Dupa Pogorarea Sfantului Duh, duminicile acestea ce urmeaza sunt o inlantuire, un lant minunat. Si in toate aceste duminici primim ajutor pentru dobandirea Preasfantului Duh, pentru caaceasta este viata Bisericii. Ele nu sunt la intamplare randuite, aceste duminici. Duminica trecuta am vorbit, ne-a vorbit in Evanghelia care s-a citit la sfanta Liturghie, despre grijile vietii, o mare piedica la primirea harului Sfantului Duh. Acuma, dupa ce duminica trecuta ne-a pus inainteEvanghelia primejdiei grijilor vietii, ca sa ne ferim de ele, acum ne atrage printr-o pilda a frumusetii credintei, in duminica aceasta. Si frumusetea acesta a credintei o vedem stralucind intr-un om, care, dupa aparenta exterioara, nu facea parte din Biserica lui Dumnezeu. Era un pagan, un sutas, adica un mai mare peste o suta de ostasi, si el facea parte din administratia romana a Tinuturilor Sfinte, deci nu facea parte din neamul evreiesc, si nu facea parte din Biserica Vechiului Legamant. Si iata ca in acest om ne straluceste astazi frumusetea credintei. O frumusete atat de mare ca pe Insusi Dumnezeu Il face sa se minuneze. Un lucru frumos vedem astazi: pe Dumnezeu minunandu-Se de credinta omului. Intamplarea ati auzi-o la Sfanta Liturghie si o cunoasteti. Ca in fiecare an ati auzit probabil mereu, de multe ori, citindu-se aceasta pericopa evanghelica despre sutasul din Capernaum care avea un slujitor bolnav, si care, ne spune – Sfantul Matei este concis in intamplarile lui, ne da miezul intamplarii; Sfantul Luca ne mai da si niste amanunte – ca acest sutas a trimis mai intai la Domnul batrani ai iudeilor ca sa-L roage sa tamaduiasca pe sluga lui, pe slujitorul lui, care era slabanog in pat, chinuindu-se cumplit. Nu e rau sa ne oprim putin si asupra lucrurilor pe care ni le spune Sfantul Luca. A trimis, deci sutasul la Domnul batrani ai iudeilor, ca sa-si dobandeasca dorinta, sa vindece pe slujitorul lui, iar acesti batrani ai iudeilor au venit la Domnul si au zis: “Vrednic este sa faci aceasta, căci iubeste neamul nostru si sinagoga el ne-a zidit-o“. Aceste cuvinte ar parea la prima vedere cuvinte de bun simt, cuvinte de induplecare pentru Domnul, aratandu-i un motiv ca el sa vina, sau nu neaparata sa vina, ci sa vindece sluga acestui sutas. Dar Sfantul Ioan Gura de Aur ne dezvaluie insa altceva prin aceste cuvinte. Acum, ca sa intelegeti ce vreau sa spun, dau un exemplu poate putin nepotrivit cu Biserica: asa, ca si cand s-ar intalni o comisie doctorala sa acorde titlul de doctor in stiinte cuiva, si ar zice membrii comisiei: Vrednic este sa-i acordam titlul de doctor, pentru ca poarta 43 la pantofi. Exemplul poate ca nu e potrivit si e un pic exagerat, dar Sfantul Ioan Gura de Aur, ne scoate in evidenta acest lucru, ca nici macar n-au cunoscut virtutea barbatului, n-au gasit vreun motiv vrednic adevarat, ci se aveau in toate tot pe sine vedere: “Miluieste-l pe el, ca mi-a facut mie bine“. Motivul pentru care sa-l miluiesti este ca “mi-a facut mie bine”. “Iubeste neamul nostru si ne-a zidit sinagoga” – iata primejdiile nationalismului aici. Sigur ca aicea este vorba de neam, nu de natiune. Fac o mica paranteza, si poate nu este fara de folos aceasta paranteza. Conceptul de natiune s-a nascut mai tarziu, iar evreii traiau cu conceptul de neam, nu de natiune. Conceptul de natiune s-a nascut mai tarziu, si-si trage originea, mai ales in Revolutia Franceza, si dupa Revolutia Franceza, acest concept care facea parte dintr-o anume ideologie, a slujit la dezmembrarea vechilor imperii care aveau o structura crestina. A fost un cal troian acest concept, prin care ideologii care l-au propagat si s-au folosit de ceva sadit in sufletul omului: iubirea fata de neam, constiinta apartenentei la un neam, lucru care este sadit in constiinta omului, ca Dumnezeu a impartit limbile in Babilon, si au luat fiinta neamurile atunci. Dar conceptul acesta a fost folosit, cum spun, de o anumita ideologie, cu scopul numai de a destrama vechile imperii. Deci e o diferenta intrenatiune si neam. Atunci ei traiau cu o simtire aceasta a apartenentei unui neam, totusi putem sa intelegem ca exista si aici primejdia de a idolatriza neamul sau natiunea. Domnul a continuat sa se indrepte spre casa sutasului sau a pornit spre casa sutasului. Sfantul Luca ne spune ca apoi el a trimis prieteni la Domnul, si sa-L roage sa nu vina, ci sa zica numai cuvantul, iar Sfantul Matei ne adauga faptul ca dupa aceea chiar el a venit, sutasul insusi a venit inaintea Domnului cand a vazut, ca desi i-au spus batranii, desi i-au spus prietenii lui, Domnul totusi continua sa vina spre casa lui. Si a venit el, si inaintea Domnului a spus: “Doamne, nu sunt destoinic sa intri sub acoperisul meu, zi numai cu cuvantul, si se va vindeca slujitorul meu“. Si i-a aratat Domnului printr-o pilda si cum intelege acest cuvant: “si eu sunt om cu stapanire, si am sub mine ostasi, si zic acestuia: du-te si se duce, si altuia vino si vine, si robului meu fa aceasta si face“. A recunoscut pe Domnul ca este Atottiitor, Stapan Atotputernic, ca doar la cuvantul Lui toate se implinesc. “A zis Dumnezeu sa fie lumina, si a fost lumina”. A recunoscut in persoana Domnului nostru pe Atotstapanitorul, Atottiitorul. Atat de mare era credinta lui, incat pe Domnul a facut sa se minuneze si a zis: “Nici in Israel nu am aflat atata credinta ca a lui
