Preluat de pe site-ul Sf. Manastiri Dervent
Profeţia Sfântului Nifon (din vol. „Hrană Duhovnicească” de – Sf. Ioan Iacob Hozevitul)
Până la sfârşitul lumii, nu vor lipsi profeţii lui Dumnezeu, după cum nici slujitorii diavolului nu vor lipsi niciodată. Însă în zilele din urmă câţi vor sluji cu adevărat, cu credinţă lui Dumnezeu, cu multă înţelepciune se vor ascunde de oameni. Şi cu toate că nu vor face semne şi minuni ca Sfinţii cei de demult, vor merge însă pe calea cea anevoioasă cu multă smerenie.
Acestia se vor afla în Împărăţia Cerurilor mai mari decât părinţii care au făcut minuni, pentru că în vremea lor, adică în aceste zile în care trăim noi astăzi, ale lui antihrist, nu se află nimeni ca să facă semne şi minuni, ca să înfierbânte râvna lor spre nevoinţele cele duhovniceşti. Pentru că în toată lumea, câţi vor ocupa tronurile arhiereşti vor fi cu totul nevrednici şi nu vor avea nici o idee de fapte bune. Dar şi stareţii, conducătorii monahilor, vor fi la fel. Vor fi biruiţi de lăcomia pântecelui şi slava deşartă, şi vor fi pricină de sminteli oamenilor, mai mult decât pildă de fapte bune. Şi de aceea nici nu se vor mai gândi la lucrarea faptelor bune. Peste tot va stăpâni iubirea de arginţi. Dar vai de monahii care se străduiesc să adune bani, că unii ca aceştia nu vor vedea faţa lui Dumnezeu. Căci iubirea de arginţi este urâciune înaintea lui Dumnezeu. Monahii şi mirenii vor da bani cu dobândă. Ei nu vor voi să-i dea la săraci ca să le răsplătească Dumnezeu cu mult mai mult în Împărăţia Cerurilor. Dacă nu se vor părăsi de această lăcomie, se vor cufunda în tartarul cel întunecos al iadului. Din neştiinţă se vor înşela cei mai mulţi şi vor merge pe calea cea largă şi netedă, care duce la pierzanie.
Ispita creştinilor din veacul de acum (din vol. „Hrană Duhovnicească”)
În cartea care se numeşte „Pateric” sunt scrise următoarele: Sfinţii Părinţi ai Schitului au profeţit despre neamul cel de pe urmă. A întrebat unul: „Ce lucrăm noi?”, şi răspunzând unul dintre dânşii, marele Avva Ishirion a zis: „Noi am lucrat poruncile lui Dumnezeu”. Iarăşi întrebând a zis: „Cei de după noi ce vor face oare?”, şi a zis: „Vor face numai pe jumătate din cât am lucrat noi”. „Dar cei de după dânşii ce vor face?”, şi a zis: „Neamul acela nu va putea face nimic, ci le vor veni ispite mari şi cei care vor fi încercaţi în vremea aceea vor fi mai mari decât noi şi decât părinţii noştri”. Care să fie oare acele ispite mai mari care să arate mai lămuriţi pe creştinii din veacul de pe urmă, încât să-i arate mai mari decât vechii părinţi? Ispita neamului creştinesc din vremile de pe urmă este ivirea proorocilor mincinoşi (catolici, protestanţi, sectari, Yoga creştină, bahai, teosofie, New Age, ecumenism – erezia ereziilor), care caută să piardă şi pe cei aleşi. Despre aceştia a profeţit Domnul că vor fi în veacul cel de apoi: „Mulţi vor veni în numele Meu şi pe mulţi vor înşela” (Matei 5, 11)
Vorbesc şi ei despre dragoste, de curăţire, pentru fapta bună, de smerenie şi de virtute, şi ajută obştile creştineşti. Cât este de greu pentru creştinii ortodocşi să înţeleagă pe cine au înaintea lor? Cât e de uşor să fie atraşi de ideile lor cele „filozofice” şi să-i creadă. De multe ori răutatea înşeală, prefăcându-se în chipul faptei bune. După cum a spus şi Sf. Dorotei: „nici o răutate şi nici unul dintre eresuri, nici însuşi diavolul nu poate să înşele pe cineva, decât numai dacă se preface în chipul faptei bune”. După cum şi Sf. Apostol zice: „Că însuşi diavolul se preface în înger de lumină”.
