Crăciunul fără Hristos – tragedia lumii contemporane
„Crăciunul nu e un cadou! Crăciunul este un mod de a fi în Hristos! Este un mod de a-L chema pe Hristos ca parte integrantă a propriei noastre mântuiri.” – Pr. Constantin Necula
Într-o lume în care tot mai mulți oameni pierd din vedere semnificația reală a Crăciunului, să nu uităm că ziua cea sfântă în care se naște trupește Fiul lui Dumnezeu este, dincolo de evenimentul istoric, petrecut cu 2000 de ani în urmă, o sărbătoare cu un înțeles adânc, precum însăși Sfânta Scriptură ne arată.
Astfel, minunea din peștera Betleemului se repetă pe Masa Sfântului Altar la fiecare Sfântă Liturghie; căci dacă atunci s-a înfățișat tuturor ca un prunc culcat în iesle, acum ni se dezvăluie sub forma Sfintei Euharistii, a pâinii şi al vinului din potir. Și este oare această Sfântă Taină altceva decât începutul „restaurării” omului, pe calea spre mântuire?
Pe de altă parte, Sfânta Biserică nu ne opreşte a ne îngriji şi de cele trebuincioase trupului, pentru a se veseli şi el alături de suflet, însă trebuie să conștientizăm faptul că nimic nu poate înlocui spovedania sinceră şi curată, ce ne pregătește sufletele spre a deveni, apoi, prin Sfânta Împărtășanie, iesle pentru Oaspetele cel mult aşteptat. Precum cei trei magi, și noi trebuie să înfățișăm în fața Pruncului cel Sfânt darurile noastre mai de preț: aur lămurit, care este dragostea creştină, tămâie curată, adică sfânta rugăciune și smirnă – nădejdea omului în viața veșnică, alături de blândeţe, iertare, milostenie etc.
Cu toate acestea, odată cu „evoluția” societății contemporane și alinierea acesteia la noi curente și tendințe, Chipul Celui ce se naște a fost pierdut printre rafturi, printre pregătiri, printre cadouri, și chiar printre oameni, iar liniștea Crăciunului de odinioară a fost înlocuită de o forfotă continuă, contrară sensului real al Praznicului Nașterii Domnului.
Și deși fundamentul de la care pleacă aceste lucruri îl reprezintă însăși „setea de infinit” – nevoia omului de a-și depăși condiția, de a tinde spre ceva mai presus de el, această necesitate a fost inversată, după cum afirmă Prof. Vasile Chira: în loc să se întoarcă la esența vieții, să îl regăsească pe Hristos în toate micile bucurii ale acestei perioade, înțelese ca parte a unei realități spirituale, omul a preferat să le substituie, folosindu-se de artificial și comercial, spre a crea un efect temporar și cu totul superficial. Fiindcă „e mult mai simplu să te zbaţi pentru achiziţionarea unui brad (…), decât să te laşi pătruns de nevinovăţia Pruncului născut în ieslea Betleemului.” (PS Ignatie Mureșanul)
Însă, nici bradul, nici Moş Crăciun, nici darurile sau tradițiile nu ar trebui scoase din cultura noastră, ci El, Hristos Dumnezeu, trebuie repus, în schimb, acolo unde Îi este locul! După cum spunea Pr. Constantin Necula, întruparea Mântuitorului, vestită prin Sfântul Crăciun, înseamnă mai mult decât simple pregătiri ce țin de trup și viața noastră vremelnică și nu trebuie confundată vreodată cu esența sa: mântuirea noastră.
Să ne străduim așadar, să devenim templu curat prin pocăință și dragoste față de Dumnezeu, dar și față de aproapele, în care Pruncul Iisus să își plece capul, ca și noi să putem cânta împreună cu îngerii și păstorii, la Nașterea Sa: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 9-14)
