Sfantul Apostol Andrei „cel intai chemat la apostolat” este cinstit pe 30 noiembrie. Sfantul Andrei, impreuna cu fratele sau Sfantul Apostol Petru, fiii lui Iona din Betsaida, au fost pescari. Spre deosebire de Petru care era casatorit, Andrei a ales sa-si traiasca viata in feciorie si locuia in casa fratelui sau. Dupa ce-l asculta pe Sfantul Ioan Botezatorul, decide sa devina ucenicul acestuia. Iar mai tarziu, Ii urmeaza lui Hristos, inchinandu-si intreaga sa viata slujirii Lui. Sfantul Andrei moare rastignit cu capul in jos, la Patras, in Ahaia (Peloponez) pe o cruce in forma de X.
Pe 3 martie 357, cinstitele moaste ale Sfantului Andrei au fost mutate de la Patras la Constantinopol de catre Sfantul Artemie, din porunca imparatului Constantiu, fiul Sfantului Constantin cel Mare. Moastele Sfantului Andrei au fost asezate in noua biserica a Sfintilor Apostoli. O parte din sfintele sale moaste vor ajunge in Italia. In jurul anului 850, imparatul bizantin Vasile I Macedoneanul restituie locuitorilor din Patras racla cu capul Sfantului Apostol Andrei. Iar in anul 1462, din cauza pericolului turcesc, Sfantul Cap a fost dus la Roma. Ajunge in Patra in anul 1964. Mentionam ca Sfantul Cap al Sfantului Andrei a fost adus pentru prima data in tara noastra la Iasi, pe 13 octombrie 1996. A doua oara a fost adus pe 24 octombrie 2011, in Bucuresti, cu prilejul sarbatorii Cuviosului Dimitrie cel Nou. De aici a fost dus si la Sibiu si Alba Iulia.
Din Sfanta Scriptura aflam ca Ioan Botezatorul le descopera lui Andrei si Ioan ca Hristos este „Mielul lui Dumnezeu!” (Ioan 1, 35). Cei doi vor merge dupa Hristos ca sa primeasca mai multe invataturi de la El.
„Iar Iisus, intorcandu-Se si vazandu-i ca merg dupa El, le-a zis: Ce cautati? Iar ei I-au zis: Rabi [care se talcuieste: Invatatorule], unde locuiesti? El le-a zis: Veniti si veti vedea. Au mers deci si au vazut unde locuia; si au ramas la El in ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care auzisera de la Ioan si venisera dupa Iisus era Andrei, fratele lui Simon-Petru” (Ioan 1, 38-40).
Din aceasta convorbire Andrei a primit credinta ca acest Iisus este Mesia cel asteptat de veacuri. Din acest motiv, s-a dus fara retineri si i-a spus fratelui sau Simon: „Am gasit pe Mesia!” (Ioan 1, 41) si l-a dus la Hristos.
Doar de doua ori mai este amintit numele Sfantului Apostol Andrei in Sfanta Scriptura: cu ocazia inmultirii minunate a painilor in partile Tiberiadei si la momentul Intrarii Domnului in Ierusalim, cand impreuna cu Apostolul Filip, intermediaza o intalnire cu Mantuitorul unor greci veniti sa sarbatoreasca Pastile iudaic.
Sinaxarele bizantine amintesc ca Apostolul cel intai chemat a propovaduit in Bitinia si Pont, precum si in alte tinuturi ce se afla langa Marea Neagra, ajungand in Scitia, la Dunare, unde a zabovit propovaduind geto-dacilor, romanilor si grecilor aflati atunci acolo. Pentru ca stramosii nostri geto-daci au primit cuvantul Evangheliei si au fost botezati de Sfantul Apostol Andrei, il cinstim ca ocrotitor si parinte spiritual al romanilor.
