ANASTASIE CRIMCA,
FORMA ORIGINALĂ A EXPRESIEI MINIATE
Prof. DUMITRU SORICA
ARGUMENT
Începând cu secolul al XVII-lea, miniaturile executate la noi în ţară capătă un aspect aparte, prin împodobirea manuscriselor, într-o legătură strânsă cu rezultatele unei noi şcoli miniaturistice care lua fiinţă şi care avea să atingă apogeul atât prin sprijinul comanditarilor, dar mai ales prin dăruirea prin care miniaturişti precum Anastasie Crimca au realizat aceste lucrări. Ca şi în secolele precedente, mari mănăstiri, precum Dragomirna, alături de care Neamţ, Putna sau Suceviţa, au fost importante centre de cultură, înzestrate cu scriptoria şi biblioteci şi unde s-au format cărturari şi artişti miniaturişti, care vor culmina cu celebra şcală de miniatură moldovenească. Bogat decorate cu chenare florale late şi cu frontispicii elaborate după gustul epocii, manuscrisele erau elaborate la un înalt nivel artistic. Impresionantă prin creaţie, tehnica execuţiei îşi are tradiţia în atelierele de la Muntele Athos şi în tot arealul de tradiţie bizantină. Începutul secolului al XVII-lea reprezintă o dezvoltare a culturii româneşti cu forme de manifestare noi, un răstimp al manifestărilor artistice. Datorită presiunii sporite a otomanilor, care limitează libertatea de mişcare, domeniul cultural îşi va regăsi alinul în spiritul românesc. Acum se fixează limba literară şi, în consecinţă, cronicile artistice, bisericeşti sau laice cunosc realizări remarcabile. O seamă de opera s-au impus ca valori clasice în istoria culturii şi artei româneşti, acest timp al culturii vechi devenind o amprentă perenă a clasicismului românesc. Trebuie menţionat faptul că legătura cu Şcoala cea mare a Patriarhiei din Constantinopol nu a încetat nici-o clipă, în ciuda presiunilor turceşti, aceasta făcându-se direct sau indirect, prin diverse căi volante. Scrierile care însoţeau miniaturile erau alcătuite erau în general din cele religioase şi cele istorice. Cele religioase reprezintă, aproape toate, traduceri din spaţiile slavo-greceşti. Decorativismul se accentuează prin repertoriul floral-vegetal autohton, cu uşoare tendinţe renascentist-baroce, dar şi cu elemente orientale, chiar otomane. Reprezentarea vizuală îmbină elemente de iconografie tradiţională cu o bogată decoraţie floral-vegetală. Scrierea şi împodobirea cărţilor cu miniature continuă în tandem cu progresele notabile ale revoluţiei tipografice. Pe primul loc se situează centrul de la Dragomirna, unde s-au caligrafiat o serie de manuscrise, de către Anastasie Crimca, fondatorul mănăstirii şi de alţi miniaturişti, cum ar fi Ştefan din Suceava. Alături de ornamentele geometrice, de chenarele şi literele din împletituri, tradiţionale, se aşează motivele florale delicat stilizate, portretul miniaturistului Crimca şi chiar cele ale părinţilor săi, caz unic în miniatura românească, fundaluri arhitectonice cu acoperişuri asemănătoare celor moldoveneşti, scene cu numeroase personaje, care reiau vechi modele bizantino-bulgare, într-un viu colorit, predominând roşul, vişiniul, albastrul, verdele. Dacă în Transilvania manuscrisele păstrează vechile ornamente geometrice, materializate prin cercuri şi împletituri, în Moldova, ca şi în Ţara Românească, dealtfel, tendinţele sunt mult mai bine diversificate, ele cuprinzând pe lângă cunoscutele motive geometrizante şi altele, cu referire clară spre arta Orientului musulman. Mănăstirea Dragomirna va exercita o puternică influenţă artistică de gen în epocă, prin ctitorul ei, marele cărturar şi miniaturist mitropolitul Anastasie Crimca (1608- 1617; 1619- 1629). Grafismul şi decorativizarea accentuată, predilecţia pentru narativ a miniaturilor, vor constitui trăsăturile specifice ale “Şcolii de la Dragomirna”, elemente comparabile cu cele din picture icoanelor din epocă.
