Redăm, mai jos, demersul făcut de biserica noastră, în anul 2012, prin care am reușit să construim o casă pentru o familie nevoiașă (vezi galeria foto:Familia Ion și casa nou construită, la sfințire):
”Vă prezentăm cu tristeţe, dar şi cu speranţă, situaţia disperată a unei familii din judeţul Prahova, comuna Jugureni, satul Marginea Pădurii. Noi i-am descoperit întâmplător şi, cu toate că suntem conştienţi că sunt mulţi oameni necăjiţi în jurul nostru, considerăm că pe aceştia Dumnezeu i-a scos în calea NOASTRĂ, ca prin ei, noi să ne dovedim puterea dragostei.
Este vorba despre familia ION. Soţul, respectiv tatăl, a murit iarna trecută. A rămas soţia, Mariana, şi cei 6 (şase) copii:
– Miruna, are 14 ani, este în clasa a VIII-a;
– Elena, are 11 ani, este in clasa a VI-a;
– Ana Maria, are 9 ani, în clasa a III-a;
– Andreea, are 7 ani, intra în clasa I;
– Ilie, are 5 ani, este la gradiniţă;
– Daniel, are 1 an.
Mariana, mama copiilor, lucrează cu ziua în sat, pe unde este chemată. Este un sat cu oameni în vârstă, fără surse de venit.
Biserica noastră, împreună cu încă o familie din Bucureşti, familia Dumitrache, şi-a propus să se împlice activ în acest caz. Astfel, înainte de a începe şcoala, am mers acolo. Familia Dumitrache a cumpărat tot ceea ce este necesar copiilor pentru şcoală şi grădiniţă: rechizite, haine, etc. iar de la biserică am dus multe haine şi jucării adunate de la credincioşii noştri, ca şi multe alimente. Am luat legătura şi cu domnul Primar din comună, care cunoaşte situaţia şi care şi-a arătat toată disponibilitatea în rezolvarea situaţiei acestei familii.
Problema este că locuinţa, căsuţa, în care stau acum, este pe punctul de a se prăbuşi. Este o căsuţă din lut şi nuiele, cu multe găuri în pereţi, găuri acoperite cu folie de plastic, şi mai ales cu multe fisuri şi despărţituri, cu pământ denivelat pe jos, cu o pivniţă sub o parte din ea, a cărei podea se poate rupe, dacă în cămăruţa respectivă ar intra patru cinci oameni adulţi. Considerăm că în cursul iernii care urmează, oricine ar rămâne în această căsuţă, ar fi condamnat la moarte sigură, prin îngheţ.
De aceea, în colaborare cu domnul primar, ne-am propus să construim, până vine frigul, o altă căsuţă, în aceeaşi curte. Este vorba despre o căsuţă din material lemons, pe o fundaţie din beton armat. Lucrările au început déjà, Biserica a strâns şi trimis unui constructor din localitatea respectivă o anumită sumă de bani pentru realizarea acestei căsuţe.
În acelaşi timp am intensificat eforturile pentru a găsi şi alte persoane interesate să se alăture proiectului nostru. Astfel o firmă de termopane, s-a oferit să facă două geamuri, alta de tâmplărie, va face alte geamuri şi uşile, alta ne va ajuta cu vată minerală şi carton, etc.
Paralel, avem dicuţii şi cu unele fundaţii sau cu alte firme care şi-au arătat disponibilitatea de a salva aceşti copii de la frig şi foame.
Cu toate acestea, încă mai avem nevoie de materiale de construcţie sau de ajutor în bani, pentru a finaliza ceea ce am început.
Vom ataşa atât o listă cu materialele de construcţie de care avem nevoie, cât şi fotografii cu această familie şi casa actuală în care trăiesc.
Astfel, dragă cititorule, dacă ai avut răbdare să citeşti tot acest material şi socoţi că ai putea şi tu să contribui la proiectul nostru, te aşteptăm să ne contactezi la numerele de telefon de mai jos.
Să nu uităm că “Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce mulţumire aveţi? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor care vă fac vouă bine, ce mulţumire aveţi? Că şi păcătoşii fac acelaşi lucru.“ (Luca VI, 32-33)
Să înţelegem că jertfind puțin din prisosul nostru, vom câștiga pentru noi prisosul milei lui Dumnezeu: “fiecare să dea cum socotește cu inima sa, nu cu părere de rău sau din silă, căci Dumnezeu iubește pe cel ce dă cu voie bună” (II Corinteni 9, 7).
Mai multe detalii la telefon 0744.88.99.53”.
Urmare acestui demers, în continuare vă prezentăm rezultatul, care inițial a avut titlul Iata că se poate:
”Cu ajutorul lui Dumnezeu, ca urmare a susţinerii venite din partea multor credincioşi, ca urmare a strădaniei familiei Dumitrache, ca urmare şi a implicării Bisericii noastre, căsuţa pentru cei şase copii este gata, familia se poate muta în casă nouă începând cu luna noiembrie.
Este o mare bucurie pentru toţi cei implicaţi în acest proiect. Dar mai ales pentru cei şase copii şi mama lor care de acum înainte vor avea un adăpost sigur şi călsuros.
Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a ajutat să ducem la bun sfârşit acest demers. Mulţumim tuturor celor care s-au implicat şi au contribuit într-un fel sau altul la relizarea acestui act minunat.
Înfăptuirea acestui proiect în care au fost implicaţi mulţi oameni cu suflet mare arată că se poate. Iată că se poate ca, în aceste vremuri grele, cu multe lipsuri şi suferinţe, cu multă nepăsare şi neîncredere, să se găsească câţiva OAMENI care au arătat că totuşi mai există dragoste lucrătoare, că totuşi mai există încredere între oameni, că totuşi neamul nostru nu şi-a pierdut omenia.
Inaugurarea, sfinţirea casei a avut loc, cu ajutorul lui Dumnezeu, în după-amiaza zilei de duminică, 04 noiembrie”.
În continuare prezentăm un ecou al acestui demers social al bisericii noastre, prezentat ca o Mărturisire:
”Sărut mâna, Părinte
Mă numesc Ioana P., locuiesc în Canada și v-am sunat ieri în legătură cu familia Ion din satul Marginea Pădurii. Mulțumesc Bunului Dumnezeu că s-au găsit oameni cu suflet bun care să o ajute pe această mamă a cărei viață nu o înțelege pe deplin nici unul dintre noi, cei care avem de toate la casele noastre.
Am rămas parcă un copil – cu toate că am împlinit de curând 30 de ani – care de fiecare data când citește despre asemenea vieți dureroase își amintește de propria copilărie groaznică, și atunci mă apucă un plâns teribil. Un plâns pentru durerea din viață mea, un plâns pentru durerea celor despre care citesc și un plâns de recunoștință, pentru că m-a scos Bunul Dumnezeu din iadul de viață în care am trăit mai mult de 20 de ani. Mă uităm la pozele postate pe website-ul bisericii, și când am văzut poză mamei, m-a apucat o jale mare. Și mă apucă și acum plânsul, când va scriu, pentru că femeia aceasta sărmană e o eroină care a născut și se luptă să crească 6 copii, iar eu, nenorocită și ticăloasă, mi-am omorât copilașul prin avort, acum 10 ani. Din pur egoism; oricâte justificări și explicații găsesc cei din jurul meu, eu știu clar că a fost egoism brut și ucigaș, pentru că nu am vrut să mă sacrific pentru copilul pe care mi l-a dat Dumnezeu. Am vrut să ies din iadul acela de sărăcie și beții și înjurături și scandaluri și toate relele din lume, și nu am avut puterea să renunț la visul meu de a merge la facultate și a avea o carieră. Ticăloasa de mine, mai bine mă omora bețivul meu tată în bătaie, decât să omor copilul… .Dar ce să mai fac acum? Nu mai pot să fac nimic; decât să plâng și să-mi cer iertare până la moarte. M-am spovedit de atâtea ori pentru crima aceasta și-mi spune duhovnicul să nu mai mărturisesc păcatul acesta la taina Sf. Spovedanii, dar eu parcă nu pot să mă iert. Și știu că asta e încercare de la cel rău, pentru că Dumnezeu m-a iertat, dar când mă uit în jurul meu, și văd femei ca această doamnă, mă biciuie conștiința iarăși și iarăși, la nesfârșit.
…
Să știți că vă mulțumesc pentru tot sprijinul pe care îl acordați acestei familii … Va trimit și eu o sumă mică de bani, dar atât pot să-i dau acum lui D-zeu în semn de mulțumire. Să știți Părinte, că banii ăștia nu sunt ai mei; sunt ai lui D-zeu și El mă iubește atât de mult încât mi-a dat mie mai mulți bani decât am nevoie. Putea să îi dea surorii mele sau oricărui om amărât, dar nu știu de ce, mi i-a dat mine, cu totul nemeritat. Am fost sărmanul sărmanilor, și uite că am ajuns să am mai mult decât am nevoie. Mă duc cu metroul la serviciu și văd fel de fel de oameni, și mă gândesc: „uite, puteam să fiu eu fata asta negresă, grasă și săracă, sau fata asta arsă pe față, pe care o privesc toți cu scârbă, sau copila asta cu autism…”. Mi-am dat seama că nimic din ce am nu e al meu: nici inteligența, nici frumusețea fizică, nici serviciul, nici banii, nimic. Toate mi le-a dăruit D-zeu și plâng cu recunoștință de fiecare dată (foarte rar) când îmi amintesc cât de săracă și chinuită am fost, și cât de bine sunt acum. Negrăit de iubitor și bun e D-zeu, Părinte, că mi-a dat atât de multe daruri și eu nu merit nimic. Eu mi-am omorât copilașul și sunt cel mai egoist om de pe lume, și uite că Doamne nu mă lasă, și îmi da serviciu bun și alte atâtea. Încerc să mă lupt măcar un pic cu egoismul din mine și să fac un bine minuscul, mulțumind lui Dumnezeu că nu sunt eu cea care are nevoie de ajutor. Dacă aș putea să le transmit celor 2 fetițe mai mari să aibă nădejde la Doamne-Doamne, și să învețe bine la școală și să-și plângă la Maica Domnului toate durerile, și o să fie bine.
Sărut mâna, Părinte, și Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru toată dragostea și dăruirea dvs.
Cu respect,
Ioana”.
Activitate socială