„Neghina” numeste Sf. Vasile cel Mare pe toţi cei care strică învăţăturile Domnului şi amestecându-se ei cu trupul Sfânt al Bisericii, ca să fie neobservaţi şi să facă vătămare.
(din Catehismul Sf. Chiril, patriarhul Ierusalimului pag. 121)
Profetia Sfântului Moise Arapul despre călugării din neamul cel de pe urmă (din vol. „Hrană Duhovnicească”)
Sf. Moise Arapul a profeţit zicând: „În zilele cele de pe urmă ale veacului al şaptelea şi jumătate, viaţa monahicească se va defăima cu totul şi monahii nu vor mai ţine socoteală de mântuirea sufletului. Ei vor umbla prin mijlocul tulburărilor şi gâlcevilor, întunecaţi, fără nici un folos şi leneşi, neîngrijindu-se nicidecum de fapta bună, robiţi de patimile păcatului, pentru că de acolo de unde l-au ars pe satana nevoitorii cei dintâi, tot de acolo şi el are să ardă şi să pârjolească. Şi de unde s-a biruit, va birui şi el pe monahii cei leneşi şi defăimători. Unde a sporit dreptatea, acolo va prisosi mai mult păcatul şi fărădelegea, pentru că se va răci dragostea multora şi monahii vor petrece prin mijlocul lumii şi a mirenilor, fără frică, cu mâncări şi băuturi amăgindu-se de poftele trupului, prin deşertăciuni, în necurăţii şi fapte ruşinoase. În acele zile va fi urâciune, zavistie, sfezi şi bătăi în mănăsirile de obşte până la sânge, tot aşa şi în lavre, unde nu e viaţă de obşte, din răutatea unuia asupra celuilalt şi pentru că s-au defăimat sfintele canoane şi nevoinţa cea duhovnicească, se vor pune egumeni şi stareţi oameni neîncercaţi în fapta bună, fără credinţă, nepricepuţi, de nici un folos şi simpli, nedeosebind binele de rău, leneşi, fără fapte bune, îngrijindu-se numai de cele pământeşti, purtându-se cu neruşinare în slujbe. Răpind cu sila egumeniile, cu daruri, şi neştiind să înveţe şi să povăţuiască turma şi frăţimea, neştiind că ei sunt chip şi pildă de folos pentru cei care urmează fapta bună şi neînţelengând că ei au să dea seamă lui Dumnezeu în ziua judecăţii pentru turma lor. Şi din pricina nepăsării egumenilor ce nu poartă grijă de turmă, se vor pirde, se vor osândi nu numai cei leneşi şi trândavi, ci şi fraţii cei cu viaţă bună şi înfrânaţi. ” După aceea Moise, robul lui Dumnezeu, a văzut că nori şi vârtej, negură întunecoasă şi ispite foarte înfricoşate au venit asupra monahilor din partea de la Miazănoapte, căci îi alerga pe monahi şi cinul cel monahicesc se împrăştia de blestematele eresuri şi sileau pe mulţi să lepede hainele monahiceşti şi să se însoare. Atunci, puţini nevoitori care vor fi încercaţi ca aurul şi ca argintul în cuptor în necazuri multe, în prigoană şi în strâmtorare, se vor lămuri. Şi câţi se vor afla încercaţi şi vor birui atâtea ispite înfricoşate, se vor preamări, se vor preaslăvi şi se vor cinsti de Dumenzeu mai mult decât acei care au răbdat căldura şi zăduful zilei şi gerul nopţii. După aceea Moise, robul lui Dumnezeu, a văzut că a trecut iarna aceea a necazurilor şi ispitelor şi prigoana acelor înfricoşate eresuri şi s-a facut linişte şi după ce vor trece câţiva ani iarăşi se va dispreţui ceata monahilor cea îngerească şi vor veni iarăşi ispite asupra lor mai multe şi mai silnice. A văzut că monahii vor petrece împreună cu călugăriţele şi împreună cu pofta cea rea va veni şi tirania, căci şi cei ce nu vor voi, se vor batjocori cu sila.Preoţii se vor spurca prin păcatul desfrâului şi preotesele lor vor preacurvi, asemenea şi ei vor preacurvi cu altele. Atunci va veni mânia cea mare a lui Dumnezeu şi va distruge tot neamul