Evenimente

Pelerinajul de Florii 2015

Tradiţionala Procesiune de Florii va fi organizată şi anul acesta în Capitală în ajunul praznicului Întrării Domnului în Ierusalim, sâmbătă, 4 aprilie 2015, începând de la orele 14.30. Evenimentul va începe prin săvârşirea Vecerniei în biserica Mănăstirii Radu Vodă, urmate de slujba de sfinţire a stâlpărilor (ramuri de finic şi de salcie). La orele 16.00, procesiunea, condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va porni spre Catedrala Patriarhală pe următorul traseu: Mănăstirea Radu Vodă → Bd. Mărăşeşti → Bd. Dimitrie Cantemir → Str. Bibescu Vodă → Str. Şerban Vodă → Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou → Str. Principatele Unite → Str. Ienăchiţă Văcărescu → Str. Sfânta Ecaterina → Biserica Sfânta Ecaterina – Paraclis Universitar → Str. Bibescu Vodă → Colina Bucuriei → Catedrala Patriarhală. Se vor face două opriri: în faţa Catedralei Mitropolitane Sfântul Spiridon – Nou şi în faţa bisericii Sfânta Ecaterina – Paraclis Universitar (Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul), unde procesiunea va fi întâmpinată de cadrele didactice (clerici şi mireni) şi de studenţii Facultăţii de Teologie, care se vor adăuga pelerinilor. La cele două opriri se vor rosti ectenii şi rugăciuni. La pelerinaj vor participa toţi clericii din Capitală şi din judeţul Ilfov, inclusiv preoţii de caritate (din spitale şi centre sociale, cimitire, unităţi militare, penitenciare etc.), aproximativ 800 de clerici. Acestora li se vor adăuga toţi credincioşii care doresc să mărturisească public credinţa în Învierea lui Hristos. Pelerinajul va culmina cu slujba de sfinţire a icoanei mari a Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, săvârşită pe Colina Bucuriei (Dealul Patriarhiei) şi cu rostirea Cuvântului de învăţătură de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Procesiuni asemănătoare ale clericilor şi credincioşilor se organizează în Arhiepiscopia Bucureştilor şi în oraşele din judeţul Prahova: Ploieşti, Câmpina, Vălenii de Munte, Urlaţi şi Mizil. Începând din anul 2008, tradiţia procesiunii clericilor şi credincioşilor în ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile) a fost reluată în Bucureşti şi în oraşele din judeţul Prahova. Aceste pelerinaje sunt mărturisiri publice, prin rugăciuni şi cântări bisericeşti, ale credinţei în Jertfa şi Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor

Lasa un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.