Aşezarea. Parohia Sfânta Treime – Ghencea este aşezată în partea central sud-vestică a Capitalei, până în anul 1923, fiind parohia cea mai de margine din această parte a oraşului. Astăzi, parohia Sfânta Treime – Ghencea se găseşte în plin oraş Bucureşti.
În secolul al XVI-lea, însă, aici era satul Lupeşti, sat în care a luat fiinţă această biserică. Acesta era proprietatea jupâniţii Caplea Spătăreasa din Periş. Ea a vândut satul Lupeşti lui Alexandru Vodă, fiul lui Mircea Ciobanul, pentru suma de 26.000 aspri de argint , iar acesta l-a dăruit mănăstirii Radu Vodă . În anul 1613, Radu Vodă Mihnea închină Mănăstirea Radu Vodă către Mănăstirea Ivir din Muntele Athos. Aşadar, satul Lupeşti devine proprietate a mănăstirii Radu Vodă, cu tot cuprinsul lui, o moşie întinsă, acoperită cu vii şi cu pădure seculară, până în anul 1864, când se expropriază averile mănăstireşti. În acest sat se ridica, în anul 1821, o biserică cu hramul Sfânta Troiţă (Treime), pe pământul dăruit de mănăstirea Radu Vodă. Locuitorii satului Lupeşti nu erau stăpâni definitivi pe locurile date de mănăstira radu Vodă, ci erau embaticari (chiriaşi), plătind în fiecare an o anumită sumă, după cum se învoiau cu egumenul mănăstirii; ei nu puteau vinde şi nici lăsa moştenire casele şi locurile lor decât numai cu învoiala mănăstirii şi în condiţiunile pe care le fixa mănăstirea . Aceste reguli au fost aplicate de mănăstirea Radu Vodă cu străşnicie până la secularizarea averilor mănăstireşti în anul 1864. Abia de atunci locuitorii satului Lupeşti devin stăpâni pe casele lor şi bunurile lor, prin împroprietărirea care se face în anul 1864 de către domnitorul Alexandru Ioan I Cuza .
Biserica veche. Atestarea şi ctitorii
Prima biserică atestată documentar a fost ridicată aici în anul 1821 de către mai mulţi negustori bogaţi în frunte cu jupân Necula Băcanu.
În acest sens avem următoarele dovezi:
1. Pe prima filă a unui Minei de pe luna noiembrie, proprietate al acestei biserici, se găseşte o însemnare din anul 1828 cu următorul cuprins: „Acest sfânt Mineu este al sfintei biserici cea nouă, unde este hramul Sfintei Troiţe şi <care> este făcută din temelie de răposatul jupan Necula Băcanu şi cu alţi negustori. 1828”.
2. Inscripţia din anul 1857, scrisă pe o piatră de marmură cu dimensiunile de 40×40 cm şi care era aşezată în peretele de nord al bisericii, în dreptul altarului, în exterior, şi care acum se află în curtea bisericii: „1820<,> Aprilie 10. Ctitorii cei adevăraţi ai Sfintei Biserici: Niculae Băcanu, Ioan, Alexandru Burnazu, cu mama şi fraţii şi Andrei Alexandru Burnazu, care în 1857<,> iunie 10<,> a zidit 4 odăi”.
3. Inscripţia din anul 1883 scrisă pe piatra ce era aşezată deasupra uşii de intrare în biserică şi care se află şi ea tot în curtea bisericii: „<Pe> cei ce iubesc podoaba casei tale protejează-i<,> Doamnezeule. Acest sfânt locaş s-a făcut din temelie de răposaţii întru fericire Burnăzeştii la anul 1820, iar la anul 1877, prin ajutorul enoriaşilor, s-a făcut alămăria din biserică, iar la anul 1880 s-a pavat biserica cu piatră cubică peste tot de subscrişii: preotul Hristea Marinescu, preotul Gheorghe Duhovnicul, preotul Haralambie, preoteasa Caliţa, Olimpiada, dascălul Nicolae Ionescu, Costache Stoean” şi alte multe nume.
Însă biserica noastră se numeşte Sfânta Treime – Ghencea. De prin anii 1839-1840, începe să-şi schimbe numele din Lupeşti în Ghencea, la început numindu-se biserica Lupeşti ce-i zice şi Ghencea, iar din anul 1860 înainte s-a numit numai biserica Ghencea. Drept urmare, mult timp s-a crezut că Ghencea a fost ctitorul sau unul din ctitorii principali ai acestei biserici. Însă, în urma cercetărilor făcute, atât din documente cât şi tradiţie, rezultă drept ctitori ai acestei biserici următorii:
1. Mănăstirea Radu Vodă, care a donat locul pe care s-au construit biserica.
2. Nicolae Băcanu şi fraţii Burnăzeşti, împreună cu alţi negustori, care au procurat materialul pentru zidirea bisericii, au suportat toate cheltuielile cu zidirea ei şi au înzestrat-o cu toate cele necesare cultului.