I. ARTISTUL
În ceea ce priveşte arta cărţii şi pictura miniaturii, opera vestitului mitropolit Anastasie Crimca rămâne un fenomen remarcabil, cel mai important caligraf şi miniaturist. Personalitate interesantă şi complexă, ctitor generos şi cu gusturi rafinate, Anastasie Crimca, binecunoscut cărturar şi un mare decorator de cărţi, a ştiut să aprindă râvna creatoare la Dragomirna, mănăstirea ctitorită de el. Originar din Suceava, miniaturistul este fiul negustorului Ioan Crimca şi al Cârstinei. Îmbrăcând haina monahală de tânăr, la Mănăstirea Putna, el îşi va forma în linişte personalitatea culturală şi artistică ce se va manifesta atât de strălucit mai târziu, urcând cele mai înalte trepte ale ierarhiei bisericeşti, precum egumen la Galata (1588), episcop de Rădăuţi (1600), episcop de Roman (1606) şi mitropolit al Moldovei (15 iulie 1608). Observaţia atentă a realităţii îl face pe miniaturist să redea prin ilustraţie o naturaleţe discretă şi sinceră, aplicată într-o schemă binecunoscută de tradiţie bizantină. Prin strălucirea frontispiciilor, prin eleganţa iniţialelor şi a literelor, prin economia generală a paginii, unitară, armonioasă şi aerată, manuscrisele lucrate de Crimca ilustrează calităţile specifice ale şcolii clasice moldoveneşti, puterea tradiţiilor ei, de la Gavril Uric. Crimca se dovedeşte un înnoitor. De o cultivată eleganţă, manuscrisele sale se impun atenţiei prin frumuseţea scrierii, aparent lipsită de artificii. Zecile de ilustraţii care populează textul, dimpotrivă, surpind prin plăcerea naraţiunii, asociată voluptăţii decorative. Mai tradiţionalist în compoziţiile aferente ciclului hristologic, Anastasie Crimca dovedeşte o mare libertate de inspiraţie atunci când ilustrează Psaltirea: scenele de luptă (unele cu influenţe novgorodiene) sau cele de petrecere fiind toate de o încântătoare vioiciune. În stilul prevalent grafic foloseşte haşurile ca pe un element decorativ, efectul ornamental fiind sporit de abundenţa chenarelor cu motive florale, de bogăţia iniţialelor şi vignetelor. Nimic nu mai aminteşte de imaginile monumentale ale evangheliştilor care împodobeau evangheliarele moldoveneşti în secolul al XV-lea. Renunţând la modelarea plastică pe care pictura moldovenească de secol XVI o moştenise prin intermediul picturii paleologe, Crimca realizează printr-un sistem de linii paralele dispuse în diferite sensuri, un stil decorativ cu tendinţe grafice, în contrast cu stilul pictural al miniaturilor din secolul al XV-lea şi infinit superior acestuia. Artistul lărgeşte repertoriul tematic, ilustrând pe lângă chipurile evangheliştilor, o sumedenie de acţiuni şi fapte cuprinse în cărţile pe care le transcrie. O viziune decorativă cu ecouri orientalizante, o manieră prin excelenţă grafică, reţeaua densă a liniilor fiind scoasă în evidenţă prin de coloritul plat, distribuit în pete de lumină. Se poate recunoaşte aici în plăcerea naraţiunii şi în sensul decorativ, ambianţa stilistică, inaugurată şi continuată apoi de meşterii pictori muralişti ai epocii. Arta lui Crimca dă viaţă unei lumi făcute să bucure ochiul, prin scânteierea aurului şi a culorilor curcubeului, prin nesfârşitele îmbinări de forme, închipuind siluete elegante de oameni, profilate pe fundaluri stilizate de munţi sau arhitecturi ascuţite.
