~ Astăzi, Biserica Ortodoxă Română îl pomenește pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron ~
💠Acesta a trăit pe vremea împăratului roman Maximian și era de fel din părțile Amasiei, din satul numit Himialon.
💠Sfântul Teodor Tiron este cunoscut ca unul dintre soldații mucenici care și-au dat viața pentru credința în Mântuitorul Iisus Hristos.
💠El făcea parte din oastea numită legiune, care era bine instruită. Când ceilalți ostași din legiune au început să aducă jertfe zeilor, Sfântul s-a retras în cortul său. La întrebarea dacă este singur creștin a mărturisit: ”Sunt creștin, am fost și voi fi și cred in Iisus Hristos Domnul nostru!”.
💠A mărturisit că Hristos este Dumnezeu, batjocorind idolii elinilor ca pe niște statui neînsuflețite și lucruri făcute de mâinile omenești. Dându-i-se vreme să se gândească mai bine, el nu a cheltuit aceea vreme în nelucrare, ci a săvârșit o faptă cât se poate de mare. A ars cu foc statuia aceleia pe care elinii o socoteau mama idolilor.
💠Drept aceea, fiind prins și mărturisind că el singur a fost cel care a dat foc statuii, a fost chinuit în diferite feluri și, fiind băgat într-un cuptor aprins, și-a primit acolo sfârșitul.
Surse: https://basilica.ro