Articole

„Ortodoxia peste granițe. Modele de viață creștină în diaspora contemporană” – Olga Greceanu

Scris de biserica

🇷🇴 Dedicăm ziua de 6 martie, din campania „Ortodoxia peste granițe. Modele de viață creștină în diaspora contemporană”, Olgăi Greceanu, născută la data de 4 august 1890, chiar la Mănăstirea Nămăiești. Având o origine nobilă, încă de mică aceasta a crescut înconjurată de învățătura Mântuitorului, insuflată de către părinții săi.

🌸 Pe când avea 12 ani s-a îmbolnăvit grav, iar medicii spuneau că nu mai are nicio șansă de supraviețuire. Totuși, Dumnezeu le-a îngăduit pe toate cu un scop, astfel că într-o noapte, Olga a visat o groapă, lângă care stătea chiar Iisus. Aceasta L-a întrebat dacă groapa este pentru ea, dar Iisus a răspuns: ,,Groapa este pentru păcatele lumii. Tu vei muri bătrână, într-o zi de vineri.” Făcându-se bine, și-a dat seama că va fi mereu sub pronia lui Dumnezeu.

🌸 În tinerețe, a studiat o perioadă lungă în străinătate: Germania, Belgia – aici a învățat arte plastice și chimie, dar și Franța – unde s-a specializat în frescă. Cu toate că trăia în străinătate, nicio clipă inima nu i-a fost în alt loc decât în România, simțind peste tot iubirea lui Dumnezeu.

🌸 În anii 1932-1933, Olga a vizitat Țara Sfântă, iar în urma acestui pelerinaj a făcut planul unui mare manuscris, numit ,,Mărturie în cuvânt și chip – Vocabular al credinței și vieții spirituale”. S-a gândit la acesta ca la un dicționar al credinței ortodoxe, care cuprinde o înțelegere mai apropiată a ortodoxiei și practicii ei, istoria biblică împletită cu elemente de liturgică, unde a inclus desenele sale și diferite explicații. Din cauza comunismului, considera că ar putea exista o reținere din partea societății pentru faptul că lucrarea era întocmită de o femeie, așa că i-a scris patriarhului Justinian să nu i se treacă numele pe lucrare, ci doar pe desenele sale.

🌸 De-a lungul vieții, și-a mărturisit credința cu fiecare ocazie , fiind apreciată de toată lumea pentru acest curaj. A avut acordul scris al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Justinian Marina de a predica din amvon în orice Biserică, fapt unic in istoria Bisericii Ortodoxe Române. Și-a povestit trăirile și minunile petrecute cu ea în Biserica Radu Vodă, Biserica Antim și multe altele din București.

🌸 Ca artistă, a realizat mari ansambluri murale, cum sunt frescele din clădirea Sfântului Sinod sau mozaicurile Mănăstirii Antim din București, dar și frescele de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu” sau de la Institutul de Istorie ,,Nicolae Iorga”, al Academiei Romane. De asemenea, a fost o pictoriță și scriitoare foarte apreciată și peste hotare.

🌸 Când a ajuns la vârsta de peste 80 de ani, se întreba în care zi de vineri va muri, conform visului din copilărie. Se întâmplă astfel că, într-o zi de vineri, după ce a terminat restaurarea Schitului Darvari, s-a dus în atelier, pentru a continua alte lucrări. Acolo a trecut la cele veșnice, plină de căldură și iubire pentru Hristos. Acest lucru încununează astfel eforturile de a exprima trăirea unui suflet sensibil, cum a fost cel al Olgăi, dar și osteneala depusă de ea în folosul oamenilor, lăsând în urmă capodopere de care ne bucurăm și pe care le putem observa până în zilele noastre.

Lasa un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.