II. OPERA
Concurată din ce în ce mai mult de răspândirea tiparului, arta caligrafiei şi a manuscriselor miniate a intrat în declin, deşi pe parcursul secolului al XVII-lea încă mai pot fi înregistrate opere de gen. Restrângerea numerică a amnuscriselor religioase este compensată însă de documentele de cancelarie, scrise pe pergament şi pe hârtie, care păstrează demonstraţiile de caligrafie, iniţialele şi vignetele de pe frontispicii cu vrejuri meandrice. Manuscrisele şi minaturile secolului al XVII-lea scapă de sobrietatea tradiţională, pentru a cuprinde de aici încolo un număr sporit de elemente decorative. Mai simple şi mai rudimentare, dar mai expresive şi mai aproape de spiritul popular, decât abstracta pictură a miniaturii bizantine, formele miniaturii sud-slave au familiarizat mai uşor şi în versiuni mai libere tânărul mediu artistic moldovenesc, cu iconografia şi estetica miniaturii de tradiţie bizantină. Frontispiciile şi iniţialele vădesc o mare libertate de interpretare, caracteristică fiind vioiciunea neobişnuită a culorilor. În reprezentarea figurilor de evanghelişti se păstrează doar în mică măsură modelele bizantine, fapt care va duce la impulsionarea efectului local. Este semnificativ faptul că în miniatura moldovenească se pot identifica, tranformate şi integrate într-o sinteză autohtonă, un număr de elemente iconografice a căror origine se găseşte în pictura miniaturii sud-slave. După familiarizarea cu formele sud-slave, mediul artistic moldovenesc s-a găsit destul de avansat pentru a a-şi putea însuşi limbajul subtil al picturii miniaturilor şi a-l folosi în sensul îmbogăţirii şi perfecţionării propriilor sale mijloace de expresie, pentru că, primind aceste forme sud-slave şi bizantine, trebuie precizat că moldovenii nu s-au transformat în simpli imitatori servili ai acestor forme. Şcoala moldovenească nu s-a format prin încrucişarea mecanică a unor influenţe, ci prin prelucrarea şi transformarea profundă a formelor străine, sub acţiunea geniului local. Această şcoală se formează pe temeiul unei sensibilităţi artistice specifice şi printr-o experienţă practică multilaterală şi neîntreruptă, o viziune a lor, proprie, despre culoare şi acorduri cromatice, despre desen, ritm, despre armonizarea plinurilor şi agolurilor, despre relaţia dintre motiv şi câmp. Prin intermediul acestei şcoli, artiştii moldoveni îşi formaseră pur şi simplu o estetică complexă şi originală. Creaţia lui Anastasie Crimca este cunscută prin cele nouă manuscrise cu miniaturi, cinci la Muzeul Mănăstirii Dragomirna (Tetraevangheliarul din 1609, Evangheliarul din 1609, Liturghierul din 1610, Liturghierul din 1610, Psaltirea din 1616), două la Muzeul de Istorie al României (Tetraevangheliarul din 1615, Liturghierul din 1616), unul la Biblioteca de Stat din Viena (Apostolul din 1610), unul la Biblioteca Academiei României (Apostolul din 1609). Manuscrisele păstrate la Mănăstirea Dragomirna cuprind atât manuscrise liturgice, cât şi manuscrise cu texte din Vechiul sau Noul Testament. În manuscrisele de la Dragomirna, temele iconografice se detaşează uşor de aplicaţia strictă a textului, lucru interesant prin felul în care creatorul a înţeles să exprime plastic ideea teologică. În manuscrisele sale, Crimca a sintetizat într-un mod aparte, strălucit, aceste date iconografice moştenite, întregindu-le cu imaginaţia sa artistică. El coboară scene şi sfinţi de pe pereţii bisericilor moldoveneşti, făcându-le loc în manuscrise, creând pentru miniatură o vastă tipologie de sfinţă, teme liturgice, simbolice şi mistice Se pot observa două tipuri de reprezentare. Un tip, mai frecvent, în care personajul stâ pe un jilţ şi un altul în