Sfintirea Bisericii este cea mai importanta si cea mai fastuoasa dintre toate ierurgiile. Ceremonia ei are prototipul in Vechiul Testament, la sfintirea Cortului marturiei (Ies., 29, 32-37) si a Templului lui Solomon (II Paral., cap. 5-7). In crestinism, ca locas de inchinare, Biserica este Casa lui Dumnezeu (I Petru, 4, 17) sau „Biserica lui Dumnezeu” (I Cor., 1, 2) in sens de loc pentru rugaciune a obstei crestine. Este locul in care Hristos este prezent prin Trupul si Sangele Sau in fiecare Sfanta Liturghie si nelipsit prin Sfintele Taine din chivotul de pe Sfanta Masa In sfantul locas crestinii isi savarseau – ca si acum – cultul liturgic. In epoca apostolica si dupa aceea, aceste „biserici” erau parte din casele unor credinciosi. Asa se vorbeste de biserica din casa lui Acvila si Priscila” (Rom., 16, 5; Cor., 16, 19) ; de „biserica lui Nimfan” (Col., 4, 15) si de „biserica din casa lui Filimon” (Fil., 2). Odata terminata constructia si inzestrata cu toate odoarele de cult, urmeaza sfintirea bisericii, cum se descrie in Cartea de sfintire (Arhieraticon). Slujba incepe dupa vecernia de seara cu privegherea de noapte, apoi utrenia, in timpul careia se pregatesc aromatele si se face sfintirea apei mari, dupa care se duc toate in altar, unde episcopul stropeste cu aghiazma cei patru stalpi ai sfintei mese; dupa aceea toarna la colturile mesei in forma crucii aromatele amestecate fierbinti (ceara, tamaie, smirna, aloe si alte aromate – Ies., 30, 34-37) spre intarirea lespezii de deasupra si spre inchipuirea ingroparii Domnului. Sfintirea Bisericii – prezenta neincetata a Duhului Sfant Cladirea destinata sa fie biserica devine prin sfintirea ei de catre arhiereu locasul lui Hristos, locasul in care se va putea savarsi Sfanta Liturghie, avand pe Hristos ca lucrator in ea, ca Cel in al carui Trup si Sange se vor preface Cinstitele Daruri, ca sa se impartaseasca credinciosii cu ele, si pe a carei Masa se va odihni in chivot neincetat cu Trupul si cu Sangele Lui sub chipul painii si vinului, ca punte neincetata intre pamant si cer, intre Dumnezeu si creatie, spre a fi de folos credinciosilor in orice clipa ar voi. Rugaciunile si actele arhiereului de la sfintirea bisericii exprima intr-o mare varietate de forme acest fapt al salasluirii lui Hristos. Cel ce prin moarte biruie moartea, Cel ce vine impreuna cu Tatal si din ai carui ochi iradiaza darurile nesfarsite ale Duhului prin biserici peste tot pamantul (Apoc. 2, 23, 29). In timpul sfintirii bisericii mirenii se scot afara, caci sfintirea bisericii sau a locului unde se sfintesc oamenii, nu vine de la ei, ci de la Hristos, inchipuit de arhiereu si lucrator prin el, inconjurat ultimul de preoti, iar primul de ingerii Lui nevazuti. Mirenii trebuie sa intre in biserica gata sfintita, caci ei nu se apropie de Hristos si nu primesc mantuirea de la El decat dupa ce a inviat si dupa ce este vestit de Apostoli peste care a coborat Duhul Lui cel Sfant si sfintitor. Caci sfintirea bisericii reprezinta coborarea Duhului cel Sfant al lui Hristos peste Apostoli, in foisorul de sus, care devine primul locas bisericesc si este o extindere a acestei coborari in locasul bisericesc ce se sfinteste. Mai amintim din actele de la sfintirea bisericii doar cateva, cu semnificatiile lor: masa propriu zisa se lipeste pe stalpii ei de piatra cu ajutorul unui amestec de ceara, sacaz, aloe si alte substante,”care toate inchipuiesc ingroparea MantuitoruluiIn acelasi timp acestea, prin puterea lor de lipire,”inchipuiesc dragostea si unirea ce a avut-o Hristos fata de noi pana la moarte” (Simeon Tesaloniceanul). Apoi se spala Sfanta Masa cu apa, inchipuindu-se taina Botezului lui Hristos, dinainte de a incepe lucrarea Sa mantuitoare. Liturghia e o retraire de catre Hristos a tuturor actelor Sale pentru a ne face parte de efectul lor mantuitor. Sfanta Masa este si Iordanul in care S-a botezat Hristos. Dupa spalarea cu apa (si sapun), Sfanta Masa se spala cu vin si cu apa de trandafiri, care inchipuie spalarea trupului lui Iisus dupa moarte, cu mir de pret, spre cinstirea Lui. Urmeaza apoi ungerea Sfintei Mese cu Sfantul Mir, in chipul crucii. Prin aceasta coboara Sfantul Duh in unire cu Tatal si cu Fiul, in urma jertfei aduse de Hristos pentru noi. Duhul Sfant ramane astfel in Sfanta Masa, lucrand din ea prin preot in toate Tainele si ierurgiile, dar mai ales realizand prefacerea euharistica. Se pun apoi patru bucati de panza pe cele patru colturi ale Sfintei Mese, cu icoanele celor patru Evanghelisti, aratandu-se ca pe Hristos, piatra cea din capul unghiului, sunt asezati Apostolii ca temelie, ca primul inceput al zidirii bisericii pe El si ca El e facut cunoscut in cele patru directii ale lumii prin Sfintele Evanghelii. Sfanta Masa, inchipuind pe Hristos, e imbracata apoi in camasa care infatiseaza giulgiul lui Hristos. Iar deasupra ei se pune o panza alba, care reprezinta haina de slava si de lumina a Lui. Moartea si invierea sunt unite in El. Peste panza alba se asaza Sfantul Antimis, care reprezinta ingroparea sau jertfa lui Hristos, avand in el moastele unui mucenic. Antimisul se da fiecarei biserici de catre arhiereul de care depinde, caci Biserica intemeiata de Hristos prin Duhul Sfant intai in Ierusalim, se intinde tot de catre El prin arhierei, ca organele Lui, in Bisericile locale ce se tin toate intr-o unitate de timp si spatiu prin episcopi, urmasii Apostolilor, care si ei se tin intr-o unitate. Deasupra antimisului se pune Sfanta Evanghelie si crucea, pentru ca prin invatatura si jertfa Sa mantuieste Hristos pe credinciosii ce tin de ea (de Biserica). Dar acesta este si un mod al Bisericii de a se mentine in traditia apostolica vie. Acelasi Duh Sfant al lui Hristos cel jertfit si inviat, prin care Hristos a intemeiat in ziua Cincizecimii Biserica, vine prin sfintirea bisericii de catre arhiereu si a antimisului daruit de arhiereu dupa sfintirea lui, si continua sa lucreze si in timpul nostru si in fiecare Biserica locala, comunicandu-L credinciosilor pe acelasi Hristos adevarat si intreg. Dupa aceea episcopul cadeste biserica si un preot, mergand dupa el, unge cu Sfantul Mir toata biserica. Duhul Sfant nu sta numai in Sfanta Masa, ci isi raspandeste prezenta in toata biserica, cum s-a raspandit unirea firii dumnezeiesti cu firea omeneasca in Hristos la toata firea omeneasca a celor ce primesc pe Hristos prin credinta. Apoi arhiereul, intrand in Sfantul Altar, ingenunche in fata Sfintei Mese, si dupa alta rugaciune, incheie lucrarea de sfintire a noului locas cu urmatoarea rugaciune in care se arata ca sfintirea noului locas este o adevarata Cincizecime sau continuarea aceleia: „Multumim Tie, Doamne, ca darul pe care l-ai varsat peste Apostolii Tai, l-ai varsat si peste noi, pacatosii. Drept aceea ne rugam Tie, ca jertfele ce se aduc intr-insa sa se prefaca intru Prea Sfantul Tau Trup si Sange al Unuia Nascut Fiului Tau, spre mantuirea a toata lumea si a nevredniciei noastre”. Duhul Sfant nu se pogoara pentru ca Hristos ramane in cer, ci pentru a face ca Hristos sa vina cu Trupul si Sangele Sau pe Sfanta Masa sub chipul painii si vinului, ca sa se impartaseasca, pline de Duhul Sfant, credinciosilor. Cincizecimea s Euharistia sunt strans unite, cum e unita Cincizecimea cu toate Tainele, lucrarea Duhului Sfant fiind una cu lucrarea lui Hristos. Din Hristos se raspandeste Duhul Sfant; in Duhul Sfant e prezent Hristos in mod nevazut. Lucrarea Duhului Sfant e forma simtita a lucrarii lui Hristos. Apoi arhiereul, dezbracandu-se de giulgiul ce l-a avut deasupra odajdiilor sale, se duce la biserica veche si aduce cu pompa moastele sfintilor mucenici si le asaza in noua biserica, aratandu-se iarasi mentinerea traditiei vii a Bisericii, cu transmiterea Duhului Sfant, ca transmitere a sfinteniei si lucrarii aceluiasi Hristos adevarat si intreg. Parintele Dumitru Staniloae
