Pelerinajul de Florii îşi are originea încă din perioada secolului al IV-le, când creştinii celebrau Floriile într-un mod cu totul special. La Bucureşti, pelerinajul de Florii a fost interzis de regimul comunist în 1948 şi a fost reluat în anul 2008 cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Pelerina apuseană Egeria (alias Silvia sau Etheria), în jurnalul său de călătorie la Locurile Sfinte, ne vorbeşte despre procesiunea ce se organiza în ziua Floriilor, după săvârşirea Sfintei Liturghii. Toţi creştinii se strângeau pe la orele 13:00 şi mergeau împreună cu slujitorii şi episcopul cetăţii pe Muntele Măslinilor, până la locul de unde Domnul S-a Înălţat la cer. De aici, pe la orele 17:00, coborau către Sfânta Cetate, iar creştinii de toate vârstele şi copiii, mergând înaintea episcopului cu ramuri de finic şi de măslin, strigau: ‘Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului.’ Ajungând în cetate, mergeau la Biserica Sfintei Învieri unde săvârşeau slujba Vecerniei. Numele sărbătorii, Florii (derivă din latinescul Florilia) sau Stâlpări, trimite şi la anotimpul primăverii, al reînvierii întregii firi. Floriile împreună cu praznicul Bunei Vestiri (dacă acesta nu cade în Săptămâna Mare) sunt sărbători în care se acordă dezlegare parţială pentru post, la peşte, vin şi untdelemn. Egeria şi-a consemnat pelerinajul într-un jurnal Pelerina Egeria este o ascetă originară din Spania, care l-a sfârşitul veacului al IV-lea face un pelerinaj la Locurile Sfinte. Perioada în care ea peregrinează la Constantinopol, iar mai pe urmă în Siria, Palestina şi Egipt este cuprinsă în anii 380-386. Jurnalul său de călătorie şi slujbele pe care le descrie sunt datate 382-383. Numele ei este dat diferit în diverse surse. Ea este numită fie Aetheria, fie Egeria; la un moment dat întâlnim în manuscrise pelerina Silvia; s-a ajuns în final la vreo şapte forme ale numelui ei. Acest jurnal este scris pentru un grup de călugăriţe din Spania. Dintr-un număr mai mare de manuscrise ale textului latinesc al itinerariului Egeriei, unul singur s-a mai păstrat. A fost descoperit în anul 1884 de savantul catolic J. F. Gamurrini, în biblioteca unei mănăstiri din Toscana, Italia. Manuscrisul provine din mănăstirea benedictină de pe Muntele Cassino (Italia). În limba română a fost tradus de către pr. dr. Marin Branişte, fratele pr. Ene Branişte, binecunoscutul profesor de Liturgică. Traducerea este chiar teza de doctorat a acestuia, publicată în revista „Mitropolia Olteniei“, anul 1982, nr. 4-6. sursa -> www.basilica.ro
