat s-a transformat în stare de pocăinţă, din care izvora smerită răbdare unită cu neîntreruptă speranţă. Sfântul Ioan Gură de Aur, în cartea sa Comentariu la Evanghelia după Ioan, spune că acest om bolnav, adică paralizatul de la scăldătoarea Vitezda, ne învaţă multa răbdare fără cârtire; el nu se revoltă, adică nu se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu, nu-şi blestemă soarta pentru că suferă de mulţi ani, ci suferă întru răbdare smerit unită cu speranţă neîntreruptă. Deşi mulţi oameni se aflau în jurul lui şi totuşi nimeni nu l-a ajutat vreodată, el nu îi judecă pe ceilalţi, nu-i blestemă, nu-i vorbeşte de rău pe cei care ar fi putut să-l ajute şi nu l-au ajutat, ci suferă întru speranţă, rabdă şi aşteaptă vindecarea de la Dumnezeu, iar această răbdare a lui întru smerenie şi întru speranţă, fără să cârtească împotriva lui Dumnezeu şi fără să judece pe cei din jur, a fost socotită lui de Dumnezeu ca virtute sau lumină a sufletului, adică suferinţă chinuitoare transformată în pocăinţă vindecătoare. Să ne rugăm Domnului Hristos să ajute pe toţi cei care suferă să transforme suferinţa bolii lor în speranţă de vindecare şi de mântuire, prin întâlnirea lor cu Hristos cel înviat, Duhovnicul şi Doctorul sufletelor şi al trupurilor, spre slava Preasfintei Treimi şi spre mântuirea oamenilor”.
