Următoarea Duminică este numită “Duminica Vamesului şi a Fariseului“. La slujba de seară de dinaintea acestei zile, îşi face apariţia cartea liturgică numită Triod, carte ce va fi folosită pe tot parcursul Postului Mare. Triod, adică trei ode. Adică trei perioade distincte: o perioadă pregătitoare, de trei săptămâni, începând din Duminica ce va urma; perioada Postului Mare; și Săptămâna Patimilor. Semnificaţia duhovnicească a perioadei Triodului nu este altceva decât demersul de la întuneric la lumină, de la moarte la viaţă, la Înviere. Împletită cu pocăinţa, acest urcuş devine posibil. Acesta a fost ultimul îndemn dat de către Mântuitorul Iisus Hristos Sfinţilor Apostoli, acela de a propovădui pocăinţa în numele Său, spre iertarea păcatelor. Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa. (Lc. 18,10-14) Pericopa evanghelică (Luca XVIII, 10-14) ne înfaţişează un om care crede că s-a supus tuturor cerinţelor credinţei. El îşi masoara cucernicia prin prisma zeciuielii pe care o dă la templu. Însă smerenia vameşului îl îndreptăţeşte mai mult în faţa lui Dumnezeu.. Dacă există o calitate morală aproape desconsiderată şi chiar negată astăzi, aceea este smerenia. Cultura în care traim ne insuflă permanent sensul mandriei, al măririi de sine, al îndreptăţirii de sine. Smerenia relevă în primă instanţă imposibilitatea săvârşiri vreunui lucru fără implicarea lui Dummnezeu. Însuşi Mântuitorul, prin Evanghelistul Matei, se da drept pildă de smerenie, cu adevărat demnă de urmat:”Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.” (Matei XI, 29). Lipsa de smerenie, de unde vine boala fariseismului, împiedică în cea mai mare măsură sporirea duhovnicească. Perioada de post începe, astfel, printr-o cercetare interioară a fiecăruia, care alături de rugăciune dă naştere unei adevărate smerenii. Pentru ca pocainta, mai presus de orice, este o reintoarcere la adevarata randuiala a lucrurilor, refacerea vederii limpezi asupra lucrurilor divine. Suntem îndemnaţi de catre Condacul acestei zile “Sa fugim… de vorba cea înaltă a fariseului“, , “şi să învăţăm înalţimea graiurilor celor smerite ale vameşului…“. Cântănd pentru prima dată cântările ce ne vor însoţi în întregul Post, ne vom învrednici a păşi cu sfială spre tainele celei mai profunde sărbători creştineşti – Învierea Domnului.
