~ În această zi se face prăznuirea Sfântului Leon, Episcopul Romei ~
💠Sfântul Leon, Episcopul Romei(29 sept. 440 – 10 nov. 461) a fost succesorul Episcopului Sixt al III (432-440).
💠În vremea respectivă, hunii, prin atacurile lor, stăpâneau nordul Italiei. Atunci Sfântul Leon a salvat oraşul, deoarece îmbrăcându-se în veşmintele sale arhiereşti şi însoţit de consulul Avienus şi de Trigeţiu, fostul prefect al Romei, s-a îndreptat spre Abuleium (nu departe de Ravena) unde s-a întâlnit cu Atila.
💠După ce au vorbit Atila s-a retras cu toată armata. Acelaşi lucru l-a făcut şi la 15 iunie 455 când a ieşit întru întâmpinarea lui Genseric, regele vandalilor, rugându-l să poruncească ostaşilor să nu dea foc oraşului.
💠Bătrâneţea l-a împiedicat pe Sfântul Leon să ia parte la Sinodul al IV-lea Ecumenic din Calcedon (451), dar scrisoarea lui dogmatică din 13 iunie 449 către patriarhul Flavian, citită în plin sinod de trimişii săi, a fost folosită de părinţii sinodali pentru a combate învăţătura ereticilor vremii respective.
💠Sf. Leon, Episcopul Romeia trecut la Domnul la 10 noiembrie 461 şi a fost înmormântat în Biserica Sfântul Petru din Roma.
💠De la el au rămas peste 100 de cuvântări la sărbătorile mai importante, precum şi 141 de epistole privitoare la credinţă şi disciplină.
Surse: https://basilica.ro