Miercuri, 6 martie 2024, în biserica parohiei Sfânta Treime-Ghencea a avut loc conferința intitulată „Copii în închisorile comuniste”.
Acest eveniment a fost unul cu totul deosebit mai ales prin faptul că vorbitorii au fost trei distinse doamne. Două dintre ele s-au născut chiar în perioada de detenție a mamelor lor, și anume dna. Ileana Budimir s-a născut în închisoarea Văcărești, în 10 februarie 1954, și dna. Alexandra (Sanda) Mazilu s-a născut în 4 octombrie 1948, la închisoarea de femei de la Mislea. De asemenea, și anul acesta ne-a onorat cu prezența dna. Galina Răduleanu, fostă deținută polic în închisorile de la Jilava, Arad și Oradea.
Ileana Budimir s-a născut în închisoarea Văcărești, pe 10 februarie 1954. Familia sa a avut foarte mult de suferit în timpul comunismului. Este fiica Elenei Opriș (născută Samoilă) și a lui Traian Opriș. Fratele mai mare al mamei a fost parașutat în Munții Făgăraș pentru a lupta împotriva comunismului, împreună cu alți combatanți. A fost prins, condamnat la moarte și executat. Toată familia a fost arestată: „Condamnările au însumat peste 160 de ani. Toată familia a fost ridicată din partea mamei, plus bunica, care era la țară, nu știa unde îi este fiul și ce face, verișoare, verișori, care nu știau de el nimic. Tatăl meu nici nu-l cunoscuse pe unchiul, fratele mamei, și a făcut 9 ani de pușcărie și el”.
Elena Opriș era însărcinată în șase luni, când a fost arestată și condamnată la 5 ani de închisoare. De la Oradea a fost dusă la Jilava, apoi la închisoarea spital Văcărești. A luat foc spitalul și a sărit de la primul etaj în zăpadă, stând acolo îngropată până la brâu câteva ore. Iarna lui 1954 a fost foarte grea și a născut fără medic: „În 10 februarie 1954, când m-am născut eu, se făceau tuneluri pe sub zăpadă. N-a putut să ajungă, n-a venit medicul. Și au lăsat-o 72 de ore să se chinuiască singură. Asta a fost o perioadă cumplită pentru ea. Și la un moment dat, când ea simțea că trebuie să nască, când a simțit asta, a început să bată cu pumnii în ușă și s-au îndurat și au adus de la drept comun, de la hoți, da, o țigancă, o moașă. Și țiganca respectivă a moșit-o, s-a priceput”.
Când fetița a împlinit un an și două luni, au început să facă presiuni asupra Elenei Opriș să o dea la orfelinat, dar ea nu a fost de acord. Auzise că acești copii dați la orfelinat dispăreau. Erau înfiați, iar părinții adevărați primeau certificat de deces. A reușit să-l anunțe pe fratele tatălui de la Oradea care a venit și a luat-o, crescând-o împreună cu cei doi copii ai săi. Ileana Budimir își amintește ce-i povestea mama despre oamenii buni pe care i-a cunoscut în anii de închisoare: „O gardiancă a deschis vizeta, tot așa când era într-o perioadă singură și i-a aruncat un cotor de varză. Asta a fost pentru ea nemaipomenit. Și altădată un cotor de măr a primit tot de la o gardiancă, o olteancă foarte, foarte cumsecade. De aceea mama mânca mărul cu cotor cu tot, arunca doar codița lemnoasă”.
Când a fost eliberată mama din închisoare, Ileana Budimir avea 3 ani și jumătate. Tatăl s-a întors, dar a divorțat nu fiindcă a făcut 9 ani de închisoare, din cauza familiei mamei, ci pentru că au pierdut tot. Bunica a făcut 5 ani la închisoarea din Galați, unde aveau să trăiască până la mutarea mamei cu serviciul în București. Până la sfârșitul vieții bunica Ilenei Budimir n-a învinuit pe nimeni pentru suferințele familiei. Le spunea tuturor: „Așa a vrut Dumnezeu!”
Alexandra (Sanda) Mazilu s-a născut pe 4 octombrie 1948, la închisoarea de femei de la Mislea. Părinții, Georgeta și Dumitru Lungu, au fost arestați amândoi în aceeași zi, în vara anului 1948, mama fiind dusă la închisoarea Mislea, iar tatăl la penitenciarul civil din Brașov. Mama fusese închisă prima dată când era studentă în anul III, la Academia Comercială și nu și-a mai putut continua studiile. Tatăl său a făcut 17 ani de închisoare în timpul dictaturii carliste și în perioada comunistă.
