“Doamne, uita-te la noi
Si ne scoate la lumina,
Ne deschide catre zorii
Lumii celei fara vina!”
Mii de zambete largi si ochi stralucitori, mii de oameni in picioare imbracati in tricouri albe, imbatati de incantare, mii de lacrimi curgand pe obraji si mii de suspine pline de speranta, mii de voci marturisind in cor, cerand ajutor si binecuvantare. Asa era la ITO, intr-o dupa-amiaza calda ca de inceput de septembrie, intr-un Iasi plin de “copchii” veseli si frumosi de care toti erau mandrii si de care stiau deja ca urmau sa le fie tare dor…
Desi ITO este binecunoscuta abreviere de la “Intalnirea Internationala a Tinerilor Ortodocsi”, ce are loc in fiecare an in perioada 1–4 septembrie incepand din anul 2014, pentru ITO pot exista sute de definitii, pentru ca sa restrangi atata bucurie la o singura semnificatie nu ar fi deloc corect.
ITO e de exemplu curaj, curajul sa iesi in fata si sa marturisesti intr-o societate care te vrea doar in spate, tacand cuminte! ITO e lumina, lumina Invierii in fiecare clipa, nu doar o data pe an! ITO e prietenie, prietenia din invatatura crestina, cea fata de toti semenii tai, cunoscuti sau necunoscuti! ITO e libertate, libetatatea aceea adevarata care raspunde la intrebarea “Cine?” si ne vegeaza de pe Cruce! ITO e speranta, speranta in viata de dincolo de existenta zilnica de aici de pe pamant! ITO e “Hakuna Matata”! ITO e Forta Bisericii! ITO e “Hristos in mijlocul nostru”! ITO e ”Basarabia e Romania!” ITO e #noisuntemBiserica!
Sunt multe lucruri pe care le poti spune despre ITO 2017, dar si mai multe lucruri pe care pur si simplu nu le poti spune. Si nu pentru ca ar fi secrete care trebuie tainuite sau “jocuri de culise”, dar sunt amintiri, momente, clipe pe care daca nu le-ai trait pe propria piele, cu tot sufletul, gandul si cugetul, nu le-ai putea intelege nici explicate de cel mai ilustru “mester” in ale vorbei.
Totusi, din ce poate fi spus despre ITO sunt cateva amintiri, pe care desi cu totii le-am simtit diferit, ca persoane individuale si unice, cu totii le-am privit pentru cateva moment cu aceiasi ochi.
La fel am privit cu totii focul ce ardea frumos si plin de curaj in torta intalnirii la festivitatea de deschidere de pe 1 septembrie. Faclia aceea draga, alaturi de zambetele noastre si ale tuturor celor din jur fara exceptie din momentul defilarii delegatiilor din tara si strainatate, de cuvantul Preafericitului Patriarh Daniel, de horele vesele de la final si de imbratisarile continue cu cei pe care-i revedeam dupa un an lung, raman in sufletele noastre pentru totdeauna ca cel mai bun inceput de an bisericesc pe care l-am avut vreodata.
La fel am privit cu totii si curcubeul care s-a aratat dupa cativa stropi de ploaie calda precum zilele din vara ce tocmai se sfarsise, in timpul conferintei Printelui Constantin Necula din a doua zi de ITO. Daniel Buzdugan spunea ca sa vada sase mii de tineri adunati la un loc in numele lui Hristos si al ortodoxiei este cel mai frumos lucru pe care l-a vazut vreodata. Dar pentru noi, cel mai frumos lucru a fost acel curcubeu, pentru ca prin el am stiut ca Dumnezeu ne priveste, e mandru de noi si ne iubeste mult. Curcubeul acela, la fel ca toate invataturile duhovnicesti primte de la parintele nostru drag au creat o noua amintire puternica, cu parfum de lacrimi, ploaie si fericire, care speram sa nu se mai termine vreodata.
La fel am privit-o cu totii pe femeia de la balcon, care suspina strangand tricolorul in brate si facandu-si cruce din cand in cand cu ochii umeziti, in timp ce mii de tineri treceau in valuri prin fata blocului sau, cantand, strigand si aplaudand entuziasti. Femeia aceea, alaturi de toti vecinii sai sau pur si simplu ieseni ca ea, adunati in fata geamurilor, in autobuze sau masini sau pur si simplu pietoni, cu copii sau singuri, au constituit martorii marsului nostru de pe 3 septembrie, mars care a reprezentat Libertatea in toata splendoarea ei. Nu ne-au fost doar martori, ci sunt amintiri vii, iar unii dintre noi nu o vom uita pe doamna aceea niciodata, pentru ca lacrimile ei erau si ale noastre si impreuna ale unui popor care mai striga inca dupa lumina si mantuire.
La fel am privit-o cu totii pe Maica Siluana Vlad, care dandu-ne povete de indreptare, binecuvantandu-ne cu glasul tremurat de emotie si indemnandu-ne sa luam paharul mantuirii, chemand in acelasi timp numele Domnului, ne-a ajutat sa intelegem ca numai facand lucrurile in numele Lui si ca pentru El putem afla cheia catre bucuria vesnica si ca frumusetea adevarata sta dincolo de puterea de perceptie a ochilor nostri.