acela viclean şi-l va trimite în focul cel veşnic. Deci, fericiţi vor fi câţi nu se vor pleca la cea mai mare fărădelege a necurăţiei, care este mai silnică şi mai grea decât uciderea, şi se vor împotrivi şi vor mustra fărădelegea ca Sf. Ioan Botezătorul şi vor stărui mustrând amestecare de sânge şi vor fi ucişi de cei prea fărădelege spurcaţi şi prea necuraţi oameni din vremea aceea şi apoi se vor odihni în sânul lui Avraam, Isaac şi Iacob preslaviţilor Patriarhi şi vor locui în Împărăţia Cerurilor cu toţi Sfinţii, bucurându-se şi veselindu-se, de care bucurie să ne învrednicească Dumnezeu şi pe noi cu darul Lui cel sfânt. Amin
Profeţia unui cuvios din anul 1503 (din vol. „Hrană Duhovnicescă”)
Mare război european. Înfrângerea Germaniei şi ruinarea Rusiei şi a Austriei. Înfrângerea turcilor de către greci. Întărirea lui Agar (a turcilor) de către popoarele europene şi îfrângerea grecilor de către turci. Măcel în popoarele ortodoxe şi mare tulburare la popoarele ortodoxe… intrarea armatelor străine la marea Adriatică. Vai de cei ce locuiesc pe pământ. Iadul este gata. Într-o clipă moare Agar. Un nou război european. Unirea popoarelor ortodoxe cu Germania. Înfrângerea francezilor de către germani. Răscoala Indiilor şi depărtarea lor de Anglia. Anglia numai la saxoni. Biruinţa ortodocşilor. Înfrângerea lui Agar şi tăiere de obşte. Agar (iar) contra popoarelor ortodoxe. Nelinişte în lume şi deznădejde de obşte pe pământ. Lupta celor şapte puteri la Constantinopol, trei zile şi trei nopţi măcel şi biruinţa celei mai mari puteri. Oprirea războiului de către Îngerul Domnului Dumnezeului Hristos şi predarea oraşului (Constantinopol) grecilor. Întoarcerea latinilor (catolicilor) la credinţa neştirbită ortodoxă. Întinderea credinţei ortodoxe de la Apus până la Răsărit. Frică şi cutremurul barbarilor faţă de Ortodoxie. Sfârşitul papei şi proclamarea unui patriarh pentru toată Europa. În 55 de ani sfârşitul nevoilor. În cel de-al 70-lea an nu este necaz nu este surghiunit, venit în braţele mamei voioase. Aşa este şi aşa să fie Amin Amin Amin. „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel din urmă”. Sfârşitul, o turmă şi un păstor ce este din credinţa adevărată a ortodocşilor. Aşa să fie! Amin! Amin! Amin! Robul lui Hristos, adevaratului Dumnezeu.
Proorocia Sfântului Ioan de Krnostadt
„Care dintre ortodocşi nu ar dori unirea cu toţi catolicii sau luteranii şi să fie una cu ei în Hristos, o singură Biserică, o singură obşte a celor credincioşi! Care însă, dintre aceste zise biserici, mai ales dintre întâi-stătătorii numiţi papi, patriarhi, mitropoliţi, arhiepiscopi şi episcopi sau xiondzi, pateri, se va învoi să se lepede de rătăcirile sale? Nici unul. Iar noi nu ne putem să ne învoim la învăţătura lor eretică fără să aducem vătămare mântuirii sufletului nostru. […] Oare se pot uni cele de neunit – minciuna cu adevărul? Iezuiţii catolici în folosul papei şi a propriei lor vederi şi scopuri egoiste şi meschine, au pervertit legea conştiinţei şi legea Evangheliei afirmând că pentru atingerea scopurilor proprii sau a scopurilor religioase, catolicii pot întrebuinţa şi toate mijloacele nelegiuite: adică şi să omoare şi să viclenească în tot felul şi să prigonească credinţa ortodoxă, să o numească schismatică şi o credinţă de cîini, şi să-i ardă pe ruguri pe ortodocşi, ca pe Hus şi pe alţii. Neîndoielnice sunt cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos: Cel ce nu este cu Mine, este împotriva Mea (Matei 12, 30).
