“Iubiti credinciosi, ma intreba cineva dintre colaboratorii mei:
“- Nu va deranjeaza soarele?”
Si as raspunde:
“- As dori sa ma deranjeze inca multi ani de acum incolo. La cei 86 de ani ai mei fiecare raza de soare este o noua bucurie!”
Si fiindca veni vorba de bucurie, dragii mei, mi-am amintit si zilele trecute si de vremea cand eram calugar tanar si pribeag prin muntii Valcii. Si am poposit la Manastirea Bistrita, a carei stareta era batrana mama Olga. Eu ii ziceam “mama” pentru ca mi-a fost cu adevarat mama, m-a ocrotit la vremuri de nevoie si m-a hranit. Era prin 1947-1948 cand comunismul se instala incetul cu incetul in tara noastra. Si imi spune la un moment dat:
– Dragul meu, eu ma scol de dimineata, si deschid aparatul de radio, si cunosc inceputul emisiunii: canta un cocos, bat niste clopote, se canta imnul national si apoi o voce de copil rosteste rugaciunea “Tatal nostru”. Este o scena banala pe care de o viata intreaga o ascult si o urmaresc, dar am impresia ca incepem sa traim vremurile in care faptele mici ne vor starni bucurii mari. Stii ce simt eu? Cand aud rugaciunea “Tatal nostru” la radio simt o bucurie nespusa pentru ca am impresia vaga, dar din ce in ce mai limpede, ca maine nu o mai aud.”
“Am venit, Maicuta, sa ne mai vedem…” Familia Maicii Domnului de la Nicula
Mi-am inceput predica de astazi cu aceasta amintire, si cu aceasta remarca practic improvizata, pentru ca vreau sa va vorbesc despre faptul ca , aici, hramul Manastirii Nicula nu este nici macar o sarbatoare, este o intalnire de familie, o intalnirea a noastra, cu voi cu toti, veniti din toate laturile tarii, din Muntii Maramuresului pana in Campia Dunarii, si din Campul Oradiei, Bihorului si pana dincolo de Prut. Din toata tara va adunati aici, ca sa va intalniti voi intre voi, si fiecare cu Maica Domnului. E o intalnire de familie dragii mei! Ati cantat voi: “Am venit, Maicuta, sa ne mai vedem”. Nu pentru altceva!
Eu am fost in relatii bune cu repausatul Patriarh Teoctist, si in anii din urma ne chemam la telefon cand nu ne vedeam, aproape saptamanal, ca sa ne consultam in anumite probleme ale vietii bisericesti. Dar in ultima vreme ne sunam si numai asa, fie ca ma suna dansul, fie ca il sunam eu, numai asa sa ne auzim, sa stam putin de vorba, sa ne auzim glasul, fara sa avem ceva anume sa ne comunicam.
Ei bine aici ati venit sa va spovediti, sa va impartasiti, sa ascultati o slujba, dar in special sa va mai vedeti cu Maica Domnului. Cand ai sentimentul familiei, faci parte din aceasta familie.
Cu ani in urma in tineretea mea calugareasca, m-am dus pentru prima data impreuna cu, pe atuncea, tanarul Arhimandrit Teoctist Arapasu, in manastirea Cetatuia de langa Iasi, si am intrat in biserica pentru prima data, si m-am gasit in fata icoanei Maicii Domnului, si deodata am simtit nevoia sa cad in genunchi si sa ma rog. Dupa ce m-am rugat, mi-am zis, iata sunt teolog si deseori imi pun intrebarea, sau trebuie sa raspund la intrebarea: “care e deosebirea intre un tablou religios si o icoana?”. Si multi nu stiu sa raspunda, si nici eu nu stam pe vremea aceea. De-atunci am stiut. Tabloul religios este facut sa-l admiri, este un obiect estetic. O icoana este fereastra ta spre Cer. Daca ajungi sa comunici cu persoana pe care o reprezinta, atunci acea persoana face parte din sufletul tau si sufletul tau face parte din fiinta ei. In fata unui tablou religios stai drept, in fata unei icoane simti nevoia sa te descoperi si sa te pleci in genunchi. Iar voi ati venit la icoana sufleteasca a Maicii Domnului, sa va descoperiti capetele si sa va plecati genunchii in rugaciune. Si ati facut-o impreuna cu noi, episcopii, preotii si diaconii.
