Duminica a III-a dupa Pasti este inchinata Sfintelor Mironosite, lui Iosif din Arimateea si lui Nicodim, adica celor care nu L-au parasit pe Domnul atunci cand Acesta S-a supus de bunavoie mortii, ci, infruntand cu dragostea si cu mila lor inversunarea hulitorilor si ucigasilor, au ramas alaturi de Hristos. Din cuvintele Sfantului Evanghelist Luca reiese faptul ca Domnul a fost ingropat in graba si cu mare smerenie. Multimile II parasisera, ucenicii s-au risipit si s-au ascuns, soarele se intunecase, era seara si „se lumina spre Sambata”, adica era vremea ca orice activitate sa inceteze, caci pentru evrei era momentul in care se aprindeau lampile si felinarele pentru Sabat. Nu L-au petrecut la mormant pe Domnul decat Iosif, Nicodim si femeile care venisera din Galileea. Despre aceste femei, Sfantul Evanghelist Luca spune ca au vazut mormantul si cum a fost asezat trupul lui Iisus, iar dupa ce s-au intors de la mormant au pregatit miresme si miruri. Sa ne gandim ca ora era tarzie, erau clipele ultimelor pregatiri pentru Sambata – si „era mare ziua Sambetei aceleia” (Ioan 19, 31) – si cu toate acestea, gandul acestor femei nu s-a indepartat de Iisus. Aceste femei II urmasera din Galileea si pana la Ierusalim, slujindu-I (Matei 27, 55; Marcu 15, 41). iar acum, desi urma o zi de odihna, ele nu se pregatesc pentru aceasta, ci pentru a-si desavarsi slujirea fata de invatatorul lor. Desi tarziu, ele pregatesc miruri si miresme pentru ca dis-de-dimineata, odata trecuta Sambata, sa poata merge din nou la mormantul lui Iisus. Din dragoste pentru Cel care le vestise apropierea imparatiei lui Dumnezeu si izbavirea, din mila pentru Cel care, dupa o condamnare nedreapta si o moarte infamanta nu avusese parte nici macar de o inmormantare decenta, s-au grabit sa biruiasca toate piedicile si toate pericolele pentru a aduce macar prinosul cuvenit unui nevinovat. Dar se vede ca puterea iubirii lor a fost mare, caci, in vreme ce ucenicii se risipisera, iar apostolii stateau incuiati de frica iudeilor, ele au biruit si teama de iudei, si de soldatii care pazeau mormantul, si de talharii si raufacatorii care puteau sa bantuie la acea ora. Au invins si propria neputinta caci, desi nu stiau cine le-ar putea pravali piatra de pe usa mormantului, nu s-au poticnit si nici nu s-au descurajat. Prin ele, dragostea de Dumnezeu s-a aratat biruitoare asupra tuturor slabiciunilor firii. Asa cum am auzit cantandu-se la utrenia acestei duminici, „firea cea slaba a biruit pe cea barbateasca, deoarece gandul cel plin de mila a placut lui Dumnezeu”. Aceste femei milostive si curajoase sunt primele care au primit bucuria Invierii, pentru ca ele au fost cele dintai care L-au iubit pe Hristosul celei de a treia zi. In Vinerea pregatirii Pastilor, in locul lampilor cu care sa intampine sarbatoarea de a doua zi ele au pregatit mirurile cu care sa-L cinsteasca a treia zi pe Hristos Cel ingropat, caci Cel pe care II stiau Lumina lumii se plecase sub intunericul mormantului. Acesta avea sa le daruiasca lumina Pastilor celor noi. Asteptarea lor este minunat infatisata in icosul Sfintelor Pasti: „Pe Soarele Cel mai inainte de soare, Care a apus oarecand in mormant, intampinatu-L-au ca pe o zi mironositele femei”. Intr-o varianta mai veche, ele sunt numite „mironositele fecioare”, pentru ca lumina Invierii face din fiecare om care o primeste o faptura noua. Ele sunt primele care se innoiesc prin aceasta lumina. In talcuirea Bisericii, femeile au fost cele dintai care au primit de la inger vestea ridicarii din morti a lui Hristos, pentru ca Eva a fost cea dintai care a primit de la diavol cuvintele pierzarii: Lor le-a incredintat Dumnezeu vestea izbavirii din moarte, facandu-le primii apostoli ai Invierii. Si pentru ca frumusetea lor duhovniceasca sa fie desavarsita, Dumnezeu le-a imbracat si cu haina smereniei, pentru ca propovaduirea lor „A inviat Domnul!” a fost intampinata de ucenici cu multa rezerva. Evanghelistul Luca scrie ca „aceste cuvinte au parut inaintea lor ca o aiurare (sau, in alta traducere, ca o scranteala) si nu le-au crezut” (Luca 24,11). Si cu toate acestea, propovaduirea lor este miezul credintei pe care apostolii au impartasit-o lumii intregi si pe care o marturisim de fiecare data cand purtam pe buze cuvintele rostite odinioara de mironosite: „Hristos a inviat!”