Catolicii, luteranii şi reformaţii au apostaziat de la Biserica lui Hristos – ei nu sunt de un cuget cu noi, nutresc vrăjmăşie împotriva noastră, caută din răsputeri să ne omoare, ne strâmtorează în tot chipul pentru credinţa noastră, ne batjocoresc şi ne fac toate felurile de neplăceri mai ales în aşezările lor cele mai însemnate, ei merg în chip vădit împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale, nu cinstesc de viaţă făcătoarea Cruce, sfintele icoane, sfintele moaşte, nu respectă posturile, strâmbă dognmele credinţei celei mântuitoare. Ei nu sunt cu noi, sunt împotriva noastră şi împotriva lui Hristos. Întoarce-i Doamne la adevărata Ta Biserică şi mântuieşte-i! De greşita înţelegere de către catolici a cuvintelor Mântuitorului: Tu eşti Petru şi pe această piatră (pe Hristos, pe Care Petru L-a mărturisit Fiu al lui Dumnezeu) voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18) depind toate rătăcirile catolicilor şi papilor şi mai ales părelnicul primat papal în Biserică şi părelnicul rang al papilor de locţiitori ai lui Hristos. […]
Ci uitaţi-vă câte rătăciri sunt îngăduite în credinţa papei (iar nu a lui Hristos) rătăciri ciudate, hulitoare de Dumnezeu – şi-i veţi întoarce spatele cu nemulţumire şi groază! O trufie omeneacă! o trufie satanicească! Auzi, papă infailibil! O, iezuitism! […] Catolicii recunoscându-l drept cap al bisericii pe papa, pe adevăratul Cap al Bisericii – Hristos, L-au pierdut şi au rămas lipsiţi de Cap. Întreaga istorie a papismului dă mărturie că la catolici nu este Cap fiindcă ei fac lucruri necuvioase, luptă împotriva Bisericii Ortodoxe, […] Iar în învăţătura lor dogmatică – vai, câte erezii, inovaţii, abateri de la adevăr! O, pierzător sistem papist! Singurul Cap al Bisericii cereşti, pământeşti şi din cele mai dedesupt este Hristos Dumnezeu!”
Avva Pamvo(„Patericul Egiptean”, pag. 209 cuv. 15)
„Avva Pamvo l-a trimis pe ucenicul său ca să vândă rucodelia sa. Şi făcind 16 zile (după cum ne spunea nouă) noaptea dormea în tinda bisericii Sfântului Apostol Marcu, şi văzând slujba bisericii s-a întors la bătrânul. A învăţat încă şi câteva tropare. Deci i-a zis lui bătrânul: Te văd fiule tulburat. Nu cumva vre-o ispită ţi s-a întâmplat în cetate? Răspuns-a fratele: Cu adevărat Avvo, întru lenevire cheltuim zilele noastre, în pustia aceasta şi nici canoane, nici tropare nu cântăm. Mergând la Alexandria, am văzut cetele bisericii cum cântă şi m-am întristat că nu cântăm şi noi canoanele şi troparele. I-a zis lui bătrânul: Amar nouă fiule, că au ajuns zilele în care vor lăsa călugării hrana cea tare, cea zisă prin Sfântul Duh şi vor urma cântărilor şi glasurilor, căci ce umilinţă şi ce lacrimi se nasc din tropare? Când stă cineva în biserică sau în chilie şi îşi înalţă glasul său ca neputincioşii. Că dacă înaintea lui Dumnezeu stăm, suntem datori să stăm cu multă umilinţă şi nu cu răspândire, că n-au ieşit călugării în pustia aceasta ca să stea înaintea lui Dumnezeu şi să se răspândescă şi să cânte cântări cu viers şi să pună glasurile la rânduaială cu meşteşug, să-şi clatine mâinile, să-şi târască picioarele, ci suntem datori cu frică lui Dumnezeu şi cu cutremur, cu lacrimi şi suspinuri, cu glas evlavios, umilit, măsurat şi smerit să aducem lui Dumnezeu rugăciune.
