Cu randuiala dumnezeiasca, apostolul Toma nu era de fata cu ceilalti apostoli cand S-a aratat Domnul. Si cand i-au spus toti: Am vazut pe Domnul! el nici nu s-a bucurat, nici n-a voit sa creada, pana nu a vazut cu ochii si a pipait cu mana ranile Mantuitorului (Ioan 20, 25). Dupa opt zile, adica in urmatoarea duminica dupa Inviere, iarasi S-a aratat Iisus Hristos ucenicilor Sai, trecind prin usile incuiate. Atunci era si Toma de fata. Dupa ce le-a zis din nou: Pace voua, a spus cu mustrare pentru Toma: Adu-ti degetul tau incoace si vezi mainile Mele, si adu-ti mana ta si o pune in coasta Mea; si nu fi necredincios, ci credincios! (Ioan 20, 26-27). Iar Toma pipaind si vazand ranile Domnului, cuprins de frica si uimire, a strigat cu smerenie si credinta: Domnul meu si Dumnezeul meu! Mantuitorul insa l-a mustrat pentru putina lui credinta, zicind: Pentru ca M-ai vazut, Tomo, ai crezut? Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut! (Ioan 20, 28-29). Toma era un apostol indoielnic. El a crezut numai dupa ce a vazut si a cercetat adevarul, pipaind ranile lui Hristos. De aceea l-a si mustrat Domnul, caci credinta vine din auz, iar nu din pipaire si vedere. Credinta vine din interior, din inima, iar nu din afara. Credinta vine din cuvant. Din cuvantul de invatatura auzit din gura mamei si a tatei. Caci parintii trupesti ne sunt primii dascali de religie in viata. Apoi, credinta noastra in Dumnezeu ne vine si se intareste in noi din predica preotului la biserica, din sfaturile date de batrani, din citirea cartilor sfinte si mai ales din cuvintele de invatatura pe care le auzim si le citim zilnic in Sfanta Evanghelie..
