~Personalități feminine în istoria Țării: modele de credință, jertfă și curaj~
Știm cu toții că începutul lunii martie este dedicat femeilor, care sunt apreciate și sărbătorite astfel pentru rolul lor în societate și în viața tuturor.
În acest context, ne propunem să vă aducem în atenție, în zilele ce urmează, un buchet înmiresmat de femei creștine, soții, mame și monahii, care s-au remarcat în istoria țării noastre prin curaj, devotament și dragoste necondiționată față de Dumnezeu, fiind modele demne de urmat pentru noi toți.
Deschidem seria postărilor din campania „Personalități feminine în istoria țării: modele de credință, jertfă și curaj” cu Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, singura sfântă de origine română din calendarul nostru.
Această sfântă s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători – Neamţ. După moartea timpurie a surorii sale, părinții au căsătorit-o împotriva voinței ei cu un tânăr evlavios, dar neavând copii, iar sufletul ei fiind la Dumnezeu și tânjind după o viață curată închinată doar Lui, a ales să îmbrățișeze viața monahală la Schitul Vărzărești-Vrancea, soțul său călugărindu-se și el, la scurt timp după.
După câţiva ani în care Sfânta Teodora a fost monahie la Schitului Vărzăreşti, turcii au atacat schitul și i-au dat foc. Atunci toate surorile din obşte s-au risipit prin pădurile din preajmă, iar Cuvioasa Teodora s-a retras în munţii Vrancei împreună cu stareţa ei, schimonahia Paisia, a cărei ucenică era.
Acolo s-au nevoit singure, în post şi rugăciune, răbdând multe ispite, iar după trecerea la Domnul a stareței, fericita Teodora, a părăsit munţii Vrancei şi s-a retras în părţile Neamţului, pentru a se nevoi în pădurile neumblate din jurul schiturilor Sihăstria şi Sihla.
Încredinţată duhovnicului Pavel, acesta a dus-o în pustie, în apropierea Schitului Sihla, sfătuind-o să rămână acolo până la moarte, dacă va putea răbda asprimea vieţii pustniceşti. Astfel, a rămas sfânta să se nevoiască într-o chilie, neștiută de nimeni în afară de duhovnicul ei care îi purta de grijă, o mărturisea și o împărtășea cu Sintele Taine.
După ce și duhovnicul Pavel a trecut la Domnul, Cuvioasa Teodora a rămas complet singură, știută doar de Dumnezeu și ocrotită în dragostea Lui, îndurând frigul și foamea, dar aflându-se în darul Duhului Sfânt.
Năvălind turcii în acele părți să prade mănăstirile şi satele, au ajuns până la Sihla, iar Sfânta Teodora s-a adăpostit în peştera ei din apropiere. Descoperind-o păgânii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mâinile lor. În clipa aceea, prin minune, s-a crăpat stânca din fundul peşterii, iar fericita s-a izbăvit de moarte.
În această peşteră s-a nevoit Sfânta Teodora în ultimii ani ai vieţii sale, iar păsările îi aduceau din când frimituri de la trapeza Schitului Sihăstria.
Ajungând Sfânta Teodora aproape de sfârşitul vieţii, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu să-i trimită un preot ca s-o împărtăşească cu Preacuratele Taine.
Observând că păsările duceau fărâmituri spre Sihla doi fraţi au mers să vadă unde anume se duc. Călăuziţi de mâna lui Dumnezeu, fraţii au aflat-o pe Sfânta Teodora, iar aceasta le-a spus să coboare la Sihăstria şi să aducă un duhovnic ca s-o împărtăşească cu Trupul şi Sângele lui Hristos.
Aceștia l-au adus la peşteră pe ieromonahul Antonie şi ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine, iar după ce Sfânta Teodora şi-a făcut cuvenita spovedanie şi şi-a destăinuit viaţa, a primit dumnezeieştile Taine şi, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate, şi-a dat duhul în mâinile Lui.
Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peşteră până după anul 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a aşezat moaştele ei în raclă de preţ, spre închinare.
În anul 1856, familia Sturza a convenit cu stareţul Mănăstirii Pecerska din Kiev să dea sfintele moaşte în schimbul unor veşminte preoţeşti şi arhiereşti. Aşa s-au înstrăinat moaştele Sfintei Teodora din patria ei şi se păstrează în catacombele de la Pecerska.
Pe Sfânta Curioasă Teodora de la Sihla o prăznuim la data de 7 august.
