Una din învățăturile ce le putem trage din Sfânta Evanghelie de azi este aceea că fiecare dintre noi avem datoria de a înmulți talantul cel încredințat nouă de Dumnezeu. Fiecare om are talantul său de la Dumnezeu și nici unul nu este fără talant. Înmulțirea lui îi aduce mântuirea cea veșnică a sufletului său, precum și intrarea lui în Împărăția Cerurilor, după cum zice Domnul în cuvântul Său către cel ce a înmulțit talantul său: “Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune, intră întru bucuria Domnului tău“ (Matei 25, 21). Ce este „bucuria Domnului”, dacă nu Împărăția Cerurilor. La fel vedem că cel ce nu a înmulțit talantul său, s-a osândit în munca cea veșnică, după cum ne arată iarăși Domnul zicând: “Iar pe sluga cea netrebnică aruncați-o întru întunericul cel mai de afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților“ (Matei 25, 30). Iată deci, frații mei, cât de luminat și cât de clar ne arată Mântuitorul nostru, că cel ce înmulțește talantul său, se mântuiește și intră întru Împărăția Cerurilor, iar cel ce nu se silește a-și înmulți talantul său, se osândește. Poate va zice cineva: „Eu nu am talant!” Mare minciună spune unul ca acesta și nu trebuie nicidecum ascultat. Noi vedem din Sfânta Evanghelie de azi, că toți au primit talanți, unul cinci, altul doi, altul unul, dar nici unul nu a rămas fără de talant. Dacă ar fi fost vreunul fără de talant, ar fi zis Domnul că altuia nu i-ar fi dat nici un talant. Dar arătând că toți au luat talanți, nimeni nu se poate încumeta a zice: „Eu n-am nici un talant!” Putem zice că nu toți au primit la fel talanții, că unii mai mulți, alții mai puțini și că nu toți au primit același fel de talant, aducându-se aminte de mărturia Sfintei Scripturi care zice: “Duhul este unul, iar darurile felurite“ (Romani 12, 6; Efeseni 4, 7; I Corinteni 7, 7; 1, 24).
Așa de exemplu, unul este patriarh, altul conducător de țară, altul mitropolit, altul episcop, altul preot, altul stareț de mânăstire,altul conducător de oști, altul mare dregător în societate, altul scriitor, altul judecător, altul dascăl bisericesc, altul pictor sau zugrav, altul filosof, altul mare cântăreț, altul astronom, altul croitor, altul meșter dulgher sau tâmplar, altul cizmar, altul zidar, altul învățător, altul lucrător de pământ, altul păzitor de vite sau de oi și așa mai departe. Dar să nu uite fiecare că, pe cât dregătoria lui este mai mare, cu atât mai mare răspundere are în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, căci are datoria a-și înmulți talanții încredințați lui, aducându-și aminte de cuvântul Domnului care zice: “Căruia i s-a dat mai mult, mai mult se va cere de la dânsul“ (Luca 12, 48). Marii dregători și păstorii de suflete trebuie să-și înmulțească talanții primiți spre folosul de obște al poporului, fie prin scris, fie prin cuvânt, dar mai ales prin pilda cea bună a vieții lor, deoarece mai mult zidește cineva pe alții prin trăire decât prin cuvânt. De aceea și Mântuitorul a cerut mai înainte de învățătură, trăirea, lucrarea duhovnicească, zicând: “Cel ce va face și va învăța, acesta mare se va chema“ (Matei 5, 19), iar unul din sfinți a zis: „Taci tu, să vorbească lucrurile tale” (Filocalia X, Cuvântul 23). Marele Apostol Pavel îndeamnă pe ucenicul său Tit să se facă în toate pildă bună de urmat, zicând: “Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune“ (Tit 2, 7). Dacă cineva este păstor de suflete în Biserica lui Hristos, trebuie să predice