Predici

Duminica a 3-a din post – Sfanta Cruce

Sfânta Evanghelie din această duminică, luată din Marcu VIII, 34-38, are în centru Sfânta Cruce, căreia îi este închinată această a treia duminică din Postul mare. Textul de bază este în versetul 34: “oricine voieşte să vină dupa Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. Ştim cu toţii că fiecare dintre noi avem o Cruce de dus. Înainte de toate trebuie să ne asigurăm că acea cruce pe care o ducem este crucea lui Hristos, sau Crucea pentru Hristos şi nu doar povara păcatelor noastre ori a depărtării noastre de Dumnezeu. Apoi trebuie să ne luam Crucea urmand paşii pe care ni i-a arătat Mântuitorul Hristos: mai întâi să vrem să ducem Crucea pentru Hristos. Suntem liberi să acceptăm sau să respingem posibilitatea de a deveni sau nu purtători ai Crucii lui Iisus. Vedem clar cum mulţi dintre noi nu vor, nu doresc să se apropie de Dumnezeu, să facă voia Lui, ci, conştient şi vădit se îndepărtează de EL. Acestora nu le poate nimeni impune să ia Crucea pentru Hristos. În al doilea rând urmează lepădarea de sine. Nu poţi lua Crucea pentru Hristos dacă nu te-ai lepădat de tine însuţi. Dacă nu ţi-ai înfrânt eu-l personal prin smerenie adevarată. Aşa cum într-o teacă nu încap două săbii, aşa şi pe drumul spre Hristos: nu poate încăpea şi eu-l propriu (egoismul şi mândria), şi Crucea cu care să-L urmam pe Hristos. Pe umărul nostru nu încape şi orgoliul propriu şi Crucea: ori una ori alta. Dacă socotim că le putem duce pe amândouă, ne înşelăm, pentru că avem pe una din acestea cu adevărat, iar pe a doua doar ne închipuim că o avem, doar credem că o avem, dar defapt am pierdut-o pe drum. Numai făcând aşa putem să-L urmăm cu adevărat pe Hristos pe drumul strâmt al acestei vieţi..

Lasa un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.