„Liturghia Darurilor inainte Sfintite” este o slujba specifica Postului Mare. Urmand canoanelor, aceasta slujba se poate savarsi in fiecare zi a postului, cu exceptia zilelor aliturgice, cand nu se savarseste nici o Sfanta Liturghie, si a zilelor de sambata si duminca, precum si a zilei de 25 martie (Buna Vestire), cand este randuita savarsirea unei alte Sfinte Liturghii, a Sfantului Ioan Gura de Aur sau a Sfantului Vasile cel Mare.

Cum a aparut „Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite” ?

Aceasta slujba ne pune inainte o randuiala liturgica foarte veche. Originile ei se pierd in secolele primare, cand, din pricina persecutiilor, crestinii obisnuiau sa pastreze Sfintele Taine si in afara Liturghiei, pentru impartasirea celor care nu puteau ajunge la savarsirea ei si a celor care doreau sa se impartaseasca mai des. Painea, prefacuta deja in Trupul Mantuitorului, la o Liturghie anterioara, era pastrata cu mare grija pana cand, inmuiata in vin binecuvantat, era data credinciosilor, spre impartasire.

Mai tarziu, mai ales in manastiri, pustnicii primeau binecuvantarea de a se impartasi singuri. Deoarece multi dintre cei care se retrageau in pustie nu erau preoti, ci simpli monahi, s-a randuit ca acestia, la plecarea din manastire, sa primeasca Sfintele Taine pentru o perioada mai indelungata. Ei primeau Trupul Mantuitorului, udat cu Sangele Sau. In momentul impartasirii, pustnicii inmuiau Trupul uscat in vin curat si urmau o anumita randuiala, dupa ora pranzului. Aceasta randuiala speciala a dus la aparitia slujbei Obednitei.

Mantuitorul a spus: „Puteti, oare, sa faceti pe fiii nuntii sa posteasca, cat timp Mirele este cu ei? Dar vor veni zile cand Mirele se va lua de la ei; atunci vor posti in acele zile” (Luca 5, 34-35). Pornind de la aceste cuvinte, dupa incetarea persecutiilor, in cadrul secolelor IV-V, teologii Bisericii de Rasarit au nuantat solemnitatea Sfintei Liturghii, caracterizata de bucurie si biruinta asupra mortii, Mirele fiind prezent in mijlocul Bisericii Sale, si asprimea postului, caracterizat de pocainta si plangere, ca perioada in care Mirele este asteptat sa vina. Astfel, postul si Liturghia au inceput sa fie vazute ca doua stari diferite, prima implicand pocainta si intristarea, iar cea de-a doua, bucuria, stari (cumva) incompatibile.

In cadrul sinoadelor, Sfintii Parinti au randuit ca Sfanta Liturghie sa nu mai fie savarsita in zilele de rand din Postul Mare, acesta din urma fiind un post aspru. Sinodul local din Laodiceea (343), in canonul 49, opreste savarsirea Sfintei Liturghii in zilele de rand din Postul Mare, randuind-o doar in zilele de sambata si duminica, precum citim: „Nu se cuvine a se jertfi paine in Patruzecime, decat numai sambata si duminica.” Acelasi sinod, in canonul 51, opreste si pomenirea sfintilor in zilele de rand, precum citim: „Nu se cuvine a savarsi in Patruzecime praznicele nasterii mucenicilor, ci pomenirea sfintilor mucenici sa se faca in sambete si duminici.” Astfel, zilele de rand din Postul Mare au devenit „aliturgice”, adica zile in care nu se savarseste Sfanta Liturghie.

Deoarece, insa, multi credinciosi doreau sa se impartaseasca si in timpul saptamanii, iar nu doar in zilele de sambata si duminica, Parintii Bisericii au randuit ca o parte din Darurile sfintite la ultima Liturghie sa fie pastrate pentru impartasirea din timpul saptamanii. Precum vom vedea mai departe, in Postul Mare, credinciosii obisnuiau sa ajuneze in fiecare zi, pana la slujba Vecerniei. Astfel, pentru a nu intrerupe ajunarea, credinciosii se impartaseau seara, dupa slujba Vecerniei. In timp, slujba Vecerniei s-a unit cu randuiala speciala a impartasirii credinciosilor.