3.1. Nu s-a găsit nimic care să susţină că Ghencea ar fi ctitorul bisericii. El nu putea să doneze pământul pentru clădirea bisericii, întrucât el nu era stăpân pe locul pe care-l deţinea, fiind numai chiriaş al Mănăstirii Radu Vodă. Cel mult un oarecare Ghencea să fi ajutat cu ceva la zidirea bisericii sau să fi fost căpetenia meşterilor constructori care au lucrat la ridicarea bisericii; sau să fi locuit lângă biserică şi de aici să fi provenit mai târziu numele de biserica Ghencii! Deci numele ei era Lupeşti, iar numirea de Ghencea apare ca un adaos, ca o lămurire, aşa cum astăzi numirea de Sebastian lămureşte că e vorba de biserica Sfânta Treime – Ghencea, care se află pe strada Sebastian.
3.2. Aşa cum se constată în multe documente ale vremii, a fost un anume Ghencea implicat în evenimentele răscoalei lui Tudor Vladimirescu din anul 1821, însă nu se poate face nici o legătură între acel vreunul dintre ctitorii bisericii.
Înfăţişarea bisericii vechi. În anul 1846, era o biserică săracă, mică, nepictată, învelită cu olane, cu curte nu prea mare şi cu trei „chilii” în care locuia preotul bisericii. Nu avea clopotniţă separată; nu avea nici cazan pentru botezul copiilor, căci pentru botezul copiilor se arată că atunci se întrebuinţa un hârdău de doage .
În anul 1891 situaţia era însă mult îmbunătăţită . Biserica de zid, fusese reparată şi înfrumuseţată şi avea mai multe proprietăţi. Deasemenea, a fost pictată în anii 1882-1893 de către pictorul Mihail Dragomirescu . În ziua de 11 noiembrie 1934 s-a sfinţit biserica cea nouă iar în anul 1937 această bisericuţă veche avea să fie dărâmată.
Biserica nouă (actuală).
Iniţiativa de a construi o nouă biserică vine în întâmpinarea dorinţei clerului şi credincioşilor parohiei din partea lui Ştefan Ionescu Troicea. Acesta cumpărase în anul 1908 o proprietate a bisericii (Biserica primise această proprietate ca donaţie de la Gheorghe Buiucliu şi soţia sa Ienuţa la jumătatea secolului al XIX-lea) din strada Berzei nr.13 şi pe care ulterior o vânduse cu mult profit. El a donat o mare sumă din aceşti bani pentru construirea noii bisercii şi poate fi considerat, împreună cu Gheorghe Buiucliu şi soţia sa Ienuţa, donatorii terenului din strada Berzei, pe care el l-a cumpărat, ctitorul sau ctitorii bisericii actuale. Până în anul 1916 s-au făcut toate pregătirile necesare pentru începerea construcţiei bisericii, însă între timp a început primul râzboi mondial şi toate demersurile au fost oprite. După război s-au reluat pregătirie; în anul 1925 Mitropolia a aprobat proiectul întocmit de domnişoara arhitect Virginia Andreescu-Haret (alături de aceasta a fost implicat şi arhitectul Ion Pompilian), şi încep săpăturile. În ziua de 29 iunie 1927 se pune piatra de temelie. Cu multă trudă şi cu multă cheltuială se ridică astfel una din cele mai mari biserici din Bucureşti. Lucrările au început în timp ce era paroh preotul Dumitru Vasilescu şi au continuat sub parohiatul părintelui Vasile Ouatu. Banii erau strânşi din donaţii şi colecte publice. Remarcăm un donator important: Gheorghe Zamfirescu, negustor de flori de pe strada Principatele Unite, nr. 51. Tâmplăria şi catapeteasma bisericii, au fost executate de sculptorul C. Babic. În anul 1934, se va face sfinţirea, fără pictură şi fără mobilier, doar catapeteasma este pictată de pictorul Dumitru Belizarie, iar Sfânta Cruce de pe catapeteasmă, icoana Născătoarei, a Sfântului Ioan Evanghelistul de la picioarele crucii, precum şi Buna Vestire de la uşile împărăteşti au fost pictate de pictorul Octav Băncilă din Iasi. Sfinţirea bisericii a fost făcută de însuşi patriarhul de atunci, Miron Cristea, la 11 noiembrie 1934. Picture bisericii, de o mare valoare artistică, a fost făcută între anii 1941-1948 de către pictorul Gheorghe Popescu ajutat fiind de Nuni Dona. Sfinţirea picturii s-a făcut în ziua de 21 iunie 1948, de ziua Sfintei Treimi.
