Evenimente

Sfinţii Martiri Brancoveni – 300 de ani de mărturie!

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu 40 de ierarhi români şi străini, a săvârşit sâmbătă, 16 august, slujba sfinţirii picturii noi şi a binecuvântat  lucrările de la Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou din Bucureşti. Sfânta Liturghie, la care au participat foarte mulţi credincioşi bucureşteni, preoţi şi reprezentanţi ai autorităţilor de stat, centrale şi locale, a fost oficiată de Patriarhul României, înconjurat de soborul de ierarhi, pe un podium special amenajat în vecinătatea bisericii brâncoveneşti de la kilometrul 0 al României. Manifestările dedicate Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni au culminat în Capitală cu evenimentul de sâmbătă, 16 august, când, cu strălucire patriarhală şi cu un impresionant sobor de arhierei, preoţi, diaconi şi numeroşi credincioşi, au fost cinstiţi sfinţii români care au suferit moarte martirică la Constantinopol în data de 15 august 1714: domnitorul Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi sfetnicul Ianache. Urmând iniţiativei Bisericii Ortodoxe Române, care a declarat anul 2014 Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, şi Guvernul României a declarat anul acesta „Anul Brâncoveanu“, instituţiile de cultură ale statului punând în valoare aspecte ale vieţii sale, materializate astăzi prin impresionanta  moştenire culturală care poartă numele de „arta brâncovenească“ sau „cultura brâncovenească“. „Anul Brâncoveanu“ a avut ca motto: „Cunoaşte, respectă şi promovează valorile neamului românesc“. Sâmbătă, la agapa oficială, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dăruit  Ordinul „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ pentru mireni: domnului Victor Viorel Ponta, prim-ministru al Guvernului României şi preşedintele de onoare al Comitetului de coordonare a „Anului Brâncoveanu“, domnului Victor Opaschi, secretar de stat pentru Culte în Guvernul României. În clasa pentru clerici, ordinul a mai fost acordat părintelui arhimandrit Dionisie Constantin, consilier patriarhal, directorul Atelierelor Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă; părintelui arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna; şi părintelui Mihai Hau, consilier patriarhal coordonator al Editurilor Patriarhiei Române. Preafericirea Sa a dăruit Ordinul „Crucea Maria Brâncoveanu“ pentru cinstirea femeii creştine profesoarei Paula Ciuclea. De asemenea, Preafericirea Sa a dăruit Diploma omagială „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ şi medalia  omagială a Anului euharistic şi comemorativă a Sfinţilor Martiri Brâncoveni mai multor personalităţi publice, oameni de cultură şi ostenitori din cadrul Administraţiei Patriarhale. Duminică, 17 august, ctitoriile brâncoveneşti de la Mogoşoaia au trăit splendoarea vremurilor de odinioară. Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu s-a întors, după trei veacuri, la reşedinţa din apropierea Capitalei, de această dată ca sfânt, binecuvântând poporul dreptcredincios prin sfintele sale moaşte. Sfânta Liturghie a fost săvârşită în Altarul de vară din incinta Centrului Cultural „Palatele Brâncoveneşti“ de un sobor de ierarhi români. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit pictura şi a binecuvântat lucrările efectuate la biserica Parohiei „Sfântul Gheorghe“ din Mogoşoaia, cunoscută în trecut drept „biserica din pajişte“.

Lasa un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.