Articole

Lasati copiii sa vina la Mine

În fiecare zi de vineri, între orele 18 şi 19, în biserica noastră, începând cu luna octombrie 2011, are loc o întâlnire a preotului ION GRĂDINCEA cu un grup de copii din clasele a şaptea şi a opta din Liceul Ştefan Odobleja, aflat în parohia noastră. La aceste întâlniri organizate de biserica noastră şi catedra de religie din cadrul Liceului, sunt discutate teme dintre cele mai diverse, propuse chiar de copii. Este vorba de discuţii despre căsătorie şi divorţ, îngeri, spiritism şi Iulia Haşdeu, facerea lumii, iar acum înainte de Naşterea Domnului, despre post şi cum trebuie să ne pregătim pentru acesasta mare sărbătoare şi cum trebuie să o petreacă un copil credincios.

Acum, în perioada sărbătorilor şi a vacanţei aceste întalniri nu mai au loc, urmand a se relua din ianuarie 2012, când copiii au promis materiale frumoase despre lucruri minunate pe care le-au trăit în timpul vacanţei şi respectiv a sărbătorilor de iarnă.

Acum ne-am reîntalnit în anul 2012 şi pentru vineri, 27 ianuarie ne-am prupus să discutăm despre slujbele Bisericii.

Lasa un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.