Sfânta Evanghelie din această duminică spune că Cel Unul Născut, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, va veni iarăşi pe pământ, dar nu cum a venit întâi, smerit şi umil, ci cu slavă multă şi cu mare strălucire dumnezeiască. Şi va veni ca să judece pe toţi oamenii, atât pe cei vi cât şi pe cei morţi. Domnul Iisus Hristos nu a arătat nimanui unde va pune scaunul slavei pe care va sta, când va judeca lumea. În capitolul 4, versetul 12 din Cartea Profetului Ioil, se spune: „Mulţimi de popoare în cete se apropie….în Valea judecăţii…. Căci aproape este ziua Domnului în valea Lui”. Dumnezeu îi numeşte pe cei drepţi, binecuvântaţi, ceea ce evidenţiază apropierea lui Dumnezeu faţă de aceştia, socotindu-i ca pe nişte rude apropiate, ce vor moştenii Împărăţia, pregătită lor încă de la facerea lumii. Prin pregătirea acestei Împaraţii încă de la înteneierea lumii pentru cei drepţi, se arată nu numai iubirea de oameni cea nemăsurată a lui Dumnezeu, ci şi cinstea de care se bucură omul. Hotărârea pentru cei drepţi cuprinde şi pricina pentru care ei moştenesc această Împărăţie, pentru că flămând fiind, zice Dreptul Judecător, M-aţi hrănit; însetat fiind, M-aţi adăpat; strain fiind, M-aţi primit; gol fiind, M-aţi îmbrăcat; bolnav fiind, M-aţi căutat şi în temniţă fiind, aţi venit la Mine. Din aceste cuvinte înţelegem că şase sunt chipurile pe care iubirea şi milostenia faţă de ceilalţi le îmbracă, în viaţa aceasta pământeacă, faţă de semenii lor. Astfel , prin învăţătura Sfintei Evanghelii, drepţii ajută sufletele celor care sunt înfometate, nu de pâine, ci de a auzi cuvântul lui Dumnezeu. Prin învăţătura credinţei cei drepţi adapă pe cei însetaţi de graiurile învăţăturii despre viaţa cea veşnică şi de apa cea vie şi mântuitoare. Prin căldura râvnei lor, cheamă cu dragoste spre acoperământul Bisericii pe cei străini şi îndepărtaţi de ea. Îmbracă în haina veseliei şi mântuirii pe cei goi de fapte bune. Prin sfătuirea lor, drepţii întăresc şi împuternicesc pe cei bolnavi, adică pe cei slabi în credinţă, purtându-le neputinţele lor, iar prin graiul lor cel plin de înaltă trăire duhovnicească, pe cei care zac în întunericul păcatului, îi luminează cu lumina cuvântului lor. Cel care iubeşte pe Dumnezeu din tot sufletul, din toată inima şi din tot cugetul său, acela Îi slujeşte ziua şi noaptea; nu slujeşte altor făpturi se freşte de jurământ strâmb şi mai vârtos proslăveşte pe Dumnezeu în zilele cele de praznic. Cel care iubeşte pe aproapele său ca pe sine însuşi, acel într-adevăr aduce cinstire părinţilor săi, acela fuge de păcat. Iată cum din dragostea către Dumnezeu şi către aproapele, în care se cuprinde toată legea şi proorocii, izvărăsc toate faptele bune. Tot aşa, cel care este lipsit de dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele său, Acela calcă toată legea şi proorocii.
