Temelia mantuirii noastre este pocainta. (Sfantul Nicon)
Pentru pocainta adevarata este nevoie nu de zile, nici de ani, ci numai de o clipa.(Sfantul Ambrozie)
Pocainta este adevarata numai atunci cand omul, simtindu-si pacatele sale cu care L-a maniat pe Ziditorul sau, paraseste faptele pacatoase, ii pare rau pentru ele si se caieste; si se invredniceste de iertare cu harul lui Hristos prin dezlegarea pe care i-o face preotul Bisericii. Iar cand nu paraseste fapta pacatoasa, atunci este o nadejde primejdioasa, peste masura si nechibzuita in bunatatea lui Dumnezeu, care, la fel ca si deznadejdea, in egala masura este osandita de Dumnezeu. (Sfantul Macarie)
Pocainta este adevarata numai atunci cand in urma ei te straduiesti tot mai mult sa traiesti asa cum trebuie, iar fara lucrul acesta nu este adevarata, daca te caiesti numai vorbind despre pacate, dar traind ca inainte. (Sfantul Iosif)
Pentru moarte totdeauna trebuie sa ne pregatim prin pocainta, a carei validitate se masoara nu prin metanii, ci prin ravna inimii. Tine minte ca jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi (Psalm 50: 18) si de aceea, cand nu iti implinesti pravila, din pricina slabirii puterilor sau din alta pricina, inlocuieste acest neajuns cu mustrarea de sine si cu smerenia. (Sfantul Macarie)
Grabeste-te sa dezvalui ranile tale sufletesti inaintea Domnului si cauta dezlegare si iertare. Si, daca dupa iertare mai mult vei cadea in aceleasi pacate, mai mult sa faci pocainta si asa pana la sfarsit. Si Dumnezeu, vazand osteneala si pocainta ta, nu te va lasa fara ajutorul si mila Sa. Daca El ne-a poruncit sa-i iertam aproapelui, ce se caieste, de saptezeci de ori cate sapte, cu atat mai mult ne va da El Insusi iertare daca vom alerga la El cu pocainta. Iar faptul ca patimile nu se departeaza, este din voia lui Dumnezeu. Scriu Sfintii Parinti ca patimile si caderile il smeresc pe om, il duc la zdrobirea inimii si prin aceasta atrag asupra lui mila lui Dumnezeu. (Sfantul Iosif)
In cuvintele laudei de sine si ale indreptatirii de sine se ascund nesupunerea si mandria, de care Dumnezeu Se scarbeste. Dupa greseala, trebuie neaparat “sa fugi“, dar te intrebi: unde? La adapostul cel linistit al pocaintei sincere. In fiecare seara inainte de culcare sa-I marturisesti Vazatorului de inimi Dumnezeu toate greselile tale savarsite cu fapta, cu cuvantul si cu gandul si sa crezi ca Dumnezeu va primi pocainta inimii tale. In acelasi timp, sa te straduiesti sa-ti zdrobesti inima cu pomenirea mortii naprasnice. (Sfantul Iosif)
Insusirea pocaintei adevarate este aceea ca iti deschide ochii asupra pacatoseniei tale si a pacatului, in general. (Sfantul Nicon)
Nu este de mirare sa cazi, dar este rusinos si cumplit sa ramai in pacat. (Sfantul Ambrozie)
Trebuie cu toate puterile sa fugim si sa ne departam de pacat, caci, daca noi, in nepasarea noastra, vom cadea singuri in pacate, vom merita numai osanda. Iar de cele ce ni se intampla fara voia noastra sau din pricina neputintei noastre sa ne curatim prin pocainta. Fugi de mandrie, caci ea este pricina multor caderi cumplite. Smereste-te, mustra-te pe tine insuti, socoteste-te ultimul si cel mai rau dintre toti, nu osandi pe nimeni si atunci vei dobandi mila lui Dumnezeu. (Sfantul Iosif)
Invierea sufletului se savarseste cu voia lui Dumnezeu si cu puterea lui Dumnezeu, dar din partea omului se cere bunavointa lui in savarsirea pocaintei fata de Dumnezeu. Termenul pocaintei, care se cere din partea celui ce a gresit, este stiut numai de Dumnezeu. Pacatosul care se caieste, fiind parca uitat de Dumnezeu, asa cum i se pare lui, din grija minunata a lui Dumnezeu va dobandi folos sufletesc si va ajunge la izbanda. (Sfantul Nicon)