In secolul al VI-lea exista deja un ritual de impartasire, practicat seara, bine dezvoltat. In slujba Vecerniei au fost inserate cateva elemente caracteristice Sfintei Liturghii. Noua randuiala a ajuns cunoscuta sub denumirea de „Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite”. Astfel, chiar daca nu se aduce Jertfa cea fara de sange si nu se sfintesc Darurile de paine si vin, aceasta randuiala este numita „Liturghie” deoarece, in cadrul ei, are loc impartasirea cu Sfintele Taine.

Cine este autorul acestei Liturghii ?

Cea mai veche insemnare a acestei randuieli este cea din „Codex Barberini”, unde nu apare mentionat nici un autor. In secolul al XV-lea, Sfantul Simeon al Tesalonicului spune ca aceasta „a fost scrisa de urmasii apostolilor”. De-a lungul vremii, insa, aceasta Liturghie a fost pusa pe seama mai multor Sfinti Parinti, dupa cum urmeaza: Sfantul Iacov sau Sfantul Petru, Sfantul Atanasie cel Mare, Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Epifanie de Salamina, Sfantul Gherman al Constantinopolui, Sfantul Grigorie Teologul. Intr-o perioada, Sfantul Grigorie Teologul a fost confundat, in scrieri, cu Sfantul Grigorie Dialogul. In cele din urma, datorita celor din Sfantul Munte Athos, incepand cu secolul al XVI-lea, drept autor al acestei Liturghii a fost socotit Sfantul Grigorie Dialogul.

Sfantul Grigorie Dialogul nu poate fi autorul acestei slujbe deoarece, daca o scria el, ea ar fi fost amintita si in manuscrisele latine, pastrate in Roma, si, mai mult, in calitate de ierarh al Romei, sfantul ar fi randuit-o in Biserica din Roma, lucru care nu s-a petrecut niciodata.

Se cunoaste faptul ca „Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite” a fost sistematizata si asezata in scris de catre Sfantul Grigorie cel Mare, numit si „Dialogul”, episcopul Romei (540-604), in perioada petrecuta de acesta in Constantinopol. El nu este autorul acestei randuieli deosebite, precum se crede, ci doar cel care a consemnat ceea ce se practica deja in cetatea imperiala. Socotim ca Biserica, in plenitudinea ei, este autorul de drept al acestei slujbe.

Cand este savarsita „Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite” ?

Sinodul Trulan, convocat de imparatul Iustinian al II-lea, la Constantinopol, in anul 692, in canonul 52, hotaraste: „In toate zilele postului sfintei patruzecimi (Paresimi), afara de sambata si duminica si de sfanta zi a Buneivestiri, sa se faca Sfanta Liturghie a celor mai inainte sfintite.” Aceasta forma de Liturghie nu se savarseste in zilele de sambata si duminica, in zilele aliturgice, de Buna Vestire si in Joia si Sambata Mare.

Sfantul Simeon al Tesalonicului spune: „Afara de zilele cele oranduite nu trebuie a se sluji Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite, caci acest fel de invatatura nu s-a dat. Deci, cel ce face altfel, afara de cele oranduite, se canoniseste, caci Pavel zice: Paziti asezamintele pe care le-am dat voua, ori prin cuvinte, ori prin epistole.”

Cu toate acestea, parintele Alexander Schmemann socoteste ca este foarte posibil ca, la inceput, aceasta slujba sa nu fi fost limitata doar la Postul Mare, ci ea sa fi fost comuna tuturor perioadelor de post din Biserica.

„Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite” se savarseste seara, la ceasul potrivit pentru cu slujba Vecerniei. Pe alocuri, insa, in mod nepotrivit, aceasta randuiala se savarseste dimineata, incalcand astfel atat ajunarea de peste zi a credinciosilor, cat si sensul slujbei Vecerniei, care, potrivit cantarilor ei, este o slujba de seara. In timpul saptamanii, deci, impartasirea credinciosilor care ajuneaza si se spovedesc are loc in cadrul acestei slujbe.

