În manastiri si in catedralele episcopale se savarseste Sfanta Liturghie in fiecare zi. In bisericile de enorie se face Sfanta Liturghie de obicei numai in zilele de Duminica si in sarbatori, iar in zilele din cursul saptamanii se face numai atunci cand este nevoie, mai ales sambata, cand se fac parastase si pomeniri pentru morti. Cat priveste vremea anumita sau ceasul din zi la care trebuie sa inceapa slujba Sfintei Liturghii, dupa predania veche a Bisericii, este ceasul al treilea din zi, care corespunde cam cu ceasul 9 dimineata, dupa numaratoarea noastra, cand Domnul a fost rastignit pe cruce (Marcu 15, 25) si cand S-a pogorat Sfantul Duh peste Sfintii Apostoli. De va fi nevoie, se poate savarsi Sfanta Liturghie si mai devreme sau mai tarziu, dar nu mai inainte de a se lumina de ziua si nici dupa amiaza.
In cursul anului sunt si zile in care nu se face Liturghie, nici chiar in manastiri. Sunt acele zile in care Tipicul si cartile de slujba prevad ajunarea deplina, adica post desavarsit pana seara, si anume:
a) Vinerea Patimilor (fiind zi de intristare si de post negru, ziua in care Domnul a fost rastignit pe Cruce si ingropat);
b) Luni si marti in prima saptamana din Postul Pastilor (fiind primele zile de post, cu ajunare deplina).
c) Miercurea si vinerea din Saptamana Branzei (fiind zile premergatoare si pregatitoare pentru Postul Paresimilor, cu ajunare si metanii);
e) Vinerea dinaintea Craciunului si a Bobotezei, cand aceste doua sarbatori cad duminica sau lunea (pentru ca atunci se ajuneaza).
Slujbele Bisericii reprezintă împărtăşirea concretă de viaţa cea nouă în Hristos. Biserica este Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ iar slujbele reprezintă intrarea noastră în această Împărăţie, trăirea şi împărtăşirea concretă de viaţa cea nouă în Hristos, de dreptatea, pacea şi bucuria în Duhul Sfânt ce caracterizează Împărăţia lui Dumnezeu (Rom. 14, 17). Cultul Bisericii ne poartă în lumea prezenţei directe a lui Dumnezeu făcându-ne părtaşi bucuriei învierii. Creştinismul este, pentru aceasta, o religie liturgică, o religie în care pe primul plan este cultul, trăirea liturgică a vieţii celei noi în comuniune cu Dumnezeu. Biserica este, în primul rând, o comunitate rugătoare, slăvitoare. Înţelegem astfel de ce Biserica noastră se numeşte ortodoxă: este Biserica ce aduce dreaptă slăvire (orthos – doxa) lui Dumnezeu şi, ca urmare, are credinţa dreaptă fiind Biserica cea adevărată.
Sfânta Liturghie – unirea tuturor în Biserică şi intrarea Bisericii în Împărăţia lui Dumnezeu
Centrul cultului ortodox este Sfânta Liturghie, slujba în care se realizează, prin excelentă, intrarea noastră în Împărăţie, mai precis unirea tuturor în Biserică şi intrarea Bisericii în Împărăţia lui Dumnezeu. Toate celelalte slujbe sunt o pregătire pentru Liturghie şi îşi găsesc împlinirea în ea. Sfântul Dionisie Areopagitul numeşte Sfânta Liturghie Taina Tainelor deoarece ea încununează tot ceea ce s-a dat prin celelalte slujbe şi uneşte cel mai deplin pe fiecare credincios şi pe toţi în Dumnezeul cel Unul şi infinit în iubire desăvârşind comuniunea cu Dumnezeu.
Taina mântuirii şi Tainele Bisericii
Astăzi vorbind despre Taină avem tendinţa de a ne gândi numai la cele Şapte Taine sau sacramente ale Bisericii (Botezul, Mirungerea, Euharistia, Spovedania, Cununia, Hirotonia, Maslul). Dar până în secolul al XIII-lea Biserica Ortodoxă nu a fixat precis numărul Tainelor, Părinţii preferând să se refere la Taina mântuirii în sens general şi la aspectele acesteia, la Taina unică a Bisericii în care Dumnezeu Îsi împărtăşeşte viaţa Sa dumnezeiască omenirii, răscumpărând omul din păcat şi din moarte şi revărsând asupra omului slava nemuririi. Această Taină se concretizează în lucrările specifice ale Bisericii în care Hristos Însuşi se oferă şi se împărtăşeşte printr-un ritual de sfinţire săvârşit de slujitorii bisericeşti în şi prin puterea Duhului Sfânt.
Sfânta Liturghie este Taina Tainelor
Punctul culminant al acestor lucrări este Sfânta Liturghie, Taina Tainelor, Taina actualizării lucrării mântuitoare a lui Hristos şi a unirii depline cu El, Taina împlinirii Bisericii ca Trup al lui Hristos şi a intrării ei în Împărăţia lui Dumnezeu. La Sfânta Liturghie Duhul Sfânt introduce realitatea eshatologică a Împărăţiei în istorie schimbând istoricitatea liniară în prezentă. Trecutul şi viitorul sunt astfel unite într-o realitate unică şi indivizibilă realizându-se o sinteză a istoricului şi eshatologicului .
Sfânta Liturghie – Taina lui Hristos
Sfânta Liturghie este o anamneză, o pomenire a faptelor mântuitoare ale lui Dumnezeu începând de la creaţie şi, în primul rând, a lucrării mântuitoare a lui Hristos. Dar această pomenire nu este o simplă comemorare ci o actualizare a evenimentelor. În Liturghie are loc o epifanie şi dezvăluire crescândă a prezenţei lui Hristos Cel Întrupat, Răstignit, Înviat şi Înălţat dar şi ca Cel va să vină. Liturghia este „Evanghelia mereu actualizată”.
Sfânta Liturghie – Taina Bisericii
În Liturghie Hristos e prezent în mijlocul Bisericii Sale, a adunării credincioşilor. Nu Îl întâlnim ca inşi singuratici ci ca mădulare ale trupului Său adunate laolaltă sporind neîncetat comuniunea cu El şi între noi printr-un urcuş spiritual continuu al nostru spre trepte tot mai înalte de comuniune duhovnicească cu Hristos şi, în Hristos, cu Sfânta Treime. În Liturghie Biserica primeste darul unităţii „de sus”, în Hristos, împlinindu-se ca Trup al lui Hristos. Fiecare comunitate locală realizează astfel şi revelează Biserica întreagă, evenimentul noului mod de viată care constituie mântuirea, participarea omului la viaţa veşnică. În acelaşi timp Liturghia este slujită în comuniune cu întreaga Biserică universală şi în numele întregii Biserici pomenindu-se atât cei aflaţi departe cât şi cei adormiţi ca mădulare ale aceluiaşi Trup al lui Hristos, realizându-se astfel o unitate în timp şi spaţiu.
Fiecare credincios trebuie să înţeleagă Sfânta Liturghie
Viaţa creştină autentică nu poate fi concepută în afara Sfintei Liturghii care ocupă locul central în Biserică şi în viaţa oricărui creştin care îşi ia în serios demnitatea de mădular al Trupului lui Hristos. Dar pentru a putea participa deplin la Liturghie şi nu numai a asista este foarte important ca fiecare credincios să înşeleagă semnificatia ei.