neîncetat Sfânta Evanghelie (Marcu 16, 15; Fapte 15, 7); pe toți trebuie să-i învețe calea mântuirii (Luca 1, 17; Fapte 13, 26; 16, 17); să-i convingă pe cei necredincioși și rătăciți de la adevăr (Fapte 20, 21; Romani 1, 5; 10, 8); să împrăștie întunericul necredinței (Matei 5, 14-16; Fapte 26, 18; II Corinteni 4, 6); să vegheze asupra sufletelor și să le călăuzească spre Hristos fără interes (I Corinteni 9, 18; II Corinteni 11, 7). Păstorul de suflete are datoria de a predica cuvântul Domnului cu stăruință și în toată vremea (II Timotei 4, 2); a învăța cu blândețe (II Timotei 2, 25: I Timotei 5, 20; Tit 1, 13); a păstra cu scumpătate dreapta credință (I Timotei 6, 20; II Timotei 1, 14); a nu da nici o pricină de sminteală credincioșilor (II Corinteni 6, 3; Romani 14, 13-14; I Corinteni 8, 13); a suferi pentru credincioși (II Corinteni 1, 8; Coloseni 1, 24); a nu se rușina și a nu se înfricoșa de amenințările oamenilor (Ieremia 1, 8; 1, 17; Iezechiel 2, 7-9; 3-9; Fapte 4, 19-23); a opri pe femei să predice în Biserică (I Corinteni 14, 34-35); a păstra în întregime învățătura Sfintei Evanghelii (I Timotei 1, 3) și altele. Acestea și încă multe altele, dacă le vor face păstorii și credincioșii Bisericii lui Hristos, atunci se vor afla în toată vremea lucrând la înmulțirea talanților lor, pentru care vor primi plată de la Dumnezeu, în ziua cea mare a Judecății de apoi. Dacă toți se vor sili să-și înmulțească talantul lor dat de Dumnezeu, plată și răsplătire vor lua de la El și cinste de la oameni, care se vor folosi de hărnicia și dragostea lor de a lucra spre binele obștesc al tuturor. Dar și în altfel poate creștinul și mai ales preotul a-și înmulți talantul său spre slava lui Dumnezeu și folosul de obște al oamenilor. De exemplu, dacă cineva are darul propovăduirii și predică Evanghelia după măsura credinței sale; dacă altcineva are slujbă și o săvârșește cu evlavie; dacă altul are darul învățăturii și se sârguiește a învăța cele sfinte pe alții; dacă unul face milostenie cu voie bună, dacă altul lucrează în orice fel spre binele aproapelui său, toți aceștia își înmulțesc talanții lor (Romani 12, 8). Dacă unii se silesc a duce viață sfântă în feciorie, în post, în rugăciune, în înfrânare de la toate, în privegheri și citirea Sfintelor Scripturi, unii ca aceștia se află înmulțindu-și talanții lor (Tit 2, 7). Dacă alții au darul răbdării, al tăcerii, al blândeții și al smereniei, al îndelungatei răbdări și prin aceste fapte bune sunt pilde pentru cei din jurul lor, ca niște lumini în sfeșnicul Bisericii lui Hristos, spre folosul tuturor, și aceștia se află înmulțind talanții lor (Matei 5, 14-15). Dacă altul are darul trezviei, al bărbăției, al dragostei, al nerăutății, al evlaviei, al supunerii și al ascultării, slujind tuturor cu bucurie și cu dragoste, acesta luminează cu pilda vieții sale pe toți cei din jurul lui și plinește cuvântul Domnului care a zis: “Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din cer“ (Matei 5, 16). Astfel, cei ce luminează și zidesc pe alții prin viața lor, unii ca aceștia pururea se află înmulțind talanții lor, spre slava lui Dumnezeu (I Corinteni 10, 3-10; Filipeni 1, 11). Dacă altul are credință tare și nefățarnică și lucrează cu dragoste spre mântuirea și folosul tuturor oamenilor; dacă rabdă cu vitejie de suflet toate necazurile, ispitele, bolile, scârbele și pagubele, fără a cârti împotriva lui Dumnezeu și mulțumește în toate încercările cele grele Preabunului Dumnezeu, unul