Aspecte liturgice in „Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite”

Desi este unita cu Vecernia, aceasta forma de Liturghie, deci si impartasirea credinciosilor, care are loc in cadrul ei, este socotita ca facand parte din ziua liturgica anterioara, iar nu din cea urmatoare, care, in mod firesc, incepe cu slujba Ceasului al noualea si slujba Vecerniei.

In cadrul Liturghiei Sfantului Ioan Gura de Aur sau a Sfantului Vasile cel Mare, pe langa Agnetul necesar acelei Liturghii, preotul mai pregateste alte cateva Agnete, necesare savarsirii Liturghiei Darurilor mai inainte Sfintite in timpul saptamanii. In cadrul Liturghiilor amintite, dupa ce savarseste toata randuiala, cand preotul spune „Sfintele, sfintilor!”, toate Agnetele se inalta. Apoi, pe cele destinate Liturghiilor mai inainte Sfintite se picura, cu lingurita, Sfantul Sange.

Painea, adica Trupul Mantuitorului, a fost deja sfintita si imbibata cu Sange, in cadrul Liturghiei din duminica anterioara. Astfel, la Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite, in Sfantul Potir se toarna vin si apa, nezicandu-se nici o rugaciune. Painea, adica Agnetul, fiind deja slujita, a fost inaltata si unita cu Dumnezeiescul Sange. Pentru aceasta, cele ce se afla in Sfantul Potir nu se sfintesc prin chemarea Duhului Sfant, ci prin impartasirea cu Painea cea unita deja cu Sangele Sau. Agnetul, insa, trebuie sa fie intreg, iar nu doar o parte, spre a se frange, caci numai acest lucru a ramas nefacut la Liturghia anterioara.

In acest sens, Sfantul Simeon al Tesalonicului spune: „Preasfintele Daruri cele mai inainte sfintite nu iau nimic prin rugaciunile cele ce se zic la Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite, caci sunt desavarsite. Aceasta se arata si de rugaciunile care se citesc la Liturghie si care sunt de milostivire pentru noi.”

Sa ne folosim de aceasta „impartasire de seara” !

In mod desavarsit, postul este cu adevarat o scoala a pocaintei, in care fiecare crestin trebuie sa mearga, an de an, pentru a-si adanci credinta si a-si schimba viata. Postul cel Mare este o calatorie duhovniceasca, iar destinatia sa este Pastele. Acest pelerinaj, catre izvoarele credintei ortodoxe, trebuie savarsit „din toata inima, din tot sufletul, din toata puterea si din tot cugetul” (Luca 10, 27).

Timpul randuit pregatirii pentru Invierea Domnului cuprinde, dupa ravna si puterea fiecaruia, zile de post aspru, adica ajunari. Parasind complet mancarea si apa, la finalul unei zile de ajunare, cu smerenie si pocainta (spovedirea), crestinul asteapta sa primeasca Hrana cea vesnica si Apa cea vie, care sunt Trupul si Sangele Mantuitorului. Aceasta este impartasirea de seara, care are loc in cadrul „Liturghiei Darurilor mai inainte Sfintite”.

Impartasirea de seara, dupa o zi de ajunare, descopera adevaratul sens al postului si al vietii crestine, ca pregatire-asteptare a Imparatiei lui Dumnezeu. Ostenelile duhovnicesti din timpul zilei sunt incununate cu mult-dorita unire cu Hristos, in Taina Impartasaniei. Astfel, toate lucrurile si faptele de peste zi sunt savarsite mai usor cu atentia pe care o merita, iar timpul acesteia este trait ca o asteptare a lui Hristos.

Despre aceste zile de ajunare, Sfantul Simeon al Tesalonicului spune: „Cu acest post pazim si aratam si altora credinta noastra si inca ne deprindem cu bun obicei, prin oarecare putina osteneala. Dintr-aceasta si printr-aceste mici nevointe, nepricepand noi, ni se da mantuire, cu mila lui Dumnezeu.”

Autor: Teodor Danalache

Sursa: www.crestinortodox.ro