Canonul Sfantului Andrei Criteanul se citeste pe fragmente in prima saptamana a Postului Sfintelor Pasti, in zilele de luni, marti, miercuri si joi, in cadrul Slujbei Pavecernitei; iar in intregime se citeste la Denia de joi din saptamana a 5-a a Postului Sfintelor Pasti, la Utrenie. Acest Canon a fost alcatuit de Sfantul Andrei Criteanul(+740).

Continutul Canonului Mare e un profund dialog al omului pacatos cu propria constiinta, care-i atrage atentia asupra celor savarsite: „Ravnind neascultarii lui Adam celui intai zidit, m-am cunoscut pe mine dezbracat de Dumnezeu si de imparatia cea pururea fiitoare si de desfatare, pentru pacatele mele. Vai, ticaloase suflete!“

Mesajul central al Canonului este pocainta. Pocainta poate fi definita ca intoarcere de la starea „impotriva firii” la cea „dupa fire” sau conforma cu firea, si ca intoarcere de la diavol la Dumnezeu. Pocainta nu este in ultima analiza un fapt moral, ci existential. Nu apartine nivelului psihologiei sau al comportamentului social, ci nivelului vietii duhovnicesti. Precum pacatul nu consta, simplu, in incalcarea poruncilor morale, ci in indepartarea de izvorul vietii, de Dumnezeu, tot asa si pocainta nu consta simplu in indreptarea morala, ci in intoarcerea la Dumnezeu.

Inceputul indreptarii este, conform primei ode din canon, recunoasterea starii de pacatosenie in care ne aflam, parerea de rau dupa pierderea „frumusetii celei dintai”. Parerea de rau deschide izvorul lacrimilor de pocainta care are darul de a spala pacatele care au intunecat frumusetea noastra: „Spala-ma, Stapane, in baia lacrimilor mele ma rog Tie, alba facand haina trupului meu ca zapada”.

In acest sens, Sfantul Ioan Scararul spune: „Nu vom fi acuzati ca n-am facut minuni, ca n-am fost teologi, ca n-am avut vedenii, dar va trebui sa dam seama lui Dumnezeu ca nu ne-am plans pacatele”.

Canonul Sfantului Andrei Criteanul nu e un text catehetic pentru analiza si exegeza. El este un act liturgic si ca atare e destinat sa aduca aminte de starea din care a cazut omul pentru ca tot credinciosul sa constientizeze tragismul in care se gaseste acum si sa primeasca putere pentru lupta pocaintei.

Influentati de doctrina occidentala despre pacatul originar, situam de obicei pacatul in cadre juridice, il consideram ca o neascultare fata de poruncile lui Dumnezeu, iar urmarile lui drept pedepse ale lui Dumnezeu. Insa pentru traditia ortodoxa, pacatul si consecintele sale, sunt privite altfel. Cand omul isi inchide ochii luminii dumnezeiesti, se gaseste in intuneric. Cand isi pierde centrul, se dezorganizeaza. Cand se indeparteaza de viata, moare. Astfel, boala, durerea, moartea, care urmeaza calcarii legilor sanatatii nu sunt pedepse care vin de la niste legi, ci reprezinta consecintele naturale ale ruperii legaturii cu Dumnezeu.

Pacatul pe care il descrie Canonul cel Mare nu este al unui singur om, ci al firii omenesti cazute, incepand cu Adam si Eva. De aceea, Canonul cel Mare imbina pocainta cu meditatia la caderile in pacat sau biruinta asupra pacatului. Canonul cel Mare se canta in Biserica in timpul Postului Sfintelor Pasti, tocmai pentru a se arata ca toti oamenii au nevoie de pocainta si de iertare a pacatelor pentru a ajunge la mantuire.

Sursa: CrestinOrtodox.ro