Încă o dată, Mântuitorul nostru Iisus Hristos îşi arată puterea Sa Dumnezeiască tămăduind cei doi orbi şi mutul din Capernaum. Iar noi, cei de astăzi, auzind aceste minuni, parcă am vrea să le vedem şi noi; uneori, parcă ne încearcă o dezamăgire că nu mai avem parte de minuni în zilele noastre. Oare să fie aşa? Eu cred că nu…. Oare ce minune poate fi mai mare decât aceea că Dumnezeu mi-a dat viaţă, mi-a dat posibilitatea să-L cunosc pe El, prin faptul că m-am născut într-o ţară creştină, că am avut bunici care m-au învăţat credinţa în Dumnezeu? Oare câţi oameni sunt împovăraţi peste măsură de necazuri pentru că nu le-a zis nimeni de marea milostivire a lui Dumnezeu? Orbii şi mutul din Capernaum am putea să-i transpunem in plan duhovnicesc…poate că fiecare dintre noi suntem orbi într-o anumită măsură. Oare nu suntem orbi când nu avem timp să vedem un copac inverzit sau o floare sau un copil jucându-se? Oare nu suntem orbi când nu vedem pe cineva neputincios şi nu îi dăm o mână de ajutor? Oare nu suntem orbi când un frate de al nostru are o durere şi noi nu îi oferim nici măcar un cuvânt de îmbărbătare? Câte lucruri mărunte nu trec zilnic pe lângă noi şi nu le vedem? Mi se pare atât de grea această orbire, iar singura soluţie prin care ne putem vindeca este să alergăm la Domnul nostru Iisus Hristos şi să-I cerem să ne deschidă ochii cei sufleteşti. Şi muţi…oare nu suntem muţi când vine vorba de credinţă? Cred că în societatea noastră de astăzi ar trebui să vorbim mult, mult de tot…prin fapte. Vorbesc despre credinţa mea când mă închin în momentul în care trec pe lângă o biserică, aducându-le aminte celor care mă văd că acolo se află Domnul, Maica Domnului şi toţi sfinţii, că Sfânta Cruce este arma creştinilor. Vorbesc despre credinţa mea când mă îmbrac decent, căci a fi creştină înseamnă a avea discreţie, eleganţă, delicateţe, cuviinţă. Vorbesc despre credinţa mea când dau locul meu din maşină sau tramvai unui om în vârstă, căci ortodoxia este religia iubirii. Vorbesc despre credinţa mea când sunt conştiincioasă şi corectă în munca mea, căci ortodoxia are Adevărul. Oare prin aceste gesturi mărunte nu vorbim celor din jur? Oare neglijarea lor nu este tot un fel de muţenit transpusă în plan spiritual? Şi cum ne putem vindeca??? Tot alergând la Domnul nostru Iisus Hristos şi să Îl rugăm să facem voia Lui pe acest pământ! Iar apoi…când Domnul ne va vindeca de bolile sufleteşti şi trupeşti să nu uităm să fim recunoscători (căci, vorba proverbului: Recunoştinţa este floare rară) şi să vestim minunea pe Domnul a facut-o cu noi în casa noastră, în societatea nostră, aşa cum au făcut cei doi orbi şi mutul din Capernaum. Claudia Florentina Ilinca