Că iată îţi zic ţie fiule, vor veni zile când vor strica creştinii cărţile Sfintelor Evanghelii şi ale Sfinţilor Apostoli şi ale dumnezeeştilor Prooroci, ştergând Sfintele Scripturi şi scriind tropare şi cuvinte elineşti. Şi se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. Pentru aceasta Părinţii noştri au zis: Cei ce sunt în pustia aceasta să nu scrie vieţile şi cuvintele părinţilor pe pergament, ci pe hârtii, că va să şteargă neamul cel de pe urmă vieţile părinţilor şi să scrie după voia lor, fiindcă mare este necazul ce va să vină. Şi i-a zis lui fratele: Aşadar se vor schimba obiceiuruile şi aşezămintele creştinilor şi nu vor fi preoţi în biserică să facă acestea? Şi a zis bătrâmul: În astfel de vremuri se va răci dragostea multora şi va fi necaz mult. Năpădirile păgânilor şi pornirile noroadelor, neastâmpărul împăraţilor, desfătarea preoţilor, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni nebăgând seama de mântuirea lor şi a turmei, osârdnici toţi şi silitori la mese şi gâlcevitori, leneşi la rugăciuni şi la clevetiri osârdnici, gata spre a osândi vieţile bătrânilor şi cuvintele lor, nici urmându-le, nici auzindu-le, ci mai vârtos ocărându-le şi zicând: De-am fi fost şi noi în zilele lor ne-am fi nevoit şi noi. Iar episcopii în zilele acelea se vor sfii de feţele celor puternici, judecând judecăţi cu daruri, nepărtinind pe cel sărac la judecată, necăjind pe văduve şi pe sărmani chinuindu-i. Va intra încă şi în norod necredinţă, curvie, urâciune, vrajbă, zavestie, întărâtări, furtişaguri şi beţie. Şi a zis fratele: Ce va face cineva în vremile şi anii aceia? Şi a zis bătrânul: Fiule în acele zile cel ce îşi mântuieşte sufletul său mare se va chema în împărăţia cerurilor.
Vedenia stareţului Ioasaf din mănăstirea „Sf. Sava” – anul 1854 – (din vol. „Hrană Duhovnicească”)
[…] mai mergând noi puţin, am văzut de departe şi alţi oameni, şi aceştia tot cu haine călugăreşti îmbrăcaţi ca şi ceilalţi. Însă îmbrăcămintea şi feţele lor străluceau mai mult decât soarele şi aveau mai multă şi mai mare slavă decât ceilalţi, dar erau puţini la număr. Atunci am întrebat pe povăţuitorul meu zicând: „Sf. Gheorghe, cine sunt aceştia? ce sunt de au atâta slavă, strălucire şi frumuseţe şi ce au săvârşit în viaţa lor”. Atunci el mi-a răspuns zicând: „Aceştia sunt călugării cei de acum, care fără povăţuitori şi fără pilda faptelor bune ale altora, ci numai din singura lor bunăvoinţă au râvnit faptele bune ale călugărilor celor de demult, săvârşind faptele cele bune ale lor, bineplăcând lui Dumnezeu. Şi pentru aceasta i-a proslavit pe ei Dumnezeu” […]
În zilele acestea, se potriveşte cuvântul: „Cel ce mântuieşte, mântuiască-şi sufletul său!” Nimeni să nu aştepte ajutor de la altul, ci numai de la Maica Domnului. Cel ce va cădea la Dânsa cu tot sufletul, îl va povăţui şi cu adevărat se va mântui, pentru că toate câte le voieşte le poate, căci : „Mult pot rugăciunile Maicii spre îmblânzirea Stăpânului”.