Ni se spune deseori “ce face Biserica Ortodoxa Romana? Dispretuieste laicatul, nu face dialog cu laicii!”. Ii rog pe domnii laici din Bucuresti sau din alte parti, sa vina aici si sa vada participarea laicatului la viata Bisericii!
Ati cantat cunoscutele cantece cu care veniti la Nicula, si le-ati cantat in cadrul Sfintei Liturghii, pe care am slujit-o noi. Fiecare de pe locul lui si dupa vrednicia lui slujeste Biserica, il slujeste pe Dumnezeu si o venereaza pe Maica Domnului. Impreuna am facut aceasta slujba de astazi, nu noi de-o parte, chiar daca suntem pe o scena, si voi pe de alta parte. Dar ne-am simtit ca o familie, pentru ca suntem o familie, iar Maica Domnului face parte din familia noastra.
Maica Domnului, mijlocitoarea noastra la Dreptul Judecator si icoana puritatii
Dragii mei, noi ne inchinam la Maica Domnului ca la ocrotitoarea noastra, mijlocitoarea noastra, si stim ca avem nevoie de ocrotirea ei, pentru ca tocmai este Maica Dumnezeului viu, a Domnului nostru Iisus Hristos. Ea L-a nascut pe Fiul lui Dumnezeu. Dar stiti de ce Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau sa se intrupeze din Sfanta Fecioara? Raspunsul cel mai banal este “pentru mantuirea noastra, pentru ca noi sa ajungem in Rai”. Ceea ce este foarte adevarat, dar, inainte de aceasta Dumnezeu a dorit sa se faca vazut. Dumnezeu este pururea nevazut, El este inaccesibil simturilor noastre. Asa cum nu ne putem uita la soare cu ochii liberi – si stiti foarte bine, cand este eclipsa ni se recomanda sa ne uitam la soare cu ochelari fumurii, sau printr-o sticla afumata, ca sa nu cumva sa orbim – cu atat mai putin la Cel care a facut soarele, si care este incomparabil mai stralucitor. De aceea nimeni nu L-a vazut pe Dumnezeu fata catre fata, nici chiar Moise. A fost chemat de Dumnezeu in Muntele Sinai, ca sa-i dea Tablele Legii, Moise s-a urcat pe munte, si ne spune Biblia “si a intrat Moise in intunericul unde era Dumnezeu”. Nu ca Dumnezeu ar fi intuneric, El e Lumina, dar a facut intuneric, pentru ca Moise sa nu orbeasca de stralucirea Lui. Asa este si Maica Domnului, ea este Maica Luminii si este “lumina intunecatului meu suflet”, asa cum spune o rugaciune. Cand sufletul nostru este intunecat de ganduri rele, sau de pacate amare, atunci cerem Maicii Domnului sa se roage Fiului ei pentru noi.
Dragii mei va amintesc inca o data de Nunta din Cana Galileii, in care a fost invitat si Mantuitorul Hristos impreuna cu ucenicii Sai, dar si Maica Domnului. Domnul Hristos era la inceputul predicii Sale, si inca nu savarsise nicio minune. In timpul ospatului de nunta, Sfanta Maica baga de seama ca s-a terminat vinul, si ii spune Fiului ei de alaturi: “Iata, nuntasii nu mai au vin”. Ea a priceput ca este indemnul catre El de a face o minune, ea stiind cine este Fiul ei, ca este Fiul lui Dumnezeu. Iar El ii spune: “Mama, ceasul meu inca nu a venit”. Cu alte cuvinte, nu pentru astazi am hotarat Eu sa savarsesc intaia minune, ci alta data, in alta imprejurare. Ea n-a zis nimic, s-a uitat in ochii lui, si a chemat slugile si le-a spus doar atat: “Faceti tot ceea ce va va spune El”. Iar El le-a poruncit sa aduca niste vase mari de lut, sa le umple cu apa, a bincecuvantat apa, apa s-a prefacut in vin si le-a dat nuntasilor. N-a facut-o Maica Domnului de dragul vinului si al bauturii, ci pentru ca sa salveze demnitatea acestor oameni saraci, bieti pescari de pe malul marii. I-ar fi barfit tot satul: “uite ne-au chemat la nunta si prapaditii de ei, n-au avut ce sa ne puna pe masa”. Si ei ar fi fost umiliti in fata semenilor, dar Maica Domnului s-a gandit la demnitatea lor, pentru ea s-a rugat la Fiu, iar Fiul, de dragul Maicii Sale a savarsit intaia minune, chiar daca nu hotarase in ziua aceea sa o faca. Ceea ce inseamna dragii mei, ca rugaciunea Maicii Domnului este in stare chiar sa schimbe o hotarare a lui Dumnezeu. E putin lucru? Atunci, la Judecata de Apoi toti vom sta cu genunchii tremurand in fata Dreptului Judecator, fiindca ne vom gandi la pacatele noastre, sa nu fim judecati si osanditi pentru ele, iar Maica Domnului care Ii va sta alaturi. Ii va spune: “Fiule si eu am fost purtatoare de trup ca si ei, si stiu cu cata greutate se poata un trup, si ce greu este sa ramai curat pana la sfarsitul vietii. Ei sunt oameni, cu slabiciunile lor, si poate ca au cazut, poate ca s-au intinat, poate ca au gresit. Fiule, iarta-i! Mai fa o minune, marea Ta minune de a-i ierta!”. Si Fiul ei, ca si la Nunta din Caana Galileii va porunci ca ospatul sa se termine cu bine.