. Cine sunt aceste binevestitoare ale Invierii? Evanghelistul Ioan o numeste numai pe Maria Magdalena (Ioan 20,1). Sfantul Evanghelist Matei o pomeneste si pe „cealalta Marie” (Matei 28,1). Din Evanghelia de la Marcu aflam ca la mormant au fost Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob si Salomeea (Marcu 16,1). Sfantul Evanghelist Luca scrie ca la mormant au fost Maria Magdalena, Ioana, Maria lui Iacob „si celelalte impreuna cu ele” (Luca 24,10). Evanghelistii o pomenesc cu totii pe Maria Magdalena pentru ca ea s-a invrednicit sa fie prima care L-a vazut pe Mantuitorul si s-a inchinat Celui inviat din morti. Sinaxarul zilei de astazi mentioneaza sapte mironosite, anume: Maria Magdalena, Salomeea, Ioana, Maria si Marta, surorile lui Lazar, Maria lui Cleopa si Suzana, pe langa acestea fiind si alte femei care, cu evlavie si cu credinta, ii slujeau Domnului si il urmau. Sfantul Maxim Marturisitorul talcuieste duhovniceste aceste cuvinte, intelegand prin prima Marie, cea din care Domnul scosese sapte diavoli, „tot sufletul faptuitor, curatit de vraja veacului acestuia, prin cuvantul poruncilor Evangheliei”. Cealalta Marie este sufletul contemplativ, care a dobandit harul cunostintei adevarate. Salomeea, insemnand „pace”, este sufletul care a primit pacea ca dar al Duhului, iar Ioana, care se talmaceste „porumbita”, este sufletul bland si nemanios. Astfel de suflete plang dupa Dumnezeu si sunt primele care vad piatra inlaturata din usa mormantului, adica primele care alunga impietrirea din inima. Astfel de suflete aud de la ingeri Cuvantul dumnezeiesc vestit in tacere, in taina inimii curate. Duminica mironositelor este sarbatoarea tuturor femeilor cu credinta in Dumnezeu, care slujesc in Biserica prin dragostea lor curata, urmand calea milosteniei. Se cuvine sa le laudam pe cele care au grija de batrani, de bolnavi, de copiii orfani sau abandonati. Sunt vrednice de toata cinstea acele surori in Hristos care se preocupa de ingroparea si pomenirea in rugaciuni a celor saraci si uitati de familie, cu credinta ca si ei sunt „candidati la Inviere”. Cu totul alese pentru bogatia lor sufleteasca sunt acelea care au primit de sus darul de a fi maici duhovnicesti, inchinandu-si viata lui Hristos. Sunt minunate prin darul lui Dumnezeu acelea care s-au impodobit cu frumusetea nasterii si cresterii de prunci, sfintind firea cu nadejdea mantuirii si urmand incredintarii Sfantului Apostol Pavel ca femeia maritata „se va mantui prin nastere de prunci, daca va starui, cu intelepciune, credinta, in iubire si in sfintenie” (I Timotei, 2,15). „Nasterea de prunci” inseamna nastere trupeasca, dar, mai ales, nastere duhovniceasca. Mama crestina ii creste pe pruncii ei in Hristos, fiind prima lor calauza spre Dumnezeu. Prin viata ei, mama trebuie sa fie cea mai apropiata pilda de virtute, de la care copilul sa invete calea cea buna, spre Hristos. Virtutile sunt cele care vor face din ea o mama buna, caci grija fata de copii cere trezvie, rabdare, intelepciune, dreapta masura, dreapta judecata, blandete, nemaniere, demnitate si dragoste. Exista si un sens pur spiritual al maternitatii: femeia crestina poate fi „mama” prin dragostea ei pentru orice suflet care are nevoie de caldura, de ocrotire si de ajutor si poate face suflete ratacite sa renasca din Dumnezeu. Femeia are din fire darul de a simti suferinta altuia si puterea de a o usura prin grija si afectiune. Aceste daruri sporesc prin Duhul Sfant, savarsind minuni cu sufletele chinuite de durere si singuratate. Un sfat bun dat cu sinceritate si discretie, o invatatura dreapta, calauzirea spre Biserica si spre Sfintele Taine inseamna fapte bune prin care orice femeie credincioasa isi poate implini datoria de a vesti si altora calea spre imparatia lui Dumnezeu, alaturandu-se Sfintelor Mironosite, care au castigat prin smerenie si mila bucuria Invierii. Mironositele, femeile pe care le sarbatorim astazi, sunt cele care au adus Domnului ofranda milei si smereniei, dand tuturor pilda faptului ca barbatia si curajul nu sunt robite firii. Si barbatia duhovniceasca, si maternitatea duhovniceasca sunt darurile Duhului Sfant. Asa cum mironositele au dat dovada de barbatie, in acelasi fel Sfantul Apostol Pavel ii considera pe crestini fiii pentru care a suferit „durerile nasterii” intru Evanghelie (Galateni 4,19). Vedem, astfel, ca darurilor firii Dumnezeu adauga darul Duhului Sfant, care il ridica pe om mai presus de fire. Sarbatoarea mironositelor este sarbatoarea inimii smerite si iubitoare, care se face raiul lui Dumnezeu, umplandu-se de harul Lui si iradiind tuturor bucuria mantuitoare. Importanta acestei sarbatori este exprimata si in troparul pe care vi-l incredintez ca hrana duhovniceasca: „Aratatu-s-a noua praznuirea dumnezeiestilor Mironosite si a cinstitului Iosif, ca un alt rai, dandu-ne izvor de viata; apele darului picura ca ploaia asupra lumii; izvorasc cu caldura curgerile Invierii lui Hristos. Multimile credinciosilor praznuiesc si canta: Slava Celui ce a dat marginilor lumii invierea Sa”. Sa ne bucuram launtric de acest belsug dumnezeiesc, slavind pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, intru Care se implinesc credinta, nadejdea si dragostea noastra.
