Articole

„Ortodoxia peste granițe. Modele de viață creștină în diaspora contemporană” – ÎPS Parinte Macarie, Episcopul Europei de Nord

Scris de biserica

🇹🇩Cea de a treia zi a campaniei „Ortodoxia peste granițe. Modele de viață creștină în diaspora contemporană” o dedicăm ÎPS Macarie al Europei de Nord, născut la data de 9 mai 1977, în județul Bistrița-Năsăud, fiind al treilea copil în familia credincioșilor ortodocși Vasile și Ana.

🌸Între anii 1996 și 2000 a urmat studiile la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Universitatea „Babeș-Bolyai”, iar în perioada 1998-2003 a fost secretar de cabinet al ÎPS Părinte Arhiepiscop Bartolomeu al Vadului, Feleacului și Clujului.

🌸Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi a fost tuns în monahism în anul 2003 de către ÎPS Părinte Arhiepiscop Andrei al Alba Iuliei, în Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”.

🌸La data de 5 martie 2008, a fost ales episcop al Episcopiei Ortodoxe Române pentru Europa de Nord, fiind cel dintâi ales în această funcție clericală, în care a fost instituit în cadrul unei ceremonii din 6 iulie 2008, la Catedrala Episcopală Sârbă, din Stockholm.

🌸Ca episcop, a organizat nenumărate proiecte socio-culturale, între care se află și „Picătura de jertfă care răscumpără oceanul nepăsării”, proiect în cadrul căruia se organizează colecte în bani, medicamente și îmbrăcăminte pentru ajutorarea unor familii sărace și a unor copii din zona defavorizată Copșa Mică, România, dar și din Kenya, Africa .

🌸De asemenea, în anul 2005, a întemeiat prima parohie românească din nordul Marii Britanii, la Mirfield-Leeds, cu hramul „Sfântul Cuvios Macarie cel Mare” și două filii la Manchester şi Corby. Mai târziu, în perioada 2008-2016, a întemeiat primele parohii românești în Danemarca și Norvegia, iar în Suedia, alte noi parohii, adăugându-se celor trei întemeiate în anul 1971.

🌸Datorită implicării Preasfinției Sale, s-au mai constituit o parohie în Insulele Feroe și misiuni în Insula Bornholm, în Arhipelagul Svalbard și în Groenlanda, iar de-a lungul timpului acesta a publicat peste 40 de studii pe teme teologice, istorice și etnologice, în limba română și în limbi de circulație internațională, precum și peste 100 de articole, recenzii și interviuri, de o importantă însemnătate culturală, pentru creștinii ortodocși de astăzi.

Lasa un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.