ca acesta aduce Domnului roadă prin răbdarea sa, după cuvântul Domnului (Luca 8, 15), și în toată vremea vieții sale își înmulțește talanții dați lui de Dumnezeu, spre dobândirea fericirii veșnice în Împărăția Cerurilor. Dacă alții își petrec viața în frică și în dragoste de Dumnezeu, în smerenie și blândețe, dacă nasc și-și cresc copiii în dreapta credință și evlavie, în post și rugăciune, în umilință și nerăutate, unii ca aceștia dau pildă bună celor care îi văd, și așa se află înmulțind talanții lor, spre slava lui Dumnezeu și spre folosul oamenilor (Matei 11, 29; 21, 5; Coloseni 3, 12; Isaia 66, 2). Cei ce ostenesc și îngrijesc de bolnavi, de bătrâni și neputincioși, sprijinindu-i cu dragoste și jertfindu-se prin răbdare și osteneală, pentru ajutorul și sprijinul lor, purtându-le neputințele și îngrijind de sănătate și nevoile lor, unii ca aceștia împlinesc cuvântul Domnului, care a zis: “Bolnav am fost și M-ați cercetat“ (Matei 25, 36; Iov 22, 6-7). Astfel și aceștia se află înmulțind talanții lor, spre slava lui Dumnezeu și a lor mântuire (I Corinteni 10, 31; Filipeni 1, 11). Dacă altul este bogat și se milostivește să ajute din dragoste pe săraci, pe bolnavi și neputincioși, împărțindu-le cu dragoste cele de trebuință, și acesta își înmulțește talantul său prin milostenie și va câștiga mila lui Dumnezeu în ziua cea de apoi, dobândind fericirea veșnică de la Hristos, Care a zis: “Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui“ (Matei 5, 7).
Am arătat că toți oamenii au primit talanți de la Dumnezeu și că fiecare este dator a-și înmulți talantul său spre a intra în bucuria Împărăției Cerurilor. Am arătat și ce pedeapsă vor lua cei leneși și nelucrători care nu s-au silit în viață la înmulțirea talanților lor. Noi știm că toți sfinții și drepții lui Dumnezeu de la începutul zidirii lumii s-au silit fiecare, prin cuvânt și fapte bune, a-și înmulți talanții lor. Dacă vom citi cu atenție dumnezeiasca Scriptură și învățăturile Sfinților Părinți, vom înțelege luminat că patriarhii, proorocii, apostolii, ierarhii, mucenicii, mărturisitorii, cuvioșii și toți sfinții Vechiului și Noului Testament s-au silit în viața lor să împlinească cu toată sârguința poruncile lui Dumnezeu spre slava Lui și spre mântuirea sufletelor lor. Astfel cu osteneală, prin lucrarea faptelor bune ei și-au înmulțit talantul dat lor de Dumnezeu. Ei aveau pururea în minte că Preabunul Dumnezeu, în ziua cea mare a judecății de apoi, va răsplăti fiecăruia după faptele lui, precum scrie: “Că toată fapta o va aduce Dumnezeu la judecată, cu tot lucrul trecut cu vederea, ori bun, ori rău“ (Eclesiast 12, 14). Și iarăși că: “Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său cu îngerii Săi și atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale“ (Matei 16, 27). Deci nimeni să nu creadă că îl va mântui credința cea moartă, care nu este urmată de fapte bune. Ci având în vedere că este muncă și pedeapsă pentru nelucrarea faptelor bune, precum și mare răsplată pentru cei care se îngrijesc de mântuirea sufletului, înmulțind talanții dați lor de Dumnezeu, fiecare să se silească cu toată sârguința în această viață trecătoare, la lucrarea poruncilor lui Dumnezeu și la toată fapta bună. Spre sfârșitul acestei predici, vă spun o istorioară adevărată, din care fiecare poate înțelege cât de mare bucurie și fericire are în ceasul morții și în ziua Judecății de apoi, cel ce s-a silit în viață la înmulțirea talantului său, spre folosul