NAȘTEREA MAICII DOMNULUI. Predica Părintelui Sofian Boghiu: „Astăzi este începutul mântuirii noastre”

„Nasterea ta, de Dumnezeu Nascatoare, bucurie a rasarit la toata lumea”.

Asa incepe troparul sarbatorii de astazi, in seara aceasta si duminica. Si in adevar, frati crestini, nici o nastere din cate cunoaste istoria lumii n-a adus omenirii intregi atata bucurie, cata bucurie a adus in lume nasterea Sfintei Fecioare Maria. De la nasterea ei, un nou orizont se deschide pentru omenirea intreaga si de atunci incepe a se scrie o noua istorie in lume, istoria mantuirii neamului omenesc sau, cum spune sfantul Ioan Damaschin: „Astazi este inceputul mantuirii noastre”.

Venirea ei in lume a fost fagaduita de Dumnezeu protoparintilor nostri in raiul cel pamantesc, apoi a fost binevestita de prooroci si asteptata cu dor si infrigurare de toate generatiile de-a lungul miilor de ani, ca pe a aceleia care avea sa nasca pe Mesia, Mantuitorul lumii. Generatii intregi s-au rugat pentru aceasta intrupare din Maica Domnului. Stim ca ea era vasul ales in care S-a pogorat si S-a intrupat Mantuitorul lumii. Precum se stie, Sfanta Fecioara Maria este binecuvantatul rod al rugaciunii indelungi si cu multe lacrimi a batranilor si fericitilor ei parinti, Ioachim si Ana.

Amandoi erau coboratori din neamul imparatesc al lui David si locuiau in Nazaretul Galileei. In centrul Nazaretului de astazi se arata locul unde a trait odinioara Sfanta Fecioara Maria cu familia sa. Si intr-adevar, frati crestini, in Nazaretul de astazi este o mare catedrala a Bunei Vestiri, cea mai mare din acel oras. Si in centrul ei – are si etaj – e un fel de grilaj. Cobori niste trepte si acolo se pastreaza si astazi casuta sfintilor ei parinti, Ioachim si Ana. Mai aveau inca o casa in Ierusalim, acesti batrani parinti ai Maicii Domnului. Acolo isi duceau viata, in adanca evlavie si curatie, in post si in fapte bune, dar toate invaluite in foarte multa tristete, singuri, fara urmasi, coborau incet catre amurgul vietii. Si totusi, nici batranetea, nici sterpiciunea Anei nu-i descurajau in asteptarea lor si nu incetau a se ruga lui Dumnezeu sa le daruiasca un copil. Traditia confirmata de sfantul Ioan Damaschinul ne spune ca adeseori se rugau cu aceste cuvinte:

„Doamne, Adonai, Eloi, Savaot, cunosti ocara lipsei de copii, cunosti tristetea si amarul nostru; daca vei privi la smerenia robilor Tai si vei da robilor Tai un copil, Tie Ti-l vom face dar”.

Si in adevar, Dumnezeu le-a ascultat smerita lor rugaciune si asa, ramura stearpa si uscata a tulpinii lui David rodeste rod minunat, pe prunca Maria. Aceasta fiica a batranilor Ioachim si Ana nu era asemenea celorlalte fiice ale oamenilor, ci una fara seaman intre ele, chiar daca multi din acea vreme nu puteau intelege rostul ei dumnezeiesc in lume. Pentru ca ea era femeia care avea sa zdrobeasca capul sarpelui – cum spune in Cartea Genezei la inceput – fagaduita de Dumnezeu primilor oameni; ea era femeia inconjurata de nimbul celor mai negraite insusiri, ea era fecioara cea minunata si plina de har, binevestita de prorocul Isaia; care fecioara fiind, va naste pe Emanuil si va ramane fecioara si maica, va fi locasul feciorelnic si Maica preacurata a Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Nascand cuvioasa Ana pe aceasta fiica binecuvantata, casa lor batrana s-a umplut de multa bucurie si lumina, deoarece multa si mare era tristetea si asteptarea de pana atunci. Numele pe care il aleg si-l pun parintii copilei lor e un nume dintre cele mai frumoase care se obisnuiau la vechii evrei. Acest nume feminin este Miriam, Mariam sau Maria si insemneaza „cea placuta”, „cea frumoasa” sau „doamna”, „stapana” sau Despina, cum ii spun grecii. Toate aceste insemnari ale numelui ei i se potrivesc in chip desavarsit, pentru ca de la nasterea sa, minunata copila Maria era plina de toate insusirile si darurile trupesti si sufletesti.

Fiind plina de har de la nasterea sa, Sfanta Maria Fecioara a ramas plina de dar pe tot timpul vietii sale pamantesti.Deplinatatea acestui dar dumnezeiesc ce umplea fiinta sa si se revarsa peste intreaga ei faptura o apara de orice pacat. Astfel, prin darul lui Dumnezeu, pacatul n-a atins nici trupul si nici sufletul ei, incat locasul Domnului nostru Iisus Hristos s-a pastrat curat, si trupeste si sufleteste. Totusi, frati crestini, Sfanta Fecioara Maria s-a nascut dupa toate legile naturale ale nasterii omenesti si ca urmare, ea nu a fost scutita de pacatul stramosesc, de care a fost scutit numai Fiul ei dumnezeiesc. Aceasta stare de sfintenie personala, dublata ca de o umbra de pacatul stramosesc transmis prin parinti, se continua la Sfanta Fecioara pana in momentul Bunei Vestiri.