care personajul stă în picioare. Se mai poate face distincţia între reprezentările evangheliştilor, după cum sunt redaţi aceştia în scenă (singuri sau însoţiţi de simbolurile lor). Moştenire a Bizanţului, la miniature evanghelistului Ioan, pe lângă simbol, apare şi ucenicul său, Prohor. Siluetele evangheliştilor sunt zvelte, vioaie, exprimând prin mişcare o tensiune care tinde să se opună liniştii din mai vechile reprezentări. Astfel, se marchează o evoluţie în ceea ce priveşte tratarea miniaturilor care-I priveşte pe evanghelişti. În manuscrisele de la Dragomirna încadrarea miniaturilor este rezolvată puţin apartefaţă de miniaturile mai vechi, prin utilizarea frizei decorative într-o expresie nouă, generată de reprezentarea personajelor, portrete, figuri întregi în picioare sau şezând, în medalioane. Acest mod de rezolvare ţine cumva de originea bizantină, cunoscând, prin intermediul iconografic o extindere şi în şcoala moldavă de la începutul secolului al XVII-lea. Nu sunt ignorate temele inspirate din legendele locale (Contractul lui Adam cu diavolul). În miniaturile de la Dragomirna nu găsim o stricteţe specifică copiilor absolute. De pidă, Ciclului Patimilor nu urmează ritmul strâns al ciclului, între scenele cunoscute fiind intercalate altele, cumva străine de text (Tetraevangheliarul 1/1934). La bizantini, reproducerea diferitelor momente liturgice, atât în picture murală, cât şi în miniaturi, era frecventă. La Crimca, sensul redării şi răspândirea lui în manuscris, are drept scop accentuarea periodică în spaţiul textual a dramatismului jerfei Mântuitorului. Înfluenţele din pictura murală sunt evidente: într-un caracter simbolic, este reprezentată tema iconografică Îisus dormind, temă pe care o identificăm şi în biserica mare a Mănăstirii, pe peretele de mizăzi al naosului, în glaful ultimei ferestre dinspre apus. Sub influenţa puternicului renume de care se bucura în spaţiul moldovenesc, Sfântul Ioan cel Nou, miniaturistul îl reprezintă alături de marele mucenic Gheorghe (Apostolul, Viena), într-o concepţie de compoziţie nouă, cu înţeles simbolic, care aparţine gândirii teologice, bazată pe o bună cunoaştere a simbolismului textelor biblice. Psaltirea (6/1934) a fost aleasă de artist pentru a ilustra mediul şi peisajul românesc din acea epocă, odată cu păstrarea caracaterului său religios. Pe lângă miniature în plină pagină sau cele răspândite întext, apar miniaturri etajate, despărţite printr-o linie orizontală, într-o modalitate de origine bizantină. Deşi structura compoziţională a ilustraţiei este de factură bizantină, personajele au fost create din imaginaţie, axate pe naraţia textului. Astfel, Psaltirea rămâne prima şi ultima operă de acest gen în miniature românească, ea devenind un preţios model de iconografie locală. De remarcat că aproape în toate manuscrisele, mitropolitul şi-a pictat portretul, cu excepţia lucrării Apostolul. În reprezentare este înveşmântat ca un arhiereu, cu mâinile în atitudine de rugăciune sau purtând un pergament. Astfel, stilul, tehnica şi procedeul prin care sunt realizate miniaturile de la Dragomirna dau acestora un puternic caracater de individualitate în raport cu celelalte opera miniaturale româneşti din acea perioadă. Prezentarea grafică a paginii în toate manuscrisele, are trăsături commune. Fiecare capitol începe cu un chenar lat, care străjuieşte pagina, în formă de arc de triumph. Chenarul este compus din ornamente în entrelacs şi arabescuri, asemănătoare unor jocuri de fond din care se detaşează pe la colţuri, sub formă de ciucuri anumite elemente de ornament. Corpul textului este marcat de o literă iniţială, ornamentată în entrelacs, iar din loc