sufletesc al altora și spre slava lui Dumnezeu. A fost un dascăl și propovăduitor al cuvântului lui Dumnezeu, care în toată viața sa predica, învăța și îndemna pe oameni la părăsirea păcatelor și la lucrarea faptelor bune. Pe unii îi îndemna să se ducă la spovedanie, pe alții îi îndemna să facă milostenie, pe alții care erau învrăjbiți îi sfătuia să se împace cu frații lor; pe alții îi îndemna să meargă regulat la biserică și să citească sfintele cărți, iar pe alții îi îndemna la post, la rugăciune, la curățenie și înfrânare. Astfel, bunul dascăl nu se lenevea la mântuirea sa și a fraților săi creștini. Ajungând la bătrânețe și în clipa morții era ca orice om în mâhnire și frică de ceasul acela, în care și Mântuitorul S-a întristat, zicând: “Întristat este sufletul Meu până la moarte“ (Marcu 14, 34). Dar, pe când își dădea sufletul, fiindcă se silise toată viața la îndreptarea și mântuirea multora, deodată a văzut o ceată mare de șaizeci de mii de suflete, strălucind ca soarele, care l-au întâmpinat cu mare veselie și i-au spus: „Fratele nostru iubit, tu ne-ai luminat pe noi cu cuvântul lui Dumnezeu și prin tine am părăsit păcatul și ne-am îndreptat a sluji lui Hristos Care cu a Sa milă și îndurare ne-a trecut din moarte în viață. Acum am fost trimiși de Dumnezeu să te întâmpinăm întru ieșirea ta din această viață, și să călătorim cu tine, petrecându-te până la cer, după cum avem porunca Ziditorului nostru”. Această mare ceată de suflete mântuite, au însoțit la cer cu mare bucurie pe cel care s-a ostenit la mântuirea sufletelor lor. Iată deci, fraților, cum și-a înmulțit talantul acest dascăl fericit și câtă bucurie a avut în vremea sfârșitului său, pentru osteneala ce a depus-o la mântuirea atâtor suflete. Și cu dreptate s-a întâmplat acest lucru, că iată ce zice Apostolul Iacob: “Frații mei, dacă unul din noi va rătăci de la adevăr și îl va întoarce cineva, să știe că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui, își va mântui sufletul său de moarte și va acoperi mulțime de păcate“ (Iacob 5, 19-20). Vedeți, frații mei, dascălul mai sus amintit nu a întors numai un suflet la calea mântuirii, ci după cum ați auzit, șaizeci de mii de suflete care, după mila și dreptatea lui Dumnezeu, au fost trimise să-l întâmpine în vremea ieșirii lui din viață și să-l conducă până la cer. Deci, la fel să facem și noi. Cel mai mult ne ajută la mântuire și la înmulțirea talanților rugăciunea, postul, milostenia, smerenia, spovedania, Sfânta Împărtășanie și iertarea din inimă a tuturor. Să ne rugăm cel mai mult ca să ne ierte Dumnezeu păcatele. Să ținem cu râvnă posturile în zilele rânduite, ca rugăciunea să aibă har și putere. Să fim smeriți și blânzi la inimă cu ce putem ca să fim și noi miluiți la cer. Să avem duhovnici buni și să ne apropiem cu mare evlavie de Trupul și Sângele lui Hristos. Să iertăm din inimă pe toți cei ce ne fac rău și să ajutăm după putere la mântuirea celor din jurul nostru. De vom face așa, și păcatele ni se vor ierta, și anii vieții ni se vor binecuvânta, și talanții ni se vor înmulți, și sfârșit bun vom dobândi, iar în ceasul morții, îngerii cei buni și sufletele celor pe care i-am călăuzit la mântuire ne vor întâmpina și la odihna cerească ne vor însoți, de care să ne învrednicească Hristos Dumnezeu, cu rugăciunile Preacuratei Maicii Sale. Amin. sursa: http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/predici/predica-la-duminica-xvi-dupa-rusalii-despre-inmultirea-talantilor