În anii 1962 și 1968-1969 ca și după cutremurul din 1977 s-au făcut reparații și îmbunătățiri la biserică și pictură. Între anii 2007-2013, sub conducerea pr. paroh Ion Grădincea, s-au făcut lucrări de consolidare și reparații generale și a fost restaurată pictura şi catapeteasma bisericii, prin contribuţia credincioşilor bisericii şi a autorităţilor locale. Slujba de târnosire a bisericii a fost săvârşită în ziua Sfintei Treimi, 24 iunie 2013, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi.
Preoţii care au slujit la biserica noastră, de la începuturi, până astăzi:
1. Neagu sin Dumitru, 1820 / 1832 – 28 decembrie 1834;
2. Zamfir sin Neguţ, 5 ianuarie 1835 – 26 decembrie 1842;
3. Dumitru sin Neguţ, 26 octombrie 1839– 19 noiembrie 1843;
4. Vasile, 20 martie 1842 – 6 septembrie 1849;
5. Gheorghe Duhovnicul, primul paroh, 3 iunie 1846 – 8 martie 1888, 42 ani de preoţie;
6. Ştefan, 1850 – 1865;
7. Hristea Marinescu, paroh, 6 aprilie 1867 – 9 august 1904, 37 ani de preoție;
8. Constantin Georgescu, 19 mai 1881- 8 noiembrie 1941, 54 de ani de preoţie;
9. Dumitru Vasilescu, paroh, 1 septembrie 1904 – 1 decembrie 1931, 27 de ani de preoție;
10. Vasile I. Ouatu, paroh, 21 iunie 1929 – 17 februarie 1937, 8 ani de preoţie şi parohiat;
11. Octavian Mureşan, paroh, 18 iulie 1937 – 5 iulie 1945, anul morţii: 1951;
12. Constantin N. Coman, paroh, 1 martie 1932 – ianuarie 1977, 44 de ani de preoţie;
13. Ioan I. Brăilă, 1 martie 1936 – 1 iulie 1962;
14. Leuştean Temistocle, 1962;
15. Victor I. Cacinschi, 1 iulie 1946 – 12 august 1957;
16. Gheorghe V. Ţiţeica, 15 iunie 1946 – martie 1988, paroh din anul 1967, 42 de ani de preoţie;
17. Anton Uncu, 1958 – 5 decembrie 1976, anii de parohiat: 1962-1967;
18. Petre Pârvan, 1977 – 1992;
19. Marin Florescu, 1 aprilie 1976 – 1 noiembrie 2004, 30 de ani de preoţie şi parohiat la biserică şi 58 de preoţie, în viaţă încă la 16 mai 2016;
20. Ştefan Stănculescu, din 1995 până în anul 2015, când a fost pensionat;
21. Alexandru Lungu, din 1992, paroh între anii 1996-2006
22. Ion Grădincea, din anul 2005, paroh din anul 2006;
23. Diac. Cristian Zamfirescu, din anul
24. Diac. Constantin Dumitru, din anul 2015, preot de la sfârșitul anului 2016, în locul părintelui Ștefan Stănculescu.
Activităţi culturale şi filantropice în trecut
Am dori să evidenţiem activitatea părintelui Vasile Ouatu, cel care era organizator al grupării Oastea Domnului în Bucureşti şi care a adunat în jurul său o mulţime de credincioşi extrem de pioşi şi cu viaţă duhovnicdească sporită.
Părintele Octavian Mureşan, ardelean, fratele Veturiei Goga, soţia poetului Octavian Goga, a fost extrem de activ: a înfiinţat şi condus, în timpul celui de-al doilea război mondial, un spital Z.I. (zona interioară), numărul 354, la Seminarul Central din Bucureşti, cu ajutorul Ministerului Apărării Naţionale şi al Ministerului Sănătăţii; începând cu 1 iunie 1943 a organizat o cantină socială, unde primeau mâncare oamenii nevoiaşi. Alături de cantină funcţiona şi un cămin de zi în care se adăposteau copiii femeilor care mergeau la lucru şi care nu aveau cu cine să îi lase cât timp acestea erau la muncă. În anul 1944 primeau masă gratuită peste 120 de nevoiaşi . Cantina şi căminul de zi funcţionau ca un sub-centru „Ghencea” al Cosiliului de patronaj al operelor sociale. Această activitate caritabilă a continuat până în anul 1955, când „Sfatul popular al raionului Lenin a decis ca masa pentru săraci să se dea în altă parte” . Era un bun român care lupta prin metodele pe care le avea la îndemână ca preot pentru neamul şi ţara sa, pentru trezirea conştiinţei de român în sufletele credincioşilor săi (Din Memoriul 67/1941 cităm: „naţionalismul meu îmi cere să dezvolt în enoriaşii mei de azi, lipsiţi de simţul de suflet român, duhul cel nou al timpurilor, dar şi o deşteptare la realitatea românească. Dau mulţumită cerului că mi-a succes a face din enoriaşii mei români şi creştini tot atât de buni şi vrednici ca alţii din orice parte a ţării”, .Raportul nr. 67 din 4 august 1941).