Dumnezeu va judeca cu privire la pocainta nu dupa masura ostenelilor, ci dupa masura smereniei. In ziua aceea Dumnezeu ne va judeca nu in functie de psalmii cititi, nu pentru ca am lasat rugaciunea (si ne-am facut pravila din cand in cand), ci pentru ca nu ne-am pocait!Mare bucurie au Ingerii in ceruri pentru un pacatos care se caieste. Sa ne rugam asadar: “Doamne, miluieste-ma. Doamne, da-mi smerenie si blandete“. Sau asa: “Cu judecatile pe care le stii, Doamne, mantuieste-ma!” Si Domnul, dupa mila Sa, ne va milui si ne va mantui pe toti cu harul Sau. (Sfantul Iosif)
In fiecare zi si in fiecare ceas sa puneti inceput pentru indreptare si Dumnezeul milei, al iubirii de oameni si al indurarilor ne va da si noua mana Sa in ajutor, ca lui Petru, sfantului apostol, ce se scufunda in valurile marii. (Sfantul Iosif)
Totul consta nu in complexitatea spovedaniei, ci in zdrobirea inimii: “Domnul se uita la inima“. (Sfantul Nectarie)
Toata omenirea poate fi impartita in doua categorii: farisei si vamesi. Cei dintai vor pieri, iar cei din urma se vor mantui. Paziti-va constiinta pacatoseniei voastre. Aceasta este cea mai pretioasa inaintea lui Dumnezeu. Ce anume l-a mantuit pe vames? Cu siguranta, constiinta pacatoseniei sale: “Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!” Iata, aceasta este rugaciunea care a traversat deja doua mii de ani. Insa luati seama ca vamesul se simte pacatos, dar, in acelasi timp, nadajduieste in mila lui Dumnezeu. Fara nadejde, este cu neputinta a ne mantui. (Sfantul Varsanufie)
Numai la Domnul si in Domnul iti poti gasi pacea sufleteasca. Sufletul tau sfasiat isi poate gasi bucuria numai in Domnul, in pocainta si in indreptarea vietii. Pacatul cu otrava sa ucide sufletul omului. Iar sufletul invie datorita actiunii datatoare de viata a pocaintei. (Sfantul Nicon)
Preabunul Dumnezeu nimic nu cere de la noi, decat numai pocainta sincera, si datorita ei ii baga pe cei ce se pocaiesc in Imparatia Sa Cereasca si vesnica, dupa cum a spus in Evanghelie: Pocaiti-va ca s-a apropiat imparatia cerurilor (Matei 3:2). (Sfantul Ambrozie)
In cazul unei caderi prin fapte, cuvinte sau ganduri, trebuie indata sa ne caim si, constientizand neputinta noastra, sa ne smerim si sa ne silim sa ne vedem pacatele, nu virtutile: din cercetarea pacatelor vine omul la smerenie si dobandeste inima infranta si smerita, pe care Dumnezeu nu o va urgisi. (Sfantul Ilarion)
Ce vremuri traim astazi! Inainte se intampla ca, daca cineva se caia sincer pentru pacate, sa-si schimbe si viata sa cea pacatoasa cu cea buna, iar acum deseori se intampla asa: omul spune la spovedanie toate pacatele sale in amanunt, dar dupa aceea se apuca iarasi de ele. (Sfantul Ambrozie)
Pacatele sunt ca nucile grecesti – coaja o spargi, dar miezul este greu de scos. (Sfantul Ambrozie)
Chiar de i s-ar intampla cuiva sa se impiedice, sa cada neintentionat, fara sa vrea, acel om s-ar putea vindeca prin pocainta, prin lacrimi, prin constiinta neputintei sale daca nu ar refuza sa lupte pe viitor cu sine insusi, cu pacatul care il lupta. Un astfel de om, chiar daca va cadea, se va ridica si va ramane in directia sa principala, nedandu-se pacatului. (Sfantul Nicon)
Lui Dumnezeu Ii este mai placut un pacatos care se caieste decat un om care nu greseste, dar se mandreste. Mai bine este, pacatuind, sa te caiesti decat sa nu gresesti si cu acest lucru sa te mandresti.Fariseul se infrana de la pacat, insa pentru ingamfare si osandirea vamesului s-a lipsit inaintea lui Dumnezeu de dreptatea sa, iar vamesul, desi pacatuise mult, prin constiinta smerita si prin indurarea mustrarii din partea fariseului a dobandit nu numai iertarea pacatelor, ci a rapit si dreptatea fariseului. (Sfantul Ambrozie)
Sa nu ne insele vrajmasul diavol! Daca cineva vede ca atractia lui fata de pacat este puternica, daca vede ca pacatul a capatat mare stapanire asupra lui, folosindu-se de uitarea si nechibzuinta lui, daca vede ca a ajuns departe pe marea pacatului, ca lunga si grea este calea de intoarcere catre Dumnezeu, sa nu deznadajduiasca. Este nevoie numai de dorinta sincera de intoarcere la Dumnezeu, caci El deja il asteapta. (Sfantul Nicon)