La fel am privit cu totii si ploaia rapida care a deschis concertul din ultima seara la ITO si care parea ca nu se mai sfarseste. Dar la fel cum ploaia a incetat, lasandu-ne bucuria horelor cu iz neaos romanesc si a baladelor celor de la trupa Holograf, amintindu-ne de copilaria pe care multi dintre noi o pastram inca ascunsa, dar vie intr-un colt de suflet, la fel s-a sfarsit si seara aceea, nu inainte de a ne lasa pe chipuri si in inimi sentimentul curat despre care toti ne-au vorbit in acele zile, si anume ca a fi crestin ortodox insemna sa te pastrazi vesel, entuziat si cu pofta de viata, ramanand in acelasi timp mereu in Hristos si pe Calea Sa.
La fel am privit cu totii racla Sfintei Cuvioase Parascheva, cu lacrimi in ochi sau in inimi, cerand mijlocire pentru indurare si mantuire, ajutor si binecuvantare, multumindu-i totodata ca ne-a fost dat sa traim acea bucurie imensa, alaturi de mii de tineri ca noi, si promitandu-i ca vom reveni mereu cu aceeasi dragoste arzatoare in orasul ei, care pentru patru zile a fost si al nostru.
Nu in ultimul rand, la fel am privit cu totii, sute de “tricouri rosii” care se plimbau energice si neobosite printre noi si care in cele patru zile ne-au facut sa intelegem ca ITO este si despre unitate. Acei voluntari dragi, care nu ne-au lasat sa plecam intristati si ne-au pregatit chiar o surpriza, cantandu-ne si incantandu-ne in cadrul festivitatii de inchidere a intalnirii, ne-au amintit ce inseamna bucuria dar si jertfa de a fi voluntar ITO, pe care unora dintre noi ne-a fost dat sa o simtim cu un an inainte cand intalnirea s-a desfasurat la Bucuresti. Poate nu le-am multumit indeajuns, dar gandul ne-a ramas la ei si in acele ultime momente din ce a fost ITO 2017 am promis sa ii pastram in rugaciunile noastre.
Desi au trecut doua saptamani de cand s-a incheiat ITO, sufletele nostre sunt inca acolo. Acolo – in mijlocul unei familii mari si ortodoxe, acolo – marturisindu-L pe Hristos, acolo – in Iasiul cu parfum de toamna si multa bucurie, acolo –ACASA. Si nu, nu trebuia sa fii din Iasi, Moldova si nici macar Romania ca sa te fi simtit la ITO acasa, pentru ca insusi faptul ca esti tanar, liber si ai dragoste de Dumnezeu si de oameni este de ajuns.
ITO 2017 a fost o experienta ce ne-a marcat vara, vacanta, dar cel mai important din toate, tineretea. Si daca vara si vacanta noastra s-au incheiat cu ITO, tineretea noastra de-abia a inceput, iar ITO ne-a ajutat sa admitem inca o data ca tineretea in Hristos este cea mai frumoasa tinerete si unica posibila, mai ales cand libertatea nostra e chiar EL. ITO s-a incheiat, dar amintirile nascute acolo raman vesnice si vesnic vii, si desi cineva spunea ca ar fi minunat ca ITO sa se organizeze lunar, eu una ma bucur ca aceasta intalnire ramane doar anuala, din simplul motiv ca asa am mai mult timp sa ma gandesc la tot ce am invatat, fara sa uit detalii importante ale propriilor amintiri.
Pentru ca intr-un an ai timp destul sa-ti amintesti ca ”omul bun e un om liber, omul care iarta e un om liber, omul care se roaga e un om liber, omul care are curaj e un om liber, omul care este entuziast este un om liber si omul care are credinta e un om liber” (Inaltpreasfintitul Parinte Teofan), ca “nu exista tinerete fara suferinta”, ca “durerea ne invata sa cantam pe Glasul 8”, si ca “ridurile sunt crapaturile lutului prin care se vede frumusetea sufletului” (Maica Siluana Vald), ca ”noi avem in Biserica numai tineri de varste diferite”, si ca “daca libertatea pe care am aflat-o m-a ajutat sa iubesc mai mult pe Dumnezeu si pe oameni, atunci am aflat adevata libertate” (Preafericitul Parinte Daniel), ca “pana la urma cea mai deplina forma de libertate este sa te duci langa Potir, sa deschizi gura si sa primesti Trupul si Sangele lui Hristos”, ca “cel mai important examen din viata este Hristos”, ca “a fi ortodox nu e un handicap, nu e o rusine, nu e o dezicere” si mai mult decat orice ca ”Mantuitorul nu tine sa fie ”la moda”, in timp toti ceilalti tin sa fie la moda… El tine la Adevar, care nu-i la moda niciodata” (Printele Constantin Necula).
Sa spun despre ITO ca a fost doar o experienta frumoasa este ca si cum as spune despre Dumnezeu ca este doar iubire, in timp ce El este de fapt atat de multe! Asa ca o sa inchei spunand ca cel mai important lucru pe care, desi nu l-am invatat la ITO, intalnirea mi l-a reamintit si m-a facut sa nu-l mai uit niciodata, este ca m-am nascut sa fiu nemuritoare si pentru asta voi incerca sa raman de-a pururi un altar al luminii!
A fost la Iasi… o poveste despre libertate, nemurire, lumina…
Alexandra-Maria Piper
