Postul Mare este răstimpul în care omul este chemat să se cerceteze pe sine mai mult decît altădată, să se apropie mai mult de Dumnezeu. Pentru aceasta Biserica noastră Ortodoxă ne întîmpină cu slujbe mai multe si mai lungi, dintre acestea Canonul cel Mare are un loc deosebit. Canonul cel Mare este un canon mare, cel mai mare canon din toate canoanele cîte sunt în rînduiala Bisericii noastre, prin lungimea lui, prin bogătia lui, prin alcătuirile din care este compus. Canoanele Bisericii noastre, canoanele de slujbă, sunt alcătuiri care au în general opt cîntări numărate ca nouă pentru că una lipseste de obicei si anume cîntarea a doua. Canonul cel Mare are si cîntarea a doua, de altfel în Triod sunt mai multe canoane care au toate cele nouă cîntări. Nu este vorba de o singură cîntare, ci e vorba de alcătuiri din mai multe ziceri care împreună formează ceea ce numim noi o cîntare, cîntarea întîia, cîntarea a doua, cîntarea a treia s.a.m.d. Canonul cel Mare are multe alcătuiri de felul acesta apartinînd fiecărei cîntări si de pe urma faptului că este lung se numeste Canonul cel Mare. De fapt, ce înseamnă canon în acest înteles, înseamnă îndreptare nu înseamnă chinuire, un canon în care te chinui ca să realizezi ceva sau te chinui pentru că ai făcut ceva rău, ci este vorba de un îndreptar, de un mijloc de îmbunătătire sufletească, de ceva care te ajută să te faci din rău bun sau să fii preocupat de îmbunătătire. Acesta e rostul tuturor canoanelor de slujbă, de exemplu, Canonul de pocăintă care este o rînduială pentru credinciosi în general, pentru rugăciunea particulară, e acelasi lucru, adică o rînduială de rugăciune prin care îti propui să nu mai fii rău dacă ai fost rău sau dacă esti bun, să fii si mai bun, să fii mai angajat într-o viata superioară. Canonul cel Mare, de fapt, ca si celelalte canoane, nu are atît importantă cînd îl realizăm, de exemplu miercuri seara din săptămăna a cincea a postului. Spus o singură dată pe an nu are mare importantă, însă importanta lui este în continutul lui, în ceea ce se poate realiza prin continutul lui si de aceea e important să îl avem la îndemînă si să îl studiem, să-l aprofundăm, să ni-l impropriem prin învătarea anumitor ziceri din cuprinsul canonului, să ne orientăm după continutul lui. Asa că eu as recomanda să fim cu mai multă luare aminte nu numai la vremea cînd se face, pentru că atunci fiind o multime de idei, ideile urmează una pe alta si am putea zice că într-un fel se desfiintează una pe alta. Trecem de la o alcătuire la altă alcătuire, cea de la care am trecut o uităm, cea la care suntem o avem în vedere, dar după ea urmează alta si alta si asa că acolo sunt, poate, sute de idei care sunt în folosul nostru, dar care nu sunt lucrătoare în viata noastră pentru că nu ne rămîn. Ne rămîne doar ideea că am participat la un canon lung, la un canon mare, la un canon care e mare nu numai prin lungime ci e mare si prin profunzime. E un sentiment de coplesire. Suntem prea mici pentru un canon asa de mare. Scurt vorbind, să lepădăm lucrurile întunericului si să ne îmbrăcăm în armele luminii, să nu mai fim răi, ci să fim buni, să ne pară rău de răutătile noastre si să adăugăm lucruri bune în viata noastră. În această alcătuire vorbim cu Domnul nostru Iisus Hristos care, pe Cruce fiind, a fost străpuns cu sulita după ce si-a dat duhul, după ce a murit pe Cruce si din coasta Lui a curs sînge si apă, ne mărturiseste Sfînta Evanghelie (In. 19, 34). La această apă si la acest sînge, care a curs din coasta Mîntuitorului se referă alcătuitorul acestei stihiri, acestei ziceri, si spune în rugăciune către Mîntuitorul: să-mi fie si mie sîngele curs din coasta ta, mijloc de iertare a păcatelor, să-mi fie si mie apa care a curs o dată cu sîngele din coasta ta mijloc de îmbunătătire, să beau sîngele tău si să mă ung, să mă spăl cu apa ta, să-mi fie scăldătoare, să mă facă curat sîngele si apa din coasta ta, să mă facă curat ca iertat si să mă facă curat de orice întinăciune. Ne rugăm Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Lui care este Cuvîntul lui Dumnezeu, să ne fie nouă cuvintele Lui folositoare pentru mîntuirea sufletelor noastre, care de fapt, e bine să stim, înseamnă mai ales curătire, mai ales îmbunătătire sufletească. Cînd zicem mîntuire la asta să ne gîndim în mod special: să fim îmbunătătiti, să fim iertati de greseli, de păcate si să fim curati si să fim mai buni decît am fost atunci cînd am făcut cele rele pentru care cerem iertare. Canonul este lung si cere din partea nostră nu numai multă răbdare ci si multă atentie. Exemplele si pildele din Vechiul si Noul Testament precum si analiza profundă a sufletului căzut sunt privite de multi dintre credinciosi ca ceva putin depăsit de timpul în care trăim. Numai cei care sunt putini credinciosi pot să facă aprecieri negative fata de ceva atît de înalt si atît de însemnat. Sigur că cineva care nu este obisnuit cu slujbe lungi, cineva care nu este interesat de îmbunătătire prin sfintele slujbe, cineva care ar vrea ca înaintarea lui să se realizeze cumva de la sine, acela poate să coboare si cele înalte si să le micsoreze din măretia lor, dar cineva care îsi dă seama de importanta acestor lucruri si de ajutorul pe care îl poate avea din aceste exemple, din exemplul celor din Vechiul Testament care i-au slujit lui Dumnezeu: să fii primitor de străini ca Avraam, să fii răbdător ca Iov, să fii ostenitor ca Iacob pentru împlinirea dorintelor pe care le ai, să fii postitor ca Moise ca să poti primi legea lui Dumnezeu sau să poti aprecia pozitiv legea lui Dumnezeu, toate lucrurile acestea sunt lucruri de mare însemnătate si pe care noi, credinciosii adevărati, le pretuim, iar credinciosii cei cu putină credintă le defaimă sau le neglijează. Sfântul Andrei Criteanul, când a alcătuit Canonul de pocăinţă, a avut în vedere şi o anumită slăbire a interesului credincioşilor din prima parte a secolului al VIII-lea pentru citirea Sfintelor Scripturi. De aceea, lectura Canonului este un îndemn de a cerceta Scripturile, aducând înaintea sufletului nostru pe toţi cei din Legea Veche şi din Legea Nouă, pentru a urma faptele cele iubite de Dumnezeu.