Proorocia Sfântului Nil Atonitul despre al optulea sobor (din „Minunile şi vededniile Sf. Părintelui nostru Nil, izvorâtorul de mir, cel din Sfântul munte Athos”)
Pentru aceasta zic: Când va trece de patru ori câte 25, care fac o sută de ani (adică de la 1776 până la 1875) atunci care în ce stare o să ajungă viaţa monahicescă, şi după acesta când vor mai trece de trei ori câte 25 (adică de la 1875 până la 1950 care este în mijlocul milenilui al 8-lea de la zidirea lumii, adica 7500 de ani) oare câtă tulburare o să se facă? Amestecare de sânge, stricare de copii, sodomii, curvii, preacurvii şi toate alte fărădelegi pierzătoare. Şi o să se păcătuiască neâncetat şi nu o să se găsească nici începutul şi nici sfârşitul. După aceea va fi soborul al 8-lea; acesta va alege: binele de rău, pravoslavia din eresuri. Precum la arie alege grâul din paie, grâul pentru oameni, iar paiele pentru foc. Şi o să se facă pace puţină vreme şi apoi iar o să se întoarcă la vicleşuguri şi spre pieire. Şi nu o să se cunoască ce este frate sau soră, tată sau mamă, fiul se va împreuna cu mama lui, şi nu vor cunoaşte cununie, numai vor avea o volnicie spre curvire. Ca la Sodoma şi Gomora şi la cele mai rele. Că fratele va avea pe sora lui în loc de muiere şi fiul pe mama lui de muiere, şi va omorî fiul pe tatăl său ca să curvească în slobozenie cu mama sa. Şi alte mii de răutăţi vor face şi cât vor spori răutăţile, atâta nenorocire se va face. Iubirea de avuţii sfătuieşte spre pierzare iar neagoniseala spre mântuire. Pentru că mântuirea omului o primejduieşte să se prăpădească, iubirea de averi. Şi a încăput între monahi în ziua de azi în schituri şi la pustnici şi mai vârtos în toată lumea. Iubirea de avuţii e scaun a lui antihrist. Pecum proorocii au proorocit venirea Domnului Hristos, asa şi această iubire a adus minciuna în lume, şi pentru multa îngrijire a pierzării şi a fărădelegii şi momindu-se cu minciuna oamenii fac fărădelegi, nedreptăţesc, fură, răpesc, fiindcă au pierdut adevărul iar minciuna îi împărtăşeşte. Adevărul este întruparea Mântuitorului Hristos şi propovăduirea Evangheliei. Iar minciuna este arătarea lui antihrist şi împărăţia lui, care va aduce lipsa în lume şi pierzarea, fiindcă multa grijă îl întunecă pe om şi-l face nesimţitor şi îşi face gătire spre pierzare la antihrist. Mântuirea atârnă la cei ce nu se supun lui antihrist, iar lucrarea acestuia este: grija celor deşarte şi materia lucrurilor lumii, câştigarea metalurilor pământului. Acesta este capul răutăţilor şi propovăduirea pierzării şi stricarea mântuirii…. Gânditor, antihrist se află în lume şi de la început, de când a căzut din starea lui, lucrează. Şi a amagit pe oameni în deşertăciune şi i-a făcut nesimţitori: curvesc, preacurvesc, fac păcatul sodomiei şi săvârşesc neguţătorii trupeşti mâncând şi bând, uitând de Dumnezeu. Şi Dumnezeu s-a milostivit cu facerea Chivotului, ca să se pocăiască, iar ei s-au dat spre cele trupeşti şi aşa nesimţirea lor a adus Potopul. Precum şi astăzi s-au dat la multă câştigare şi grija vieţii, a răpirii, a vânzării, a minciunii, a curviei, a sodomei, a lăcomiei, a mândriei, a nedreptăţii, a deznădăjduirii, a leneviei de cele bune, a mândriei inimii, a pomenirii de rău, a vrajbei, a iubirii de averi, a iubirii de argint, iubitori de avuţii în vasul sau, la venirea lui antihrist. Fiindcă mai înainte or să se-ntunece simţurile oamenilor cu nesimţirea întunericului şi oamenii or să se-ntunece de patimi precum zice Sf. Apostol Pavel: „Precum n-au ţinut adevărul Evangheliei, dând cinste şi întinăciune patimilor, i-a dat pe dânşii Dumnezeu duhului înşelăciunii, ca să se împlinească întru dânşii fărădelegea…”
Sf. Nil Atonitul despre „înmulţirea fărădelegii”