Aceasta este Maica Domnului rugatoare, dar, iubitii mei, ceea ce vreau sa va spun in mod deosebit in ziua de astazi, este si faptul ca Maica Domnului este un simbol al curatiei, al puritatii. Nu-i spunem noi Preacurata? Nu-i spune insusi Eminescu intr-o poezie Maica Preacurata? Aici este minunea si aici este marea mirare.
Iubitii mei, exista o icoana a Adormirii Maicii Domnului pe care eu am vazut-o la Manastirea Dintrun Lemn, din judetul Valcea, si pe care eu am pus-o in cartile mele si pe care am comentat-o. Maica Domnului intinsa pe nasalie. Ea a stiut ca moare, s-a pregatit din vreme, s-a primenit, le-a spus vecinilor, si-a luat ramas bun de la ei, vecinii au inceput sa planga, si a spus: “Dragii mei, nu prefaceti bucuria in intristare, ca eu ma duc la Fiul meu, care ma asteapta”.
Asa cum zicea Parintele Cleopa de la Sihastria, care era batran, “pai cum sa-mi fie frica de moarte, ca doar ma duc la fratii mei?”. El avea doi frati calugari, care plecasera inaintea lui. “Pai ma duc sa ma-ntalnesc cu ei”. Tot sentimentul de familie.
Iar Maica Domnului spune: “ma duc la Fiul meu”, si a adormit. Icoana o infatiseaza intinsa pe pat, si in preajma, in gest, dar si Apostolii care venisera sa o vada, fusese impreuna cu ei multa vreme dupa Inaltarea Domnului la Ceruri. Si Petru cadelniteaza. Toti sunt abatuti, dar nu plange niciunul. Un Apostol insa sta langa trupul Maicii Domnului, langa pat, cu mana asa, pe obraz si se uita lung la ea. Iar eu am privit lung la fata acestui Apostol si mi-am zis: oare ce exprima fata acestui Apostol? Si mi-am dat seama dintr-o data: mirare! Se poate si o teologie a mirarii. El se intreaba: “cum este oare cu putinta ca o fiinta atat de curata sa intre in pamant, sa putrezeasca, sa se desfigureze, sa ramana o mana de oase, asa cum suntem noi, toti, pacatosii? Noi meritam! Dar ea, atat de curata?” Si pe gandul acesta a cazut Fiul ei, Iisus, atunci cand dupa inmormantare a luat-o inapoi la El in ceruri. Cand a venit Apostolul Toma mai tarziu, si au deschis mormantul Maicii Domnului, pentru ca sa o vada si el, ea nu mai era acolo, si fara niciun semn ca ar fi dus-o in alta parte. Fiul ei venise si o ridicase cu trupul indumnezeit la Cer, pentru ca ea era Mama Fiului lui Dumnezeu. A fost recunostinta Fiului, pentru faptul ca ea o viata intreaga a purta atatea suferinte, chiar si aceea de a-si vedea Fiul chinuindu-se si murind pe cruce, dar a trait apoi si bucuria de a-L vedea inviat. Dragii mei, Maica Domnului ramane un simbol al puritatii noastre sufletesti si materiale.
