Sfintii Imparati Constantin si Elena
Memoria si evlavia Bisericii ii pastreaza si ii cinstesc pe Imparatii Constantin si Elena ca Sfinti Intocmai cu Apostolii, desi au trait la aproape doua secole dupa acestia. Aceasta calitate este pusa, mai ales in ceea ce-l priveste pe Imparatul Constantin, in legatura cu modul minunat al convertirii sale. In anul 312, inaintea unei lupte impotriva lui Maxentiu, Hristos Domnul i se arata in vis si ii descopera in lumina pe cer, in miezul zilei, semnul Crucii Sale, insotit de indemnul: „In acest semn vei invinge!”. Fiind credincios acestei revelatii si cuvintelor Mantuitorului Iisus Hristos, Sfantul Constantin cel Mare isi invinge rivalul si devine primul conducator al Imperiului Roman chemat la misiune direct de Hristos, asa cum l-a chemat si pe Sfantul Apostol Pavel. Astfel, urcarea sa pe tron este strans legata de convertirea sa la credinta in Hristos, ascensiunea politica a Imparatului Constantin schimband situatia crestinilor din Imperiul Roman si deschizand noi cai de implinire a rolului Bisericii in societate. Luand „chemare nu de la oameni, ci de la Dumnezeu” (asa cum se spune in troparul pomenirii lui), Sfantul Imparat Constantin a emis, in anul 313, decretul de libertate religioasa sau Edictul de la Milano, prin care se acorda crestinilor libertatea si dreptul de a-si recupera bunurile confiscate in timpul persecutiilor. Asemenea Sfantului Apostol Pavel, care, dupa ce L-a intalnit pe Hristos intr-o lumina coplesitoare pe drumul Damascului, a incetat sa-i mai prigoneasca pe crestini, devenind apoi primul intre marii misionari crestini, si Sfantul Imparat Constantin, dupa convertirea sa prin semn direct de la Hristos, a devenit primul intre imparatii crestini sau cum se spune in tropar: „cel intre imparati apostolul Tau, Doamne”.
De asemenea, credinta mamei sale, Sfanta Elena, este pecetluita de semnul de viata facator al Crucii Mantuitorului, pe care ea a descoperit-o in pamantul Ierusalimului in anul 326, dupa anevoioase si costisitoare sapaturi.
In iconografia ortodoxa, Sfintii Imparati Constantin si Elena au intre ei asezata Sfanta Cruce, pentru ca Sfantul Constantin a descoperit Crucea pe cer, iar Sfanta Elena in pamant. Icoana lor transmite astfel un sens duhovnicesc, intelegand ca Sfanta Cruce, semnul iubirii jertfelnice a Fiului lui Dumnezeu intrupat, uneste tainic cerul si pamantul, lumea nevazuta si cea vazuta, cele inteligibile si cele sensibile, in iubirea infinita si eterna a Preasfintei Treimi. In lumina acestui tip de intelepciune divina, Sfintii Imparati Constantin si Elena au inteles ca, dupa modelul si cu puterea lui Hristos, iubirea jertfelnica pentru binele celor multi este flacara si puterea misiunii crestine in lume. Din pozitia politica inalta pe care o ocupa, acestia sunt slujitori misionari ai lui Hristos spre binele Bisericii Sale, eliberandu-i pe crestini de persecutii, aparand dreapta credinta si unitatea Bisericii, construind locasuri de cult crestine in diferite parti ale Imperiului: trei biserici in Roma, una in Trier (Germania), mai multe biserici in Constantinopol, una in Nicomidia, doua in Ierusalim (a Invierii si a Inaltarii), una in Bethleem (a Nasterii Domnului), precum si una octogonala in Antiohia.
In acelasi timp, ei au dezvoltat o ampla activitate filantropica, prin legi, asezaminte si fapte personale in favoarea categoriilor sociale defavorizate. Ajutat de imparatul Constantin, un senator roman, devenit preot cu numele de Zoticus, a organizat la Constantinopol un orfelinat, un spital–leprozerie, un asezamant pentru saraci, altul pentru vaduve si unul pentru primirea strainilor. Iar Sfanta Imparateasa Elena a construit in Constantinopol un azil pentru vaduve (ghirocomion) si asezaminte pentru primirea strainilor la Ierusalim, Constantinopol si Sevasta. In timpul Sfintilor Imparati Constantin si Elena au fost organizate si leagane pentru copiii mici abandonati, camine pentru orfani si case de adapost pentru fecioare.
Expresiile slujirii lor misionare, ale apostolatului lor mirean in lumina Crucii lui Hristos, au fost mai ales convocarea primului Sinod Ecumenic, la Niceea, in anul 325, si reflectarea valorilor evanghelice in legislatia constantiniana (in total 361 de norme legislative de genuri diferite).
Imparatul Constantin a adoptat legi in biserici prin care episcopii si preotii au primit dreptul de a proclama eliberarea sclavilor crestini, legi prin care erau protejate logodna si casatoria si au fost interzise adulterul si avortul; legi care interziceau tortura, uciderea sclavilor de catre stapani si stigmatizarea fetei oricarui detinut; legi prin care erau protejati copiii abandonati, copiii minori si copiii orfani; legi prin care se interzicea abandonarea copiilor nou nascuti, rapirea copiilor, vanzarea copiilor din motive de saracie, iar parintii saraci trebuiau ajutati de fisc sau din visteria personala a Imparatului. Toate acestea erau legi ale demnitatii persoanei umane, cu adevarat revolutionare pentru mentalitatile sociale pagane de la inceputul secolului al IV-lea, legi care devin definitorii apoi pentru matricea spirituala a Europei si patrimoniul spiritual al intregii umanitati.
Sfintii Imparati Constantin si Elena au aratat un respect deosebit si o generozitate permanenta fata de episcopi, preoti si diaconi, dar si o cinstire deosebita fata de cei ce traiau in feciorie si rugaciune, fata de vaduvele evlavioase, de presbitere si diaconite. Ei au ajutat mult la construirea si dotarea bisericilor, dar si la promovarea filantropiei sociale, aratand prin fapte concrete grija parinteasca fata de cei nevoiasi.
La indemnul Bisericii, exemplul lor a fost urmat de-a lungul secolelor de multi imparati, regi, principi si conducatori crestini, iar in zilele noastre asistenta sociala organizata de Stat este completata de Biserica si de institutii si organizatii social-filantropice.
In concluzie, retinem ca lumina credintei, a legilor, a multor ctitorii si fapte crestine ale Sfintilor Imparati Constantin si Elena a fost peste veacuri si este si azi un indemn puternic pentru a iubi pe Hristos si Biserica Sa si pentru a promova demnitatea persoanei umane si binele comun, spre slava lui Dumnezeu si mantuirea sau fericirea oamenilor.
(Sursa: din cuvantul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane).
