“Lumina trupului este ochiul; de va fi deci ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminos. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care este în tine este întuneric, oare întunericul cât va fi?” (Matei VI, 22-24) Marele filosof Platon spunea:”Glasul conştiinţei este geniul sau simţul divin care conduce către Dumnezeu sufletul curat,dezbărat de patimi”.Este un glas care îmi vorbeşte, acest glas l-am auzit de când eram copil.Este glasul lui Dumnezeu,care îmi porunceşte să trăiesc căutând înţelepciunea şi cunoaşterea de mine însumi.”Prin urmare, ceea ce vrea sa spuna marele filosof este ca aceasta constiinta e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om. În istoria omenirii sunt nenumărate cazuri despre judecata conştiinţei, care este cel mai teribil tribunal. Au fost persoane care în timpul vieţii n-au dat importanţă, sau nici n-au voit să asculte glasul conştiinţei, dar când s-a apropiat moartea, şoapta conştiinţei s-a făcut auzită. Un foarte bun exemplu este scriitorul Voltaire care în ultima noapte a vieţii sale striga tot timpul să i se aducă un preot. Călugăriţa care l-a asistat până la moarte a declarat: „Pentru tot aurul Europei, nu aş dori să mai văd murind un ateu”. Parintele Arsenie Boca spunea ca” sunt oameni care s-au invechit in rele, oameni care nevrand sa stie de Dumnezeu la capatul zilelor au o rabufnire naprasnica a constiintei bolnave”. Deci, constiinta morala este glasul lui Dumnezeu in sufletul credinciosului, glas care-l indeamna mereu la implinirea legii morale. Ea este judecatorul neadormit , care nu se poate cumpara cu nimic si care se decide asupra fiecarei fapte.Sa nu uitam ca constiinta ii mustra pe Adam si Eva dupa ce au calcat porunca dumnezeiasca (Fac. 3, 10); ea il urmareste pe Cain, care nu-si mai gaseste liniste pentru uciderea fratelui sau Abel (Fac. 4, 13)si tot ea aduce cainta lui David pentru faradelegile sale. Prin urmare, ar fi bine sa intelegem si sa ascultam acest grai tacut,aceasta chemare lina, care tot timpul vietii ne vorbeste.Amin!.