Ne batem joc de pamant. Totul se otraveste de sus, pana jos. Apel catre politicieni pentru a salva ROSIA MONTANA
Si insist, ca poate veti spune, si vor spune unii, “iar tine mitropolitul la Nicula, ca si anul trecut, o predica ecologica”. Voi tine predici ecologice atat cat va fi nevoie, si este nevoie in momentul de fata, dragii mei! Va spuneam si anul trecut ca Dumnezeu i-a lasat omului pamantul ca sa-l stapaneasca, dar a stapani ceva nu insemna a-ti bate joc de el. Daca stapanesti ceva, o vita, un bou, cu care te hranesti, cu care ari, si cu care semeni, si care contribue la hrana ta, nu inseamna ca trebuie sa-l lasi flamand, sa-l bati, sau sa moara plin de bube. Il ingrijesti, ii dai hrana, il adapi, il tesali cand e nevoie. Stapanul ingrijeste de ce are in stapanire. Numai omul a primit in dar de la Dumnezeu un pamant perfect si frumos, curat, si ca un stapan netrebnic isi bate joc de el. Asa se face ca avem fenomenul poluarii masive, aerul, apa, iarba, semintele, ca din ce in ce suntem mai putini siguri pe bucate de paine pe care o mancam, si pe cana de apa pe care o bem. Vesnic suntem avertizati ca totul se otraveste incetul cu incetul de sus pana jos. Dar aceasta otravire nu este opera lui Dumnezu, ci este opera oamenilor. Oamenii sunt aceaia care desfigureaza pamantul.
V-am vorbit anul trecut anume despre un caz extraordinar de special pe care il avem noi. E vorba de cazul Rosia Montana. Va voi vorbi si acum pentru ca nu s-a stins de anul trecut pana acum, cand am facut un apel si eu, si Sfantul Sinod al BOR si toate bisericile crestine din Transilvania, (…), cerand sa nu fie sacrificata Rosia Montana, sa fie vanduta celor care cred ca in Romania totul se poate cumpara pe bani, chiar si constiintele. Se pare ca nu ne-a auzit nimeni, desi noi, Bisericile crestine reprezentam 99% practic din populatia Romaniei. E posibil ca poporul sa implore puterea sa nu vanda un bun national, iar puterea sa se faca ca n-aude? In ceea ce ma priveste am facut o scrisoare deschisa catre Ministrul Mediului, si se pare ca cel putin semnalele sunt bune, pozitive, ca este dispus sa opreasca acest proces criminal de salbaticire a Muntilor Apuseni si se pare ca nu este singur.
Am fost intrebat daca avem aicea oameni politici. Nu stiu, nu m-am uitat, nu i-am numarat, dar pentru ca sunt de fata, ii rog sa sprijine lupta poporului romana pentru salvarea Rosiei Montana, din toate puterile si pe toate fronturile. Pe langa argumentele stiintifice, chimice, cianurile, eu as adauga o intrebare elementara, si mi se pare esentiala: oare ce interes are Romania sa scape din mana o mina de aur, un munte de aur si de argint, care sta acolo de la inceputul pamantului, si care poate sa mai stea pana la sfarsitul lumii, un mare bulgare de aur, care nu se degradeaza, nu rugineste, nu putrezeste, nu piere, nu cere de mancare, nu cere impozite? E cuminte, cuminte de tot! Ce interese avem?
Americanii au descoperit in Alaska uriase zacaminte de petrol. Le-au descoperit, le-au evaluat, dar nu au inceput sa le exploateze, le-au sigilat. De ce? Prefera sa cumpere petrol de la arabi, atata cat pot cumpara, si pastreaza rezerva pentru cine stie ce vremuri de restriste, fiindca fiecare popor poate sa treaca prin vremuri de crize, de razboaie, de rascoale. Sa fie rezerva nationala acolo, sa fie a ta la tine acasa! Oare noi nu ne gandim la oarecare vremuri de restriste pentru poporul acesta? Ne-ar stica o rezerva de aur si de argint, care sta cuminte, si este a noastra, propietatea noastra, nu a altora. Vrem neaparat sa o instrainam pentru cativa bani, din care statul castiga foarte putin. Iata deci o ratiune simpla de tot, de bun simt, dar si de interes national pentru pastrarea acestei zone.
Poluarea morala si spirituala prin vulgaritatea, violenta si pornografia revarsate prin televiziune
Dragii mei, poluarea nu este doar a apelor, si a aerului, si a pamantului. Exista si o poluare a spiritului, si care se petrece si in vremea noastra. Este o degradare a simtului moral in societatea noastra. Devenim un popor de salbatici si devenim, incetul cu incetul, un popor de nesimtiti, asta datorita in mare masura a ceea ce se intampla in mijlocul nostru. Exista totusi un cod nescris al buneicuviinte sociale. Sa nu vorbesti ceea ce poate supara pe aproapele tau, vreun cuvant murdar, o injuratura, un cuvant scarbos.
