Împreună spre un viitor mai bun, prin credinţă, nădejde şi dragoste
„Dacă viața e iubire
Și-a trăi e a iubi,
Noi suntem în toate astea
Punctul pe i” a răsunat în „Piaţa Mihai Viteazu” din Craiova, în data 5 septembrie, fiind un adevăr de care ar trebui să ţină cont orice tânăr: că suntem născuţi din iubirea nemărginită a lui Hristos, că trăim pentru a iubi şi murim pentru a ajunge în Iubirea Veşnică.
La a şasea ediție a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO), am fost prezenti și noi, reprezentanții Parohiei Sf. Treime Ghencea, în cetatea Băniei, în perioada 5-8 septembrie, alături de peste 4000 de participanți cu vârste între 16-35 ani, care au reprezentat fiecare eparhie din cuprinsul Patriarhiei Române, precum şi comunităţile ortodoxe din: Republica Moldova, Ucraina, Grecia, Serbia, Albania, Macedonia, Germania, Franța, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Elveția, Turcia, India.
Joi, 5 septembrie 2019, am participat cu toţii la ceremonia de deschidere, care a avut loc în Piața „Mihai Viteazul”, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a unor ierarhi din țară și din străinătate, precum și a unor oficialități centrale și locale.
Părintele Patriarh ne-a îndemnat să fim un model demn de urmat pentru cei din comunităţile din care facem parte: „Dragi tineri, prin credinţă, speranţă şi iubire, voi deveniţi un Potir al bucuriei, dar şi apostoli sau misionari ai Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, când cultivaţi iubirea sinceră în familie, în prietenie, în parohie, în eparhie, în societate şi în toate întrunirile ortodoxe naţionale şi internaționale, spre bucuria Ortodoxiei întregi şi comuniunea între popoarele lumii.”
Au urmat programe artistice, pe scenă urcând Felicia Filip, Generația Folk, Grupul vocal-instrumental al Arhiepiscopiei Râmnicului și, în calitate de invitat special, maestrul Tudor Gheorghe.
Vineri, 6 septembrie 2019, au avut loc workshop – uri, conferinţa „Unitatea în Duh şi Adevăr. Credinţă, Nădejde, Dragoste”, susţinută de IPS Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, şi mult aşteptata Procesiune „Credinţă, Nădejde, Dragoste”. Am parcurs traseul de la Sala Polivalentă la Piața Mihai Viteazul, timp în care s-au intonat cântece religioase și cântece populare specifice zonelor din care venea fiecare grup.
A urmat un program artistic susţinut de Ansamblul folcloric „Maria Tănase”, care ne-a încântat prin prezentarea tradiţiilor şi obiceiurilor de la o nuntă tradiţională din zona Olteniei, astfel încât centrul orașului a fost animat de cântecele populare și patriotice cântate de tineri, precum și de dansurile tradițonale.
Sâmbătă, 7 septembrie 2019, ne-am bucurat de moştenirea culturală a Craiovei, vizitând Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie şi Muzeul Olteniei – Secţia de Etnografie „Casa Băniei”, unde am admirat obiecte şi articole vestimentare tradiţionale specifice zonei. Seara ne-am bucurat de un concert de muzică ușoară în Piaţa „Mihai Viteazu”.
ITO s-a mutat în ultima zi la Mănăstirea Maglavit, unde am participat la slujba de sfințire a bisericii și la Sfânta Liturghie. PS Ignatie al Hușilor ne-a vorbit în predică despre frumusețea interioară din ce în ce mai deficitară „într-o lume de fotomani”, despre frumos prin raportare la modelul de frumusețe interioară prin excelență al Maicii Domnului, atrăgând atenţia asupra interesului crescut pentru frumusețea exterioară în societatea actuală și pe rețelele de socializare. „Suntem într-o lume de fotomani. Fotografiem, postăm pe conturile noastre de pe rețelele de socializare. Dacă se uită cineva pe Instagram, și tinerii știu lucrul acesta, toate fotografiile sunt perfecte, rotunde, n-au niciun cusur, absolut nimic (…) Dar când te axezi foarte mult pe ceea ce ține de frumusețea exterioară, este mai mult ca sigur că în tine este un deficit de frumusețe interioară”, ne-a învăţat Preasfinţia Sa.
La sfârşitul Sfintei Liturghii a avut loc încheierea Evenimentului şi predarea ştafetei delegaţiei Sfintei Arhiepiscopii a Timişoarei (organizatorii ITO 2020). Am plecat cu toţii spre casele noastre mai îmbogăţiţi duhovniceşte, cu speranţa unei lumi mai bune, în care Binele şi Adevărul să fie în centrul vieţii noastre.
Prof. Claudia Ilinca