In acest moment al Bunei Vestiri, la 25 martie, dupa ce Sfànta Fecioara primeste, in chip liber, sa fie Maica Fiului lui Dumnezeu – prin acel cuvant catre inger: „Fie [Mie], dupa cuvantul tau”², desi nu stia de barbat – este curatita deplin de toate urmarile pacatului stramosesc prin coborarea Duhului Sfant peste ea. In acest moment, pentru Sfanta Fecioara incepe un nou capitol: de la aceasta data, preacurata Fecioara – preacurata pe deplin in trup si in suflet – devine locas sfintit in care se alcatuieste trupul omenesc al lui Dumnezeu Cuvantul. Astfel, numai dupa ce Sfanta Fecioara primeste a fi mama lui Dumnezeu Fiul, ea este curatita deplin. Pana la hotararea aceasta suprafireasca, Sfanta Fecioara Maria, desi plina de dar, era totusi sub influenta pacatului stramosesc ca si ceilalti oameni si deci libera de a se pronunta impotriva maternitatii dumnezeiesti. In loc sa fi spus „fie”, cum a spus, putea sa spuna „nu primesc”. Insa a spus „fie”, adica s-a supus fara conditie, desi era fara de barbat. Putea adica sa nu primeasca a fi Maica Mantuitorului lumii. Asadar prin lucrarea Sfantului Duh, trupul feciorelnic, preacurat si neatins de nici un pacat, a fost curatit de pacatul stramosesc, incat carnea din care Se va naste Domnul nostru Iisus Hristos si sangele care va da viata acestei carni dumnezeiesti sa nu aiba nici o urma de pacat, fie el pacat stramosesc ori personal. Numai din acest trup fara pata sau imaculat al Sfintei Fecioare Maria se putea naste un trup unit intr-un ipostas cu dumnezeirea. Numai acest trup putea lucra mantuirea lumii si numai acest trup era vrednic sa nasca pe Domnul nostru Iisus Hristos ca om.

Aceasta este invatatura ortodoxa despre nasterea Maicii Domnului, asa cum au marturisit-o sfintii Parinti si sfintele sinoade ecumenice. In aceasta privinta, sfantul Chiril al Ierusalimului, in una din catehezele sale spune asa:

„Hristos era Acela care avea sa Se nasca din Preacurata Fecioara si de aceea a umbrit-o pe ea puterea Celui Preainalt si Sfantul Duh S-a pogorat peste ea si a sfintit-o, pentru ca ea sa poata zamisli si naste pe Acela prin Care s-au facut toate; nasterea aceasta a fost curata si fara nici o pata”³.

Sfantul Ioan Damaschin, mergand pe aceeasi cale a sfintilor Parinti si a sinoadelor ecumenice, sintetizeaza aceasta invatatura cu urmatoarele cuvinte:

„Dupa ce Sfanta Fecioara Maria a primit a naste pe Fiul lui Dumnezeu, Duhul Lui Sfant S-a pogorat peste ea, potrivit cuvantului dumnezeiesc pe care l-a spus arhanghelul, curatind-o si dandu-i in acelasi timp puterea de a naste”⁴.

Aceeasi invatatura o aflam cantata si in imnografia Bunei Vestiri: intr-o cantare in forma de marturisire, insasi Fecioara Maria rosteste aceste cuvinte:

„Sufletul mi l-a curatit, trupul mi l-a sfintit, biserica incapatoare de Dumnezeu m-a facut pe mine, cort de Dumnezeu impodobit, locas insufletit m-a facut venirea Sfantului Duh si curata Maica a Vietii.”⁵

Frati crestini, Maica Domnului, intrupand in sine pe Dumnezeu prin lucrarea Sfantului Duh, a salasuit in ea lumina dumnezeiasca, devenind o fiinta cu totul deosebita, mai presus de oameni si de ingeri. Sfantul Grigorie Palama, un mare teolog ortodox, spune intre altele ca⁶:

„Dumnezeu, alcatuind un univers comun al bunatatilor vazute si nevazute, ne-o arata pe Maica Domnului ca intrunind in sine toate frumusetile dumnezeiesti, ingeresti si omenesti. Si daca frumusetea superioara ce impodobeste amandoua lumile” – cereasca si pamanteasca – „este acolo, numai prin ea a venit la noi Fiul lui Dumnezeu, luand trup omenesc din ea si Dumnezeu S-a aratat pe pamant si cu oamenii impreuna vietuind, fiind tuturor nevazut inainte de ea”.

Iisus Hristos, Mantuitorul lumii, era din vesnicie la Tatal, insa nu era vazut de oameni. Prin intruparea Lui din Fecioara Maria devine vazut de oameni, de lume, purtand trup omenesc ca si noi, fara de pacat.

„Tot asa si in veacul nesfarsit, in ceruri, toata coborarea luminii dumnezeiesti, toata forma darurilor duhovnicesti, nu o poate primi nimeni fara Maica Domnului. Ea, primind toata plinatatea Celui ce plineste toate, fiecare dupa criteriile, dupa proportia si masura curatiei fiecaruia…” – asa se dau darurile, dupa curatia fiecaruia – „…incat Maica Domnului este si vistieria si distribuitoarea bogatiei dumnezeiesti (…). Este izvorul si inlantuirea tuturor bunurilor negraite. Ea este culmea si sfarsirea intregii sfintenii”.

Sfantul Grigorie Palama se intreaba asa:

„Cum te voi slavi pe tine, vistieria slavei? (…) Prin tine se lumineaza duhul meu cu venirea Duhului dumnezeiesc in lume. Te-ai facut vistiernicul si pastratoarea harurilor, nu ca sa le tii la tine, ci ca pe toate sa le umpli de har, ca vistiernicul aduna comori spre a le imparti. Pentru ce ai tine inchisa bogatia care nu se micsoreaza”?