Exista medii in tara noastra care incurajeaza pornografia, vulgaritatea, violenta, iar unul dintre agentii cei mai puternici ai acestei poluari spirituale si vizuale este televiziunea. Sa nu credeti ca am ceva impotriva televiziunii, aceasta inventie moderna, am si eu televizor acasa, am si telefon, am si calculator, pe care lucrez invedit. Nu sunt impotriva modernitatii si a modernizarii. Obiectul industrial in sine este neutru din punct de vedere moral. Un cutit nu este nici bun, nici rau. Valoarea morala i-o dai tu, cel care o folosesti: ca sa tai cu cutitul anafora la Sfantul Altar, sau sa injunghii un om. Asa si cu televiziunea, ea in sine nu e rea, dar este folosita rau in aceasta asa-zisa democratie, in care libertatea este prost inteleasa. Nu este liber cel care poate sa spuna tot ce vrea! Este liber cel ce spune ceea ce trebuie, si ceea ce este cuvincios, cel care zideste! Altfel, cand se intampla sa vad si eu, si aud si de la altii, televiziunea care propaga zilnic, zilnic, bombardamente de vulgaritate, de pornografie, de sexualitate, de violenta…
E un post pe care intamplator, asa de curiozitate, il cercetez cand in cand, si aproape ca nu este secunda in care sa nu fie pistol, mitraliera, oameni, sange, morti. Si acum cativa ani de zile a fost un copil de scoala primara, care si-a ucis prietenul ducandu-l in pivnita casei si omorandu-l, lovindu-l cu capul de perete. Si a fost intrebat: “de ce ai facut asta?”. “Asa am vazut la la televizor”.
Tehnica diabolica, bine studiata, de manipulare si de pervertire a constiintei
Dragii mei, televizorul n-ar fi nimic ca te polueaza, dar iti schimba personalitatea. Este o tehnica diabolica speciala si bine studiata, prin care tu nu mai faci deosebirea intre informatie si intre asimilatie. Rolul mass-media este acela de a informa populatia corect, primesti informatia, iei act de ea, si o pui de-o parte. Ea nu mai face parte din tine. Pe cate vreme exista anumite emisiuni, care ti se infiltreaza in constiinta incetul cu incetul, si tu nu mai faci deosebirea intre ceea ce a fost pura informatie, de care iei act, si pe care o respingi, si intre ceea ce asimilezi uneori fara sa stii. Si de-abia tarziu iti dai seama ca nu mai esti tu, ca personalitate si constiinta de sine, acela care ai fost altadata, ca te-ai schimbat, si ca te-a schimbat micul ecran. Aici mi se pare ca este primejdia foarte mare, iar aceasta ar trebui sa fie datoria adevarata a Consiliului National al Audiovizualului, nu sa urmareasca doar pornografia, ci sa urmareasca aceasta crima lenta si bine studiata de a distruge constiinta si personalitatea omului.
Iata ganduri pornite de la Maica Domnului si de la puritatea ei, de la curatia ei, si trupeasca si sufleteasca. Va fi greu sa ajungem si noi ca ea, sau imposibil, dar considerand-o ca face parte din familia noastra, o vom ruga sa fie mereu cu noi. “Am venit, Maicuta sa ne mai vedem, sa-ti spunem necazul pe care-l avem”. Un fel de spovedanie tacita, nu la duhovnic, a ceea ce ati facut. Ati venit aici poluati sufleteste, plini de pacate, unii dintre voi, si v-au stat duhovnicii la dispozitie, si v-ati spovedit, si ati devenit curati, si plecati acasa primeniti, mai buni sufleteste si mai frumosi decat ati venit. Folositi aceasta puritate, si rugati-o pe Maica Domnului sa vi-o mentina, si sa-i intelepteasca pe cei meniti sa o mentina in tara si in lumea noastra. Asa vom fi pururea cu Maica Domnului si vom fi in stare sa-i cantam file din Acatistul ei:
Bucura-te prin care rasare bucuria,
Bucura-te prin care piere blestemul,
Bucura-te, chemarea lui Adam celui cazut,
Bucura-te, mantuirea lacrimilor Evei,
Bucura-te, inaltime intru care cu anevoie se suie gandurile omenesti,
Bucura-te, adancime care nu te poti vedea nici cu ochii ingeresti,