În 1948, în momentul arestării, mama Sandei Mazilu era gravidă în luna a șasea. Directoarea închisorii Mislea se purta foarte dur cu ea pentru că venise pentru a doua oară la această pușcărie. „Directoarea a închis-o absolut singură, într-o celulă la parterul clădirii spunându-i cu ură: naște cățea. Și într-adevăr, în acea noapte, mama a născut singură”.
O gardiancă de la închisoarea Mislea, femeie credincioasă, căreia deținutele îi spuneau Coana Aurica a dus fetița să fie botezată fiindcă mama ei era foarte îngrijorată, temându-se să nu moară: „Coana Aurica m-a băgat într-o mânecă de cojocel și fără știrea nimănui m-a dus la biserica din sat și m-a botezat”. Abia după Revoluția din 1989, când Sanda Mazilu a mers la Mislea, și-a cunoscut nașa, pe Aurica Agapie. N-a aflat multe lucruri de la părinții săi deoarece se temeau să-i spună oriece lucru legat de închisoare: „Dacă nu știi nimic în caz de anchetă nu poți declara nimic”, îi spuneau.
Georgeta Lungu a plecat la Domnul, în 1978, la 58 de ani, după o grea suferință. Dumitru Lungu a fost eliberat din închisoare în 1964 și n-a apucat nici el sfârșitul comunismului.
În 1994, fostele deținute politic, care și-au trăit în închisoare anii tinereții, au ridicat, la Mislea, un paraclis cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”. În fiecare an, Sanda Mazilu este prezentă la hram pentru că s-a născut la Mislea și a cunoscut suferințele celor care au luptat pentru credință și neamul românesc.
Galina Răduleanu s-a născut la 9 martie 1933 la Bălți, în Basarabia. Familia preotului Boris Răduleanu s-a refugiat în România în vara lui 1940, când trupele rusești au năvălit în Basarabia. În 1941, familia a revenit pentru scurtă vreme în locurile natale, dar s-a întors în România, după îngrozitorul măcel de la Cotul Donului. Galina Răduleanu urmează cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr”, dar în 1950, la 17 ani este eliminată din învățământ. O „prietenă” i-a sustras un carnețel care conținea comentarii critice la adresa lui Stalin. Printr-o minune, reușește să reia liceul la fără frecvență, apoi urmează timp de 6 ani cursurile Facultății de Medicină din Cluj pe care a absolvit-o. Lucrează ca medic în localitatea Poiana Mărului.
În urma unor ședințe pe raion cu preoții din zona Bucureștilor, tatăl, Boris Răduleanu, afirmase că „lumina nu vine de la răsărit, ci de la Hristos”. Nu s-a mai dus la aceste ședințe și a fost luat în vizor fiind arestat în 13 martie 1960. A fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru că a făcut catehizarea copiilor și la 15 ani de închisoare pentru articole scrise împotriva comunismului în perioada 1932—1934.
În 23 septembrie 1960, Galina Răduleanu este arestată de la Poiana Mărului. Câteva cărți, printre care și Biblia, îi sunt arse în curtea gazdei, lucrurile și celelalte cărți fiindu-i vândute (asta însemna confiscarea totală a verii). În același an este arestat și fratele Galinei Răduleanu, care avea 24 de ani și era student în anul IV la Facultatea de Fizică. Este anchetată la Securitatea din Uranus, apoi condamnată la 7 ani de închisoare pentru „discuții dușmănoase” (cu tatăl…). A trecut prin închisorile Jilava, Arad și Oradea fiind eliberată, ca și ceilalți deținuți politici, în 1964. După eliberare, la îndemnul tatălui „scrie ca să nu uiți” a scris despre ceea ce a trăit în iadul închisorilor comuniste. Manuscrisul a părăsit țara în 1966, fiind dus de o rudă apropiată în Franța. A revenit în țară abia în 1990, apoi după reluări a devenit primul volum de mărturisiri al Galinei Răduleanu „Repetiție la moarte…din spatele gratiilor”. În închisoare a rezistat prin rugăciune. Se făcea o „rugăciune în lanț”: „de la deșteptare până la atelier făceai rugăciune în numele celorlalți, apoi prelua altcineva, de la atelier până la masa de prânz. Apoi altcineva de la prânz până la pauza de la ora cinci. Tot așa și noaptea”. A fost urmărită pas cu pas de Securitate, fapt pe care l-a aflat citindu-și dosarul de la CNSAS. Unul din numele sub care era urmărită era „Basarabeanca”.
