Nasterea Maicii Domnului, praznuita de Biserica pe 8 septembrie, este prima mare sarbatoare din anul bisericesc. A fost fixata in a opta zi din anul bisericesc, pentru ca cifra opt simbolizeaza ziua vesniciei, viata fara de sfarsit. Datorita ei, Fiul cel Vesnic al lui Dumnezeu S-a intrupat, a biruit moartea si a daruit oamenilor viata vesnica in Imparatia Cerurilor.
Sfanta Scriptura nu ne ofera informatii despre Nasterea Maicii Domnului. Acest eveniment este relatat in scrierile apocrife. Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-crestina din secolul al II-lea, ofera mai multe amanunte despre originea si copilaria Maicii Domnului. Potrivit cercetatorilor, fragmentul care face referire la Fecioara Maria, a fost scris in jurul anului 140. Desi nu este considerata o scriere canonica, informatiile oferite pot fi considerate veridice, cu rezervele de rigoare. Tatal Fecioarei Maria se numea Ioachim si era din semintia lui Iuda. Sotia lui Ioachim era Ana, fiica preotului Matthan. Erau in varsta si fiind lipsiti de copii erau priviti de ceilalti ca blestemati. Astazi, atat de mult si-a schimbat lumea „fizionomia”, incat considera ca esti blestemat daca ai prea multi copii. Lumea e intoarsa si asta pentru ca nu mai vede dincolo de ea. Ioachim si Ana nu sunt resemnati, nu-si spun „nu mai avem ce face”, ci indraznesc sa-i ceara lui Dumnezeu, ceea ce noi definim a fi imposibil: sa fie parinti la o varsta inaintata. Acestia depasesc rigorile stiintei – „nu ai voie sa nasti decat pana la varsta X”. Nu se tem ca vor naste un copil cu handicap si asta pentru ca Il asaza pe Dumnezeu in aceasta lucrare. Sfantul Ioan Damaschin spune ca firea celor doi s-a biruit prin har si a ramas supusa. Nu a luat-o inaintea harului. A asteptat neroditoare, pana cand harul a inflorit rodul. Evanghelia apocrifa a vietii Maicii Domnului ne spune ca Ioachim a zis catre sotia sa, Ana: „Pe mine nu ma indeamna inima sa mai intru in casa mea. Ma duc la munte si acolo voi posti si ma voi ruga lui Dumnezeu, sa ne daruiasca un copil”. Ceea ce este minunat e faptul ca Ioachim nu spune cat va sta. Nu se duce sa-i ceara lui Dumnezeu cu jumatati de masura. Iar Ana devenind una cu sotul ei, nu ramane indiferenta fata de gestul lui Ioachim, ci incepe si ea sa se roage lui Dumnezeu cu durere si cu multe lacrimi, zicand: „Doamne, Atottiitorule, Cela ce numai cu cuvantul ai facut cerul si pamantul si toate cate se vad; Cela ce ai zis fapturilor Tale sa traiasca si sa se inmulteasca; Cela ce ai binecuvantat pe Sarra, femeia lui Avraam si a nascut pe Isaac la batranete si ai daruit Anei fiu, de a nascut pe Samuel prorocul, da-mi si mie roada pantecelui meu si nu lasa sa fiu de ocara intre oameni, ca de voi naste fiu, sau fiica, il voi inchina Tie cu toata inima si-l voi da sa slujeasca in biserica slavei Tale” (I Regi 1, 11). Ingerul Gavriil se va arata fiecaruia, spunandu-le ca rugaciunea lor nu a fost trecuta cu vederea si ca Dumnezeu le va trimite binecuvantarea Sa. Tot el le-a vestit ca acest prunc se va umple de Duh Sfant din pantecele mamei sale si ca va fi un vas ales lui Dumnezeu. (Luca 1, 4-23).