Plecand din Dobrogea, Sfantul Andrei s-a indreptat spre miazazi, punand episcop la Odessos (Varna de astazi) pe Sfantul Amplie, unul dintre cei 70 de ucenici. A vestit Evanghelia si in Tracia si la Bizant, unde a pus episcop pe Sfantul Stahie, precum si in Macedonia, unde l-a randuit episcop pe Sfantul Urban. A strabatut Elada si a ajuns in tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a facut sa renunte la idoli si sa primeasca credinta in Hristos. La Patras, langa Corint, a pus episcop pe Sfantul Stratrocleu si, din porunca dregatorului Egeat, a primit moarte de mucenic. Sunt persoane care afirma ca Apostolul Andrei a patimit pe vremea imparatului Nero (54-68), dar altii cred ca in timpul lui Domitian (81-96).
Sfantul Apostol Andrei, ocrotitor al mai multor tari
Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a decis in anul 1995 ca ziua de 30 noiembrie sa fie trecuta in calendarul bisericesc cu cruce rosie, iar in anul 1997 a fost proclamat Ocrotitorul Romaniei. Din anul 2001 ziua cinstirii sale a devenit sarbatoare nationala bisericeasca, iar din 2012, ziua de 30 noiembrie a fost declarata zi de sarbatoare legala in care nu se lucreaza.
Din anul 750, Sfantul Andrei este cinstit ca patron spiritual al Scotiei. Sfantul Andrei mai este ocrotitor al Poloniei, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei si al Rusiei. De asemenea, este ocrotitorul oraselor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Bruges si Patras.
Trebuie mentionat si faptul ca din data de 5 noiembrie 1992, Consiliul Local al municipiului Galati a aprobat cererea Eparhiei Dunarii de Jos si Sfantul Apostol Andrei a fost declarat ocrotitor spiritual al orasului. Iar cu ocazia sarbatorii Sfantului Apostol Andrei din noiembrie 2002, IPS Mihail, Arhiepiscopul ortodox al Vienei si Mitropolit al Austriei si Ungariei, sosit la Galati ca reprezentant al Sanctitatii Sale Bartolomeu I, Patriarh Ecumenic de Constantinopol, a daruit Eparhiei Dunarii de Jos cea mai mare particica din moastele Sfantului Apostol Andrei existenta in Europa, in afara sfintei relicve de la Patras.
Particele din moastele Sfantului Andrei sunt prezente si in Manastirea „Pestera Sfantului Apostol Andrei” din judetul Constanta. Ele au fost daruite in luna februarie a anului 2004, de Mitropolia elena a Trifiliei si Olimpiei.
Colindul Sfantului Andrei
„Colo pe grindei,/ Crang de alunei,/ Val de artarei,/ Sfanta manastire,/ Loc de tainuire/ Si tamaduire,/ Si piteste-n tei/ Casa lui Andrei,/ De la schit la cruce,/ Scara care duce,/ Din cruce la schit,/ Scari de coborat…/ De la schit in sus,/ Crucea lui Iisus,/ De la cruce in tei/ Casa lui Andrei…/ La schitul din tei/ Crucea lui Andrei,/ Cine ca-mi venea/ Si descaleca?/ Venea Decebal/ Calare pe-un cal,/ Sfintii ca-i gasea,/ Cu ei ca-mi vorbea,/ Dar nu se inchina,/ Nici cruce-si facea./ La schitul din tei,/ Crucea lui Andrei,/ Traian ca venea,/ La slujba sedea,/ Slujba asculta,/ Si ingenunchea,/ Si nu se inchina…/ Pe murg calarea/ Si cale-si lua,/ La cetatea lui,/ A Trofeului…/ Andrei col-la schit/ Uita c-a iesit,/ Cu papucii lui,/ Talpa raiului,/ Si potcapua lui/ Arca cerului,/ Cu vesminte sfinte,/ Fratii inainte,/ Cu toiag si cruce,/ Candele-n rascruce,/ Lumanari aprinse,/ Valvatai cuprinse…/ Iara Sant Andrei/ Sub crucea din tei,/ Schitul din grindei,/ Se roaga mereu/ La bun Dumnezeu”.
Ce inseamna numele Andrei
Numele de Andrei are origine greceasca si inseamna barbatie, indrazneala (de la ἀνήρ, gen. ἀνδρός).
La multi ani celor care poarta numele Sfantului Apostol Andrei.
Sursa:CrestinOrtodox.ro