Evenimente

CONCURS DE FOTOGRAFIE „PRIMĂVARA – ANOTIMPUL ÎNVIERII. NATURĂ ŞI SFINŢENIE” Ediţia a II-a

TEMA EDIŢIEI: Învierea neamului românesc – primăvara unei Uniri
Menţionăm că tema a fost aleasă în contextul anului 2018 ca Centenar al Marii Uniri, ţinând cont de faptul că pe data de 27 martie s-a semnat Actul Unirii Basarabiei cu România, punându-se astfel piatra de temelie pentru realizarea visului unui neam.
COORDONATOR PROIECT: Claudia Ilinca
ORGANIZATOR: Parohia Sfânta Treime – Ghencea
COLABORATORI:
 Dinu Savopol, fotograf profesionist;
 Andreea Iuliana Dascălu, licenţiată în Artă Sacră;
 Nicolae Dumitru, absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă şi fotograf pasionat

GRUP ŢINTĂ: tineri cu vârsta cuprinsă între 13 ani şi 19 ani, elevi ai instituţiilor de învăţământ din cartier şi/sau participanţi la activităţile/slujbele parohiei Sfânta Treime Ghencea.
REGULAMENT DE PARTICIPARE:
 Valabil doar pentru unităţile de învăţământ: vor completa Formularul de înscriere şi acordul de parteneriat în dublu exemplar, ce vor fi şi semnate şi ștampilate. Acestea vor fi depuse la pangarul bisericii „Sfânta Treime – Ghencea” până cel târziu duminică, 15 aprilie 2018, cu menţiunea „Pentru concursul de fotografie”.
 Fiecare concurent va participa cu o fotografie, în care va trebui să surprindă un obiect tradiţional românesc, într-un cadru dat, în anotimpul primăvara.
Sugestii: Cadrul se poate referi la un peisaj cu natură sau clădiri, poate fi interiorul/exteriorul unei biserici, o grădină, un parc sau casa bunicilor etc. Având aceste teme la dispoziţie, concurentii vor trebui să se folosească de imaginaţia creatoare pentru a încadra obiectul tradiţional în peisajul ales. Obiectul rămâne la libera alegere a fiecărui concurent. Exemple: ştergar, vas de lut, straie româneşti, obiecte decorative din ceramică sau lemn, etc.
Foarte important: obiectul nu trebuie sa fie principalul obiectiv, ci să fie cuprins în ansamblul de detalii al peisajului.
 Toate fotografiile vor fi trimise online, la adresa de email concurs.parohiasftreimeghencea@yahoo.com, în perioada 1 aprilie 2018 – 15 aprilie 2018.
 Fiecare concurent trebuie să trimită o singură fotografie.
 Se acceptă doar fotografii realizate în perioada martie – aprilie 2018.
 La subiect se va scrie Nume Prenume, vârsta, în conţinut se va preciza unitatea de învăţământ şi profesorul coordonator (doar dacă este cazul), iar fotografiile vor fi denumite nume_prenume_denumire.

CRITERII DE JURIZARE ŞI ACORDAREA PREMIILOR

 Criterii de jurizare:
 Respectarea datei limită de trimitere a fotografiilor;
 Respectarea temei concursului;
 Încadrarea în fotografie a obiectului;
 Creativitate;
 Compoziţie;
 Calitate tehnică;
 Estetică

 Fiecare membru al juriului va acorda note de la 1 la 10, urmând apoi calcularea mediei notelor in vederea stabilirii clasamentului final.
 Duminică, 29 aprilie 2018, după Sfânta Liturghie, va avea loc acordarea de diplome și premii câștigătorilor concursului şi adeverinţe profesorilor coordonatori.
 Categorii premii:
premiul I- 250 lei;
premiul II – 150 lei;
premiul III – 100 lei;
menţiuni (trei) – o carte cu sfaturi duhovniceşti pentru tineri;
toti cei înscrişi vor primi diplome de participare.

Coordonator proiect, Parohia Sfânta Treime – Ghencea,
Claudia Ilinca Pr. Paroh Ion Grădincea

Anexa 1

ACORD DE PARTENERIAT EDUCAŢIONAL
CONCURS DE FOTOGRAFIE „PRIMĂVARA -ANOTIMPUL ÎNVIERII. NATURĂ ŞI SFINŢENIE”
Ediţia a II-a

Încheiat azi ……………………..
1. Părţile contractante:
A) PAROHIA SFÂNTA TREIME – GHENCEA
B)UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT …………………………………………………..………….,
Strada …………………., Nr. ……, Localitatea …………………….., Judeţul …………………………., reprezentată prin………………………………………….., în calitate de director și ………………………………………………………………………………………., în calitate de partener

Prezentul acord urmăreşte realizarea în bune condiţii a obiectivelor propuse în cadrul proiectului, asigurarea unui climat favorabil de colaborare.

Unitatea coordonatoare se obligă:
• Să colecteze lucrările realizate de către parteneri;
• Să trimită tuturor participanţilor diplomele şi adeverinţele de participare;
• Să mediatizeze rezultatele concursului.

Unitatea participantă se obligă:
• să trimită online lucrările elevilor participanţi unităţii coordonatoare, respectând termenul limită;
• Partenerii se obligă să colaboreze pe toată durata proiectului pentru ca acesta să se deruleze conform scopului stabilit.

Parohia Sfânta Treime – Ghencea,
Pr. Paroh Ion Grădincea

Partener,
Director,
Coordonator proiect,
Claudia Ilinca

Anexa 2

FORMULAR DE ÎNSCRIERE
CONCURS DE FOTOGRAFIE „PRIMĂVARA -ANOTIMPUL ÎNVIERII. NATURĂ ŞI SFINŢENIE”
Ediţia a II-a

Numele şi prenumele cadru didactic……………………………………………………………………..
Şcoala ……………………………………………………………………..
Specialitatea: …………………………………………………………………………………
E-mail: …………………………………………….
Telefon ……………………………….
Elevi participanţi
Nr. crt. Nume şi prenume Clasa Vârsta
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10

Lasa un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.