în loc, sunt plasate litere ornamentate floral, pentru evitarea monotoniei. În ceea ce priveşte conceperea şi plasarea imaginililor în pagină, acest lucru se face prin mai multe modalităţi, fie prin prezentarea compoziţiilor pe pagină întreagă, fie încadrate de o friză decorativă, fie două-trei teme suprapuse, fie încadrate, fie fără cadru. În compunere intră câte un lujer cu flori şi frunze, construit de la baza paginii în sus, încununând partea superioară sau scene alerternate cu text, cu rol decorative. Sunt păstrate pagini care dau lămurire cu privire la autor şi donator, precum şi data realizării manuscrisului. Crimca concepe desenele în mod decorative, prin care textul participă la compunerea paginii, creând împreună cu ilustraţia şi ornamental o compoziţie echilibrată. Artistul manifestă predilecţie către abstractizarea imaginii, prin metamorfozarea naturii, pe care o adaptează concepţiei sale decorative, reprezentând-o în mod graphic, schimbându-i proporţiile reale, eliminând vlumul şi interpretând în mod subiectiv culoarea, într-un character cu totul personal. Ilustraţiile sunt stilizate original , în care geometrizarea arhitecturilor se compune armonic cu liniile sinuoase prezente în siluetele personajelor. Imaginea este compusă liber, evocând mult sentiment, principiile artei decorative fiind riguros respectate. Spaţiile scrise se constituie în pauze ritmice care pun valoare conţinutul tematic şi iconografic. Conceptul decorativ, părând mai degrabă simţit decât cunoscut, generează modalitatea de exprimare plastică prin etajări de register precum pământ, personaje, arhitecturi, reliefuri, vegetaţie, elemente supranaturale. Cele mai îndepărtate planuri sunt distribuite în registrele superioare. Volumeleau o plasticitate aparte, concretizată prin suprafeţe stilizate, iar raprtul lumină-umbră este bine sugerat prin strieri de aur, care înlocuiesc haşura convenţională, într-un accent de bogăţie decorativă. Ornamentaţia florală şi frizele careîmpodobesc pagina sunt transpuneri grafice din vegetaţia locală, tratate cu simplitate, dovedind prin aceasta un puternic gust artistic strict decorativ. Compoziţiile în plină pagină sunt încadrate de frize decorative, inspirate din broderia moldovenească, transpuse prin viziunea bizantină şi alăturate unor elemente pur bizantine, precum acantul sau palmeta. Crimca pune aceeaşi valoare pe toate elementele compoziţionale, figure, draperii, reliefuri, arhitectură, ornamente. Conceptul organic unitar este alcătuit armonios şi ritmat prin alternanţă ssau repetiţie de formă sau de culoare. Siluetele componistice sunt într-o mişcare plină de dynamism, într-un accord de contraste în echilibru. În ceea ce priveşte redarea personajelor se distinge alternanţa personajelor singulare cu grupurile statice. Portretele sunt tratate sigur şi liber, cu alb, într-un desen format din câteva linii care sugerează perând, nasul, gura, două puncte negre pentru ochi, într-o mare putere de expresie, o rumeneală superficială pentru obraz. Interesant este faptul că personajelor le lipseşte contactul cu pământul. Drapajul este mult stilizat. Sfinţii poartă în general aceleaşi veşminte, compuse din tunică şi mantie (uneori numai tunică). Excepţiile sunt întâlnite la sfinţii liturghisitori şi la autoportret, unde apar veşmintele arhiereşti. La compoziţiile cu personaje multe, artistul preferă utilizarea lor într-un joc solist-orchestră, în care personajele de fond sunt sugerate prin etajări de capete cu nimburi. Respectând vechea tradiţie bizantină, personajele cu însemnătate sunt evidenţiate prin supraproporţionalizare. Se înregistrează un pronunţat caracter monumental, prin proporţia mult