Predică la duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei, Mt.15, 21-28) Şi ieşind de acolo, a plecat Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon. El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă. El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela. Îmi povestea tatăl meu astăzi, cum s-a dus să arunce gunoiul în containerul din faţa blocului, şi avea într-o pungă puţină mămăligă şi a pus-o deoparte cu gândul că va veni cineva şi o va lua s-o dea la porci. Când a ajuns la container a lăsat punga cu mămăligă şi doi copii săraci de vreo 7-8 ani care căutau prin gunoaie, l-au întrebat: „Nenea, e bună sau e stricată ?” Tata le-a spus: „E bună, nu e stricată”. Atunci unul din cei mici a luat mămăliga în mâini, a rupt-o în două şi a dat-o celuilalt copilaş şi au început să mănânce! Doamne Iisuse Hristoase ce fel trăiesc unii oameni în lumea asta ! Doamne cât suntem de vinovaţi faţă de ei! Cât suntem de păcătoşi şi de egoişti! „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor” Dincolo de înţelesul simbolic pe care l-a dat Mântuitorul acestor cuvinte prin care-i caracterizează pe evrei, pe poporul ales ca şi copii iar pe celelalte neamuri ca şi câini, ele au şi-un înţeles propriu, un înţeles simplu. Câţi oameni nu-şi hrănesc câinii mai bine decât trăiesc mulţi copii astăzi ? Câte feluri de mâncare, accesorii sau mofturi li se fac animalelor de companie, iar copii cei necăjiţi îngheaţă-n stradă, mânâncă din gunoi, dorm pe jos sub cerul liber, şi nu-i bagă nimeni în seamă. Câţi oameni nu stau în casă cu câini, pisici, papagali, rozătoare, iepuraşi….dar n-au primit un copil în casă ca să-i dea o mâncărică caldă, sau o hăinuţă groasă…? Câinii ar trebuie să mănânce din fărâmiturile care cad de la mesele la care sunt hrăniţi copii şi săracii, şi nu invers. Un suflet valorează mai mult decât toată lumea, un suflet de copilaş e mai curat şi mai drag decât toate animalele din lume. Un zâmbet de bebeluş lumineză şi cea mai întunecată inimă. Asta nu înseamnă că e păcat să ai un căţeluş în curte sau o pisică-n casă, ci înseamnă să-i iubeşti pe măsura lor, înseamnă să-i cinsteşti aşa cum trebuie. Un copilaş are chipul lui Dumnezeu în el, e plin de smerenie şi de curăţie, e un îngeraş, un sfinţişor, e lumina părinţilor şi a celor mari. La judecată vom fi întrebaţi de Domnul dacă am dat o bucăţică de pâine „unora dintre aceşti fraţi mai mici” ai Lui, dacă le-am dat un pahar cu apă, dacă i-am îmbrăcat, dacă i-am cercetat când erau bolnavi, dacă i-am cercetat când era un în temniţă. V-aţi gândit oare cum trăiesc unii copii în canalizări, cum dorm unii prin gunoaie, pe casele scărilor… cum n-au ce mânca, cum se uita cu dor la cel ce trece cu un covrig în mână, cum au ochii întristaţi că nu se pot juca şi ei la fel ca şi ceilalţi copii… V-aţi gândit cum stau copii în orfelinate mereu cu najdedea că va veni cineva să-i adopte, va apărea cinevă căruia să-i poate spune „mamă” şi „tată”, sau cum stau cu frica că mâine poimâine vor fi daţi afară în stradă, căci au ajuns majori… De Crăciun cineva ne-a oferit un cadou. Cadoul era special pentru fetiţa noastră (Sofia), deşi ei ni l-au dăruit ca un cadou pentru toţi trei. Atunci soţia mea mi-a zis: „Dacă i-au cumpărat Sofiei cadou e ca şi cum mi-au cumpărat şi mie. Eu mă bucur mai mult pentru ea decât pentru mine.” Atunci am realizat şi am înţeles cu adevărat ce zice Mântuitorul: „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.” Atunci mi-am dat seamă că Iulia o iubeşte aşa mult pe Sofia încât tot binele pe care-l face cineva fetiţei noastre e ca şi cum i l-ar face ei. Ba se bucură mai mult pentru Sofia decât pentru ea, se bucura mai mult dacă îi e bine celei mici decât dacă îi este ei bine. Aşa şi cu Domnul Hristos, orice gest de dragoste către acei copii este un gest de iubire către Dumnezeu. El n-are nevoie de nimic, El nu vrea nimic pentru El ci vrea ca totul să dăruim copiilor Lui, toate darurile să se-ndrepte către ei. Credeţi-mă că mare bucurie e în cer pentru un păcătos care se-ntoarce, pentru un om care-şi îndreptă privirea şi spre cei săraci (ţigani sau de oricare alt neam, toţi sunt copiii Lui), pentru un om care nu poate pune capul pe pernă dacă într-o săptămână n-a dat nici o pâine, dacă n-a oferit nici un bănuţ, dacă n-a mângâiat pe nimeni cu vorbele sale. „Cine nu-şi iubeşte vrăjmaşii n-a cunoscut încă pe Dumnezeu” zice Sfântul Siluan Athonitul, dar cine nu iubeşte nici copiii de pe stradă, nici pe cei simpli şi necăjiţi cum poate spune ceva înaintea Lui….? Cred şi sunt sigur că una dintre cele mai mari fapte bune pe care le face un om este să-l ajute pe cel în nevoie. Nu-i lăsaţi pe cei săraci să strige-n urma voastră! E chiar Dumnezeu care strigă ! Amin! (Claudiu, în Ortodoxia tinerilor)