Când se va înmulţi fărădelegea o să se adune toate prihănirile şi necurăţiile lumii, şi o să se învisteriască necurata fică a curviei care să fie lăcaş al preacurviei. Că precum Doamna noastră de Dumnezeu Născătoare a fost Preacurată mai înainte de Naştere şi în Naştere şi după Naştere, Preasfânta Fecioară, şi a Născut pe Iisus care nu a ştiut păcat; aşa din contră necurata aceea fică, muma fărădelegilor, va fi şi mai înainte de naştere şi în naştere şi după naşterea spurcatului antihrist, o să fie curvă necurată şi preacurvă în toată viaţa ei. La această necurată o să se adune toate fărădelegile şi o să nască pe fiul pierzării. Şi din pricina lipsirii Darului Sfântului Duh la oameni, pentru păcatele şi fărădelegile lor, o să se adune şi o să învie toate fărădelegile oamenilor în pântecele ei. Şi după naşterea filului păcatului, o să vină toată lipsa la oameni. Întâi o să se lipsească de dragoste, de unire, de curăţenie. Al doilea, tot locul şi oraşul de păstori temători de Dumnezeu şi proistoşi credincioşi. Al treilea, Bisericile lui Dumnezeu de arhierei şi de duhovnici şi preoţi evlavioşi, precum de acum au început a se lipsi. După aceea o să se arate şi acest necurat după creşterea vârstei lui şi o să se umple de satanicească putere ca să facă semne şi minuni înaintea ochilor oamenilor pătimaşi, precum a facut Chinopsos mincinoasa înviere, fiindcă la sfinţi nu are lucrare în slăbiciune ci numai la cei întunecaţi de patimi. Precum marele Macarie vedea pe muiere în firea ei, pe care o vedeau oamenii ca pe o iapă. Şi o să se făţărnicească cu blândeţea, pentru ca să plece pe noroade la înşelăciunea lui, ca să se faca monarh. Asemenea se va arăta paşnic şi smeritm, ca să i se închine toţi. Fiindcă hrana lui o să fie tulburarea oamenilor, când se vor tulbura oamenii se va bucura. Aceasta este uitarea credinţei şi a fricii lui Dumnezeu, peacurvia, curvia, sodomia, iubirea de avuţii, iubirea de argint, pomenirea de rău, zavistia, osândirea, minciuna, clevetirea şi celelalte răutăţi. Cu acestea o să se hrănească şi o să stăpânească toate cetăţile. Fiindcă nu o să se găsească alt om vrednic să stăpânească cetăţile, pentru aceea toată lumea o va stăpâni şi o să-l aibă pe acesta atotstăpânitor. Atunci pe cât vor căpătui, vor socoti că-şi lucrează mântuirea. Atunci o să se defaime Sfânta Evanghelie şi Biserica lui Dumnezeu şi o să fie multă lipsă în lume. Semne şi arătări de la Dumnezeu în mijlocul lipsirii. Foame îndoită, simţită şi gândită. Simţită, că o să se închidă cerul ca în zilele lui Ilie, pentru fărădelegile lor şi nu o să dea ploaie şi vor flămânzi oamenii de cuvântul lui Dumnezeu, că nu o să se găsească vre-un Drept cu fapte bune ca să-i înveţe Cuvântul mântuirii. Şi o să se ridice blagoslovenia lui Dumnezeu de la mâncăruri şi băuturi. Fiindcă pe cât vor mânca mai mult vor flămânzi. Atunci cei bogaţi îşi vor deschide comorile lor şi aurul şi argintul vor fi defăimaite şi o să se calce pe drumuri ca pietrele. Atunci o să se zămislească răutatea luceafărului în inimile oamenilor si atunci o să vieţuiască păgânătatea cu pântecele lui antihrist. Şi se va ridica Darul lui Dumnezeu de la oamnei, precum zice Scriptura. Nu va locui Duhul lui Dumnezeu în aceşti oameni fiindcă sunt trupuri. O să se împuţineze şi oamenii şi o să moară pe drumuri precum păsările, pecetluiţi de antihrist, vor mânca cărnuri de oameni morţi, neputând suferi foamea şi leşinarea, şi mâncând trupuri moarte vor muri şi ei. Iar înţelesul peceţii lui antihrist (666) este aşa: „Al meu eşti şi al tău sunt, de bună voie viu, nu de silă”. Vai şi amar celor pecetluiţi! Şi o să se facă tulburare mare în lume. Şi auzind oamenii în altă parte pace, o să se mute acolo. Şi o să găsească mai multă lipsă. Şi o să audă de la locuitori: O, cum aţi venit în acest blestemat loc, unde nu a rămas înţelegere omenească? Atunci, văzând Dumnezeu tulburarea oamenilor, o să Poruncească mării să-şi ia cea dintâi stare şi o să se urce focul cel de sub pământ din care se înfierbântă apele calde, şi o să fiarbă apa lumii precum fierb apele de la metale şi atunci vor înceta oamenii să se mute din loc în loc. Şi din fierberea mării o să se desfiinţeze faţa pământului şi o să se usuce pământul şi nu va răsări iarbă şi copacii nu vor da lăstare, izvoarele apelor se vor usca, dobitoacele şi păsările vor muri de aburii mării şi ai puciiasei. Şi iată vremea se apropie şi voi nu înţelegeţi, fiindcă vicleşugurile oamenilor s-au înmulţit şi s-au făcut stihiile grabnic, pentru a se apropia sfârşitul ce l-a orânduit Dumnezeu în mijlocul milemiului al 8-lea.