alungită, spiritualizată a siluetelor. Portretele sunt reprezentate din faţă, frontalitate dinamică şi foarte rar din profil. Cromatica personajelor este şi violentă şi delicată, în alternanţe coloristice. Culoarea de fond este aplicată în raport cromatic cu alte nuanţe suprapuse sau juxtapose. Paleta cromatică cuprinde verdele rece, roşul cald, capabile amândouă să genereze contraste sugestive, ocrul, griul neutru şi negrul. Gama dominantă rămâne cea majoră, dominată de un roşu profund, spiritualizat. Tonalităţile cromatice sunt precise, creând atmosferă. Structura cromatică, sintetică, într-un alfabet plastic personal al artistului, menţine ritmurile de contraste cromatice, într-o semnificaţie poetică nouă. Ca sursă de inspiraţie, apare şi aici pictura murală, de armonia acesteia detaşându-se doar atunci când se urmăreşte o exprimare directă, sinceră. Aportul artistic al lui Crimca, bogat în inovaţii, se dovedeşte a fi o supremă sinteză a tradiţiei, avocaţiei şi rafinamentului conceptual. Personajele în unitate cu arhitecturile şi vegetaţia, sunt plasate la intersecţia planurilor şi liniilor de construcţie, rezultând de aici soluţii compoziţionale diverse, cu elemente principale în echilibru, bazat pe o simetrie aproape permanentă. Compoziţiile rezultate sunt aerisite, cu personaje atent distribuite în structuri piramidale, circulare sau mixte. Artistul utlizează cunoştinţele tehnice şi artistice, din arta veche moldovenească, ajungând la modalităţi de o mare intensitate de exprimare artistică.
CONCLUZIE
Decoraţia foarte abundentă vădeşte influenţa manuscrisului oriental, fie că este vorba de figurile în plină pagină ale evangheliştilor, înconjurate de largi chenare florale, fie despre cuprinderea în câmpul frontispiciilor a unor scene din ciclul hristologic. Se poate constata că miniaturile realizate au avut ca destinaţie şi acţiuni programatice de protectorat cultural moldovenesc şi creştin ortodox. Din păcate, această artă a lui Crimca şi a celor câţiva ucenici din şcoala sa de la Dragomirna nu şi-a găsit continuatori. Spre jumătatea secolului al XVII-lea pătrund în miniatura moldovenească elemente împrumutate din barocul occidental. Filiera principală a acestor împrumuturi se poate să fi fost gravura rusească. În aceste miniaturi, chipurile evangheliştilor sunt reproduse aproape aidoma după vestita Evanghelie rusească din 1627, cu gravuri de Kondrati Ivanov. Alături de paginile cu frontispicii, iniţiale şi litere lucrate după vechea tradiţie moldovenească, aceste miniaturi occidentalizante, cu interioare de cabinet de lucru, cu draperii grele, cu mobilier cu ornamente în volută şi cu un aer îmbâcsit, învederează o concepţie nouă despre artă. Spontaneitatea şi libertatea de exprimare fac din opera miniaturistului Crimca un artist original, care îndepărtându-se de tradiţia vechii miniature, creează o nouă variaţiune pe temă bizantină, cu expresivitate decorativă, cucerindu-se prin aceasta un loc important în plastica românească şi în cea universală.
BIBLIOGRAFIE
GIURESCU, C., Constantin, GIURESCU, C., Dinu, Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, Editura Albatros, Bucureşti, 1975. DOBJANSKI, Ana, Artă Veche Românească: ghidul galeriei de artă veche românească, Ediţia a II-a, Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti, 2008.
DRĂGUŢ, Vasile, Artă Românească, Vol 1, Editura Meridiane, Bucureşti, 1982. POPESCU-VÎLCEA, dr., G., Miniatura Românească, Editura Meridiane, Bucureşti, 1981. ***, Istoria Artelor Plastice în România, Vol. 1, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968.
***, Istoria Artelor Plastice în România, Vol. 2, Editura Meridiane, Bucureşti, 1970.