Mai evidenţiem şi activitatea părintelui Constantin Coman, care a luptat contra concubinajului, reuşind ca în anul 1948, la 5 mai, să aducă în faţa altarului 110 perechi de concubini, cărora li s-a oficiat taina cununiei chiar de Preafericitul Părinte Patriarh Justinian, înconjurat de un sobor de 50 de preoţi. Într-un document al vremii se spune: „Iniţiativa aparţine preotului C. Coman, „parohul concubinilor”, care, împreună cu (Preafericitul Părinte Patriarh Justinian) Marina, au voit să facă, în modul acesta, o manifestaţie religioasă grandioasă, ceea ce au reuşit să realizeze, căci publicul a participat într-un număr atât de mare, încât sergenţii de stradă n-au putut să menţină ordinea. După aceea, s-au mai prezentat încă 30 de cununii.
Profilul actual al parohiei
Activitatea liturgică se desfășoară cu toată responsabilitatea, existând toată disponibilitatea misionară de a răspunde solicitării tuturor credincioşilor. Departamentul pentru tineret din cadrul parohiei stimulează participare tinerilor la activităţile organizate în parohie. Sunt bine stabilite şi întreţinute relaţiile cu unităţile de învăţământ din cuprinsul parohiei prin implicarea şi derularea unor parteneriate şi proiecte concrete. Există grija pentru desfăşurarea programelor catehice şi educative în parohie, pentru diferite categorii de enoriaşi. Monografia bisericii parohiale este pe punctual de a fi publicată. Un cor bisericesc care cântă omofon, înfrumuseţează sfintele slujbe în duminici şi sărbători.
Din punct de vedere social-filantropic, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor sociale tot mai mari ale credincioşilor noştri, pentru a îndeplini cât mai activ slujirea semenilor ca o continuare a slujirii liturgice, pentru că, slujind pe oameni, pe Dumnezeu îl slujim, pentru toate acestea şi nu numai, biserica noastră a iniţiat construirea unui Centru de Asistenţă Socială pe terenul din curtea bisericii, numit Ansamblu rezidenţial pentru Asistenţă Socială Sfânta Treime – Izvor de milostenie. Biserica noastră are deja o activitate deosebită pe tărâm social: de mai mulţi ani, zi de zi, aproximativ 15-20 de familii primesc masa de prânz pe cheltuiala bisericii, printr-o firmă de catering. La aceasta se adaugă ajutorarea ocazionalaă a diverselor persoane sau familii. Practic am dori să asigurăm masă zilnică pentru aproximativ 100 de persoane nevoiaşe şi cazare pentru aproximativ 50 de persoane nevoiaşe. În felul acesta sperăm să alinăm şi noi, măcar pentru câţiva dintre semenii noştrii, durerea şi suferinţa şi singurătatea. În felul acesta ne alăturăm şi noi întregii activităţi pe care Biserica Ortodoxă Română o desfăşoară pe tărâm social. În felul acesta ne străduim să coborâm pe Hristos în sufletele semenilor noştri aflaţi în lipsuri, pentru ca aceştia să înţeleagă că El, Domnul Hristos, nu i-a părăsit, ci le poartă mereu de grijă. În felul acesta şi noi, slujitorii Săi, ne străduim să ne îndeplinim cât mai complet şi complex misiunea la care El ne-a chemat.
Surse bibliografice:
1. Arhiva bisericii
Monografia Parohiei Sfânta Treime Ghencea din Bucureşti, alcătuită de preotul Constantin N. Coman, cu multă trudă, după actele din arhiva bisericii, arhivele statului, diferite documente şi ştirile culese de la enoriaşii bătrâni din enorie, între anii 1951-1957 (manuscris)
Dosare corespondenţă 1891-1893, 1906-1908, 1941, 1944, 1948, 1955, 1956,
Dosar cu documente foarte importante
2. Arhivele Naţionale ale României
Dosar Biserica Ghencea
Fond Mănăstirea Radu Vodă
VELICU, Dudu, Biserica Ortodoxă în anii regimului comunist, Însemnări zilnice, II. 1948-1959, ediţie îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu şi Şerban Marin, Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti 2005
3. Alte surse
IONESCU, G.M., Istoria Cotrocenilor, Lupeştilor şi Grozăveştilor, Bucureşti, 1902