Deci Dumnezeu, purtând grijă de mântuirea oamneilor celor cu bunăvoinţă, o să trimită pe Enoh, pe Ilie şi pe Ioan Bogoslovul (Evanghelistul) să propăvăduiască şi să întărească mărturisirea pentru acei ce o să se mântuiască şi să înveţe că cei care nu se vor pecetlui se vor mântui în Împărăţia Cerurilor. Să se însemneze cu semnul Crucii, că insemnarea Sfintei Cruci izbăveşte pe om de osânda iadului, iar lui antihrist îi dă osânda iadului. De flămânzit să răbdaţi, că Domnul vă va trimite ajutor din înălţine, iar oamenilor le va zice: Iată câţi s-au pecetluit, s-au mulţumit. Şi le va zice: Oamenii nu s-au mulţumit la însemnarea pecetei pierzării, ci înşelăciunea i-a facut nesimţitori şi nu cunosc mântuirea lor. Oamenii cei materialnici, s-au facut draci şi nu simt foamea şi setea pentru care s-au făcut într-o unire cu dânşii, însă flămânzesc şi însetoşează mai mult decât voi, de şapte ori câte şapte. Răbdaţi puţintel şi o să vedeţi pe cei pecetluiţi murind sufleteşte şi trupeşte. Iar cei ce vor răbda din voi o să trăiţi viaţă vesnică. Opt milenii, opt mii de ani sunt. Deci venirea Domnului a fost la anul 5508, care fac cinci milenii. Iar în jumatatea mileniului al 8-lea adica la 7500 de la facerea lumii şi de la Hristos 2000, Deci 500 s-au lăsat şi de se vor mai lăsa 50, vine.
Atunci antihrist văzind pe cei trei prooroci propovăduind Adevărul şi dovedindu-i înşelăciunea lui, o să se mânie şi o să poruncească să i se aducă înaintea lui. Şi întâi o să-i momească zicând: Pentru ce voi nu vă pecetluiţi cu împărăteasca pecete? Atunci o să dojenească ei (sfinţii) în faţă pentru înşelăciunea lui, zicându-i: O, înşelătorule şi amăgitorule antihriste! Nu-ţi ajunge că ai pierdut atâtea suflete, ci ne sileşti şi pe noi să te asculătam? Blestemată este pecetea ta şi slava ta şi cu pirzarea ta a venit şi sfârşitul lumii. Iar spurcatul auzind dojana şi blestemurile ce i-au făcut sfinţii, singur o să ia sabia şi o săi taie, iar după moartea lor o să poruncescă la ai săi să facă mai cumplite răutăţi. Adică: curvii, preacurvii, sodomii, ucideri, răpiri, miciuni, furtişaguri, tiranii, vânzări de oameni şi cumpărări de copii, parte bărbătească şi femeiască, şi o să curvească în drumuri de faţă precum câinii. Iar oamenii celui spurcat, având libertate să stingă firea omenească cu multe chipuri ale răutăţii, silindu-se simţitor şi gânditor cu răutatea lor să prăpădească bunătatea oamenilor şi să-şi iasă din minţile lor, din multa neastâmpărare şi o să se facă scurţi la trupuri ca dracii. (firea dracilor e scurtă şi rotundă, şi firea oamenilor o să se unească cu a dracilor la scurtimea trupului, vor fi până la cinci palme lungime şi o să se facă mai vicleni